Connect with us
Publicitate

Eveniment

Tânărul acuzat că a ucis o fată din Braşov a contestat decizia instanţei de arest preventiv

Publicat

pe

În 23 mai se va judeca la Tribunalul Sibiu contestația depusă de tânărul de 24 de ani din Sibiu care și-a ucis prietena într-un apartament, al sfârșitul săptămânii trecute.

Contestația depusă de el se referă la decizia măsurii de arest preventiv pe 30 de zile dată de judecătorii sibieni, potrivit Turnul Sfatului.

Pe de altă parte, reprezentanții Spitalului de Psihiatrie din Sibiu susțin că acesta a fost internat în urmă cu jumătate de an, după un episod psihotic. Dar a fost externat după 7 zile, urmând ca acesta să ia un tratament medicamentos acasă.

„Tânărul de 24 de ani a fost internat o singură dată la noi, acum aproximativ 6 luni, din UPU Sibiu a ajuns la camera de gardă. A rămas internat voluntar. După cele 7 zile de spitalizare a fost externat cu recomandări.  Da, putem spune că nu a respectat recomandările, nu știm dacă și-a urmat tratamentul sau nu”, a declarat Tănase Mihaela, şef Serviciul Contencios Spitalul de psihiatrie Sibiu, citat de Digi24.

Publicitate

Procurorii sibieni spun că în cazul tinerei de 21 de ani din Brașov, ucisă într-un apartament din Sibiu, că e vorba de un crimă comisă pe fondul geloziei, iar prietenul victimei, cel suspectat că ar fi comis fapta ar fi fost drogat în acel moment.

”Inculpatul a declarat că se afla sub influența drogurilor. Fapta comisă a fost produsă pe fond de gelozie, iar victima prezenta plăgi tăiate înțepate la nivel cervical cu secționare de vase sanguine”, precizează Mihaela Ruginosu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă tribunalul Sibiu.

Amicii lui Ș.V.R., presupusul criminal, spun că acesta obișnuia să se drogheze, însă în ultima perioadă nu a mai consumat stupefiante.

Ei spun că el a avut mai multe episoade psihotice, iar la un moment dat a fugit în Păltiniș. Altă dată s-a tăiat singur, și, la fel, a fost găsit în afara orașului. După aceste episoade a fost internat la psihiatrie pentru scurt timp, spun aceștia.

”Pentru toți cei care-l cunoșteam atunci când a avut loc internarea lui, am fost frapați că i-au dat drumul după patru zile. În starea în care l-am văzut noi, nu ni s-a părut normal să fie ținut atât de scurt timp, să fie eliberat atât de ușor.

Nu știu dacă s-a apucat din nou de droguri. Acum o lună, când am interacționat ultima oară cu el nu lua nimic, nu fuma nu bea nici măcar cafea, nici ciocolată. Nu știu să spun dacă în luna aia s-ar fi schimbat ceva atât de drastic”, spune un prieten al presupusului criminal.

Prietenii spun că fata ucisă a fost cea care i-a fost alături după aceste episoade.

”Cei doi s-au cunoscut nu cu mult timp înainte ca el să aibă psihozele care le-a avut. Ea, în ciuda acestui fapt, a rămas în continuare lângă el și l-a ajutat și susținut. A fost și ea să-l caute la ultima lui psihoză, atunci când a fugit de acasă.

Apoi, în timpul în care au stat împreună, ea l-a ajutat să-și revină să urmeze o viață normală.

Considerând că a fugit din nou în pădure, la fel cum a mai făcut-o în trecut, cred că și-a redus tratamentul. A fost șocant când am auzit, toți am crezut că a fost o glumă proastă la început”, spune un apropiat al celui reținut de procurori.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes