Eveniment
Suspiciuni de toxiinfecție alimentară într-o tabără organizată la un hotel de 4 stele din Bran. O situație asemănătoare a avut loc în urmă cu trei săptămâni la aceeași unitate de cazare
Istoria se repetă la un hotel de 4 stele din Bran. Mai mulți copii din județul Galați, care se aflau în tabără la munte, au ajuns la spital după ce au început să se simtă rău. În urmă cu trei săptămâni același lucru s-a întâmplat la aceeași unitate de cazare atunci când 50 de copii au avut grețuri, vărsături și dureri de stomac după ce au mâncat de la restaurantul hotelului.
Ieri, cei 150 de copii din Galați au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza unor suspiciuni de toxiinfecție alimentară. După ce au luat masa la unitatea de cazare, adolescenții au plecat într-o excursie la Sibiu, iar în autocare au început să se simtă rău. Părinții povestesc că șoferii au tras pe dreapta aproape de Avrig, iar profesorii care îi însoțeau pe copii au sunat la 112.
Mai multe ambulanțe au ajuns la fața locului, iar cadrele medicale le-au acordat copiilor primul ajutor. În vreme ce unii dintre ei primeau perfuzii pe marginea drumului, alții au fost duși la unități medicale din apropiere. 7 copii au fost internați la spitalul din Făgăraș, unul a ajuns la Sibiu, iar altul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din Brașov pentru că suferea și de diabet. După ce au fost stabilizați, copiii au fost duși înapoi la cazare, în Bran.
Mai multe instituții au fost în control la hotelul de 4 stele, iar Direcția de Sănătate Publică a decis să suspende activitatea unității și a aplicat amenzi de 5.000 de lei pentru firma de catering și 3.000 de lei pentru hotel.
În urmă cu trei săptămâni tabăra a fost închisă și amendată, iar între timp administratorii hotelului au anunțat că ar fi remediat problemele. Părinții spun că au aflat de la știri că locația a fost închisă din cauza mai multor nereguli, au vrut să renunțe la tabără, dar au fost asigurați că nu vor mai fi probleme.
-
Socialacum 2 zilePilotul brașovean Octavian Ciovică, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență și șantaj
-
Evenimentacum 3 zileIncendiu la o casă din Râșnov. Pompierii intervin cu cinci autospeciale
-
Utilacum 3 zileBrașovul caută 900 de voluntari pentru FOTE 2027. Înscrierile în programul B.R.A.S.O.V. 2027 au început
-
Fapt diversacum 3 zileAccident pe strada Stadionului: Două mașini implicate și o persoană rănită
-
Utilacum 3 zileAcțiune „BLITZ” a poliției pe Bulevardul Saturn: Zeci de șoferi sancționați pentru nereguli în trafic
-
Administrațieacum 3 zileViitorul parcării subterane din Parcul Titulescu, incert. Primăria Brașov analizează trei noi amplasamente
-
Fapt diversacum 3 zilePoiana Brașov, destinația de lux a sărbătorilor: Pachetele de Revelion trec de 8.000 de lei
-
Socialacum 3 zileBărbat din Făgăraș, monitorizat cu brățară electronică după ce și-a agresat concubina


