Connect with us
Publicitate

Social

Tanczos Barna, despre urşii de pe pârtiile de schi: Contactul om-urs devine atât de frecvent încât trebuie să găsim soluţii

Redactia

Publicat

pe

Contactul om-urs devine atât de frecvent încât trebuie să găsim soluţii, a afirmat miercuri Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, menţionând că rolul Ministerului Mediului este să găsească soluţii într-un program de gestionare a acestor populaţii de animale sălbatice.

Publicitate

Doi urşi au fost surprinşi, marţi, pe pârtiile din staţiunea Predeal, însă doar în cazul unuia dintre aceştia schiorii aflaţi la faţa locului au sesizat prezenţa lui prin apel la 112, a informat IJJ Braşov. Unul dintre urşi a fost văzut şi filmat pe pârtia Subteleferic, iar prezenţa acestuia a fost sesizată la 112 de către o persoană aflată în teleschi.

Întrebat dacă ursul de pe pârtia din Predeal va fi îndepărtat ministrul a menţionat că aceasta este soluţia cea mai simplă, însă problema cea mai mare este că se repetă şi „reprezintă un pericol iminent la adresa turiştilor”.

Publicitate

„Este soluţia cea mai simplă. Problema cea mai mare este că se repetă. Şi se repetă din ce în ce mai des, reprezintă un pericol iminent la adresa turiştilor. Sper să nu mai avem cazuri de genul acesta în sezonul de schi. Căutăm soluţii de îngrădire. Nu s-a gândit nimeni în ultimii 30 de ani că putem avea urs pe pârtie”, a menţionat ministrul.

Tanczos Barna a subliniat că Ministerul Mediului are obligaţia de a găsi soluţii într-un program de gestionare a acestor populaţii de animale sălbatice, astfel încât „metodele preventive să fie pe primul loc şi să nu mai ajungem în aceste situaţii critice”.

Publicitate

„Zi de zi lucrurile se agravează şi contactul om urs devine atât de frecvent încât trebuie să găsim soluţii. Ministerul are programe de subvenţionare a acestor cheltuieli. Am avut programe pentru gard electric pentru fermieri, putem găsi soluţii şi pentru administratorii de pârtii. Putem să ajutăm aceste autorităţi locale ca să implementeze măsuri preventive. Cea mai mare problemă de patru-cinci ani de zile, Ministerul nu a făcut nimic. Nu a făcut aproape nimic, Nici preventiv nu a făcut nimic pe evaluarea acestor populaţii. Nu avem un program care să fie operabil şi care să fie pus în practică. Nu avem acele zone de linişte asigurate pentru animalele sălbatice. Intervenim doar în cazul în care se întâmplă ceva. Lucrul este inadmisibil şi rolul nostru, al Ministerului şi obligaţia noastră este să găsim soluţiile într-un program de gestionare a acestor populaţii de animale sălbatice astfel încât metodele preventive să fie pe primul loc şi să nu mai ajungem în aceste situaţii critice”, a mai spus Tanczos Barna

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Social

Corina Crețu ridică semne de întrebare cu privire la includerea noului Spital al Brașovului în PNRR: Cred că se impune mai multă transparență din partea Guvernului

Redactia

Publicat

pe

Investițiile în domeniul sănătății, precum și creșterea calității serviciilor medicale, trebuie să devină reale priorități pentru România, spune Corina Crețu: „Se impune mai multă transparență din partea Guvernului în legătură cu modul în care sunt folosite fondurile europene pentru acest domeniu”.

Publicitate

„Investițiile în domeniul sănătății, precum și creșterea calității serviciilor medicale, trebuie să devină reale priorități pentru România. Cred că se impune mai multă transparență din partea Guvernului în legătură cu modul în care sunt folosite fondurile europene pentru acest domeniu”, declară europarlamentarul Corina Crețu, fost comisar european.

Ea spune că sunt câteva întrebări privind acest sector, care au nevoie de răspunsuri urgente.

Publicitate

„Ce se mai întâmplă cu Spitalele Regionale de la Craiova, Iași și Cluj-Napoca, care au studiile de fezabilitate realizate de ani buni, amplasamentele aprobate, dar și finanțările necesare? Când se vor lansa licitațiile și când va începe construcția efectivă a acestor spitale astfel încât cetățenii din aceste regiuni să beneficieze cât mai rapid de servicii de sănătate de calitate? Cum a folosit România măsurile excepționale adoptate de Parlamentul European încă din luna martie anul trecut, care ofereau o flexibilitate crescută în folosirea fondurilor europene din exercițiul financiar 2014-2020, acestea putând fi direcționate prioritar către domeniul sănătății? Care este stadiul negocierilor Programului Operațional Sănătate pentru perioada 2021-2027 și ce proiecte sunt incluse în acest program? Se confirmă includerea în Planul Național de Redresare și Reziliență a trei spitale noi: la Brașov, Focșani și Sibiu? Dacă da, ce măsuri sunt luate pentru ca realizarea acestora să se încadreze în termenul-limită al PNRR (decembrie 2026)? Cred că cetățenii merită aceste răspunsuri, pentru că reprezintă șanse cu care – foarte realist – România poate că nu se va mai întâlni”, conchide Crețu.

Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că la toate capitolele au fost reduse sumele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar acesta se încadrează în 29 de miliarde de euro

Publicitate
Publicitate
Citește mai mult

Social

Primăria Brașov va prelua administrarea parcărilor publice în termen de 3 zile. Se va renunța la plata pe timpul nopții și duminica

Avatar

Publicat

pe

Cele peste 10.000 de locuri de parcare publice din Brașov vor fi preluate în administrare de municipalitate, după ce contractul de concesiune a fost reziliat joi. Vineri, firma P&P SRL va fi notificată oficial cu privire la rezilierea contractului, urmând ca în termen de trei zile Primăria să preia toată infrastructura (parcometre etc.) de la aceștia.

Publicitate

„Consiliul Local Brașov a votat azi propunerea de reziliere a contractului de administrare a parcărilor publice cu P&P, contractul păgubos pentru brașoveni, primit moștenire de la fosta administrație pentru următorii 10 ani. În termen de 3 zile de la notificare, P&P trebuie să predea Primăriei Brașov toate locurile de parcare, iar Municipalitatea vă prelua administrarea celor peste 10.000 de locuri”, a declarat joi primarul Brașovului.

El a explicat ulterior că vor începe procedurile legale pentru aplicarea condițiilor stabilite de Consiliul Local încă din luna noiembrie, „cele mai importante fiind că plata parcărilor să se facă de luni până sâmbăta, intre orele 8.00-20.00, iar noțiunea de riveran să fie clarificata, astfel încât brașovenii să își poată încheia abonamente pentru parcarea din zona locuinței.”

Publicitate

Propunerea de reziliere, votată joi de consilierii locali, a venit după încălcarea mai multor prevederi contractuale de către firma P&P SRL, care preluase administrarea locurilor de parcare pe următorii zece ani printr-un contract semnat în septembrie anul trecut de fosta administrație.

„În abordarea acestui contract, pentru că am ajuns la șase luni de la semnarea lui, primul pas a fost să notificam concesionarul, să-i dam posibilitatea să facă dovada îndeplinirii obligațiilor din caietul de sarcini pe care și le-a asumat prin oferta tehnică, preluată ulterior în contractul de delegare. În data de 13 aprilie am notificat concesionarul, i-am pus în vedere să facă dovada îndeplinirii a 19 obligații.

Publicitate

Dintre acestea, pentru 11 concesionarul a făcut dovada îndeplinirii, însă pentru 8 dintre ele nu a prezentat dovezi concludente, suficiente, astfel încât să se poată ajunge la concluzia că și-ar fi îndeplinit și aceste obligații. În paralel, cu ajutorul Poliției Locale, în perioada 28 ianuarie – 14 aprilie 2021, au fost desfășurate acțiuni de control finalizate prin încheierea unor note de constatare, iar reprezentanții poliției locale au constatat aceleași lucruri pe care le-am constatat și noi analizând documentele depuse de P&P”, a explicat avocatul Primăriei, Georgiana Trandafir.

Avocata a enumerat o parte din problemele contractuale găsite:

Campania de informare a brașovenilor, defectuoasă

Publicitate

„Rezultatele sunt mult sub așteptări. Conform raportului generat de Google Analytics pus la dispoziție în captură de ecran de către concesionar, acesta a avut 1893 de accesări într-o perioadă de 30 de zile, care nu știm când începe, nu știm când se termină”, a declarat Trandafir.

Utilaje de deszăpezire închiriate fără șoferi și manipulanți

Totodată, ea a menționat că firma P&P SRL, prin contract, avea obligația de a curăța și a deszăpezi locurile de parcare. Și la acest capitol au fost descoperite probleme:

Publicitate

„Concesionarul ne-a furnizat două contracte încheiate cu operatorul serviciului de salubrizare Comprest. Unul este din data de 3 martie 2021 pentru servicii de salubrizare. 3 martie 2021 înseamnă cinci luni de la momentul la care contractul intra în vigoare dacă luăm în considerare cele 70 de zile de grație acordate prin actul adițional. Chiar și cu acest contract obiectul lui este unul nedefinit. Nu avem o cantitate prestabilită de servicii ci la solicitarea P&P SRL Comprestul va presta servicii de salubrizare. Nu a fost depusă solicitare care să emane de la P&P SRL și să facă dovada că  în baza acestui contract s-ar fi prestat un serviciu. Nu ne au fost furnizate facturi emise de către Comprest și plătite de P&P SRL. În analiza noastră a fost gândită și partea de cross-check. Am verificat la Comprest să ne transmită solicitările transmise de P&P SRL, facturile și dovada plății acestor facturi. Comprest a răspuns la modul «În zilele de .. am prestat servicii pentru P&P SRL» dar fără dovada solicitării prestării acestor servicii, fără dovada facturării lor și evident fără dovada că au fost și plătite. Cu serviciile de deszăpezire P&P SRL ne-a pus la dispoziție un contract de închiriere la fel, care operează în baza solicitărilor transmise de P&P SRL nu ne au fost depuse aceste solicitări și verificând integrat documentele, utilajele au fost închiriate fără manipulatori, fără șofer. În organigramă nu am identificat pe nimeni care să aibă în fișa postului conducerea și manevrarea acestor utilaje de deszăpezire” a mai declarat Georgiana Trandafir.

Birou „non-stop”,  închis la ora 15.30

Printre alte obligații ale firmei care administrează parcările din Brașov se regăsea și punerea la dispoziție a un punct de relații cu publicul și a unei linii telefonice disponibile 24/24 ore: „Am verificat contractele de muncă pe care ni le-au transmis. Nu sunt angajați care să muncă în regim de noapte. Nu am avut de unde să ajungem la concluzia că aceste servicii sunt asigurate 24 de ore din 24 de ore. În plus, Poliția Locală a mers în mai multe zile la sediul P&P după ora 15.30 și nu a găsit pe nimeni. Era închis”.

Publicitate

Tâmplari sau muncitori necalificați, „avansați” fără forme legale pe postul de taxator și controlor parcare

Totodată, Georgiana Trandafir a declarat că P&P SRL trebuia să aibă suficienți salariați pentru a asigura continuitatea serviciului până la montarea parcometrele dar și după: „O altă obligație neexecutată: concesionarul avea obligația de a avea un număr suficient de salariați astfel încât să asigure continuitatea serviciului până când montează parcometrele și după pentru a evita situațiile de neplată. Prin oferta tehnică ei au spus că au salariați suficienți ca să acopere întreg orașul, ne-au transmis un registru cu salariații actuali. Din cei 33 de salariați doar 10 ar fi avut conform contractelor individuale de muncă atribuții de taxare, verificare sau control al parcărilor însă prin niște decizii din data de 4 septembrie 2020 alți 17 salariați care erau fie muncitori necalificați, tâmplari, fără legătură cu parcările au fost unilateral mutați pe funcția de controlor parcare respectiv taxator. Codul Muncii spune la articolul 17 că nu poți să modifici felul muncii (încadrarea în muncă) fără a încheia un act adițional cu salariatul. Aceste acte adiționale nu ne-au fost puse la dispoziție.

Publicitate
Citește mai mult

Social

Incidența scade la 1,65 în Brașov – Situația pe localități

Avatar

Publicat

pe

Incidența la nivel județean a ajuns la 1,34 cazuri la mia de locuitori. În municipiul Brașov rata de infectare a scăzut din nou. Joi, 6 mai, incidența la nivelul municipiului este de 1,65, conform datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică Brașov.

Publicitate

În prezent, cea mai mare rată de incidență este în comuna Homorod, și anume 3,02 la mie.

În ceea ce privește rata de incidență cumulată în localitățile din județul Brașov este următoarea:

Publicitate

Publicitate
Citește mai mult
Publicitate
Publicitate

De Interes

>