Turism
Telecabinele circulă din nou, dar numărul persoanelor care pot urca în aceiaşi cabină a fost redus

Conform unei informări a operatorului de transport pe cablu, Ana Teleferic, de astăzi au fost puse în circulație telecabina Kanzel (Poiana Brasov – Postăvarul) şi telecabina Tâmpa. Cele două telecabine vor circula, cel puţin în prima perioadă, de joi până duminică, în intervalul orar 9.00-16.00. Reprezentanții firmei de transport pe cablu fac un apel la cei care vor să utilizeze cele două telecabine să respecte regulile pentru reducerea riscului de răspândire a coronavirusului, inclusiv cele de distanțare fizică şi de purtare a măștii. În această perioadă numărul de persoane care pot urca în aceeaşi cabină a fost redus, astfel în telecabina Kanzel pot urca maximum 12 persoane, iar în telecabina Tâmpa, maximum 7.
Tarifele sunt următoarele:
Telecabina Kanzel
– tarif urcare sau coborare adulti: 25 lei;
– tarif urcare sau coborare copii: 12 lei;
– tarif urcare și coborâre 35 de lei adulți, 20 de lei copii.
Telecabina Tâmpa
– tarif urcare sau coborare adulti: 10 lei;
– tarif urcare sau coborare copii: 6 lei; – tarif urcare și coborâre 18 lei adulți, 10 lei pentru copii.
foto:mapio.net
-
Administrațieacum 24 de ore
Veşti cât se poate de bune! Aeroportul de la Ghimbav ar putea deveni operațional din luna iunie 2023
-
Fapt diversacum 2 zile
VIDEO / Imagini virale pe internet vin de la Braşov. Un copil şi-a tăiat pepenele în feliatorul de pâine de la un supermarket
-
Economicacum 3 zile
Braşovenii dau tot mai mulţi bani pe chirie. O garsonieră ajunge şi la 350 de euro, iar un apartament cu 3 camere la 550 de euro
-
Utilacum 2 zile
Program special pentru autobuzele RATBV de Sfânta Maria
-
Socialacum o zi
Milionarul brașovean care și-a ucis bunica, în urmă cu trei ani, a fost eliberat. Dan Cămârzan era internat într-un spital de psihiatrie
-
Evenimentacum 3 zile
Un braşovean şi-a forţat fosta iubită să se plimbe cu el prin tot oraşul, chiar dacă nu avea voie să se apropie de ea
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Alimente expirate chiar și de un an, dar și mizerie de nedescris. Asta au găsit inspectorii de la Protecția Consumatorului în restaurante din Predeal și Sinaia
-
Evenimentacum o zi
S-a aflat cauza din care sute de peşti au murit pe râul Olt, în apropiere de Făgăraş. Nivelul apei a crescut cu aproape un metru într-o zi