Fapt divers
Târgul „Adoptă un țăran” la Sânpetru. 20 de gospodari și meșteri din Brașov așteaptă vizitatorii cu tot felul de produse tradiționale

Brașovenii și turiștii care vor să savureze bucate tradiționale delicioase sau să cumpere obiecte hand made făcute de meșteri autohtoni sunt așteptați la târgul de mai din Sânpetru, organizat de Asociația Adoptă un țăran. 20 de comercianți își vor expune bucatele la Căminul Cultural, de pe strada Morii, numărul 481.
Organizatorii au pregătit ateliere de lemnărie, croșetat, preparare a remediilor din plante, creare de brățări sau despre tainele stupilor de albine. Gospodarii autohtoni le vor încânta simțurile vizitatorilor cu brânzeturi, pâine proaspătă, legume de sezon, plăcinte, miere, ceai, conserve și borcane umplute cu măiestrie, sucuri naturale, gustări proaspete și altele.
În plus meșterii talentații vor expune jucării artizanale, opinci, obiecte din lemn, bijuterii manufacturate și altele. La standul Adoptă un țăran, participanții care ajung la târg vor putea degusta bucate gătite de chef Cosmin Petre.
Evenimentul care are ca scop încurajarea, promovarea și conservarea tradițiilor românești, a hranei curate, autentice și a meșteșugurilor ce dau greutate țăranului român. În acest mod se încearcă susținerea, salvarea țăranilor autohtoni, a gospodăriilor de subzistență, a micilor producători și a micilor afaceri românești.
-
Evenimentacum 3 zile
Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un râu. Un braşovean de 19 ani l-ar fi aruncat în apă. Legiştii vor să vadă dacă a fost omorât sau a murit înecat
-
Administrațieacum 3 zile
Un nou semafor se pune în funcţiune în Braşov
-
Evenimentacum 14 ore
VIDEO / Incendiu violent într-un bloc din Brașov. Pompierii au evacuat câțiva locatari cu autoscara
-
Entertainmentacum 3 zile
VIDEO / 500 de „fake-uri” confiscate de poliţişti de la un centru comercial din Piaţa Astra
-
Evenimentacum o zi
O persoană a murit în urma unui accident cumplit petrecut pe Drumul Național 13, între Rotbav și Feldioara
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Jaf la drumul mare în Codlea, surprins de camerele de supraveghere. Autorul are doar 16 ani
-
Turismacum 2 zile
Cea mai mare mofetă din Europa se află la doar 70 de kilometri de Braşov
-
Evenimentacum 3 zile
Trei hoți de buzunare au fost prinși în flagrant de polițiștii din Brașov. Suspecții voiau să fure telefonul mobil al unei bătrâne de 74 de ani