Eveniment
Tânăra găsită împuşcată în cap, în Răcădău, era ofiţer de poliţie la IPJ Braşov. A fost găsit şi un bilet de adio
O tânără în vârstă de 28 de ani a fost găsită împuşcată în cap, în această noapte, într-un bloc de pe strada Jepilor, din Braşov. Tânăra, despre care autorităţile prezente la faţa locului au precizat că ar fi avut vârsta de 28 de ani, a fost găsită împuşcată în cap.
Potrivit informaţiilor Observator, femeia era ofiţer de poliţie în cadrul IPJ Braşov şi s-ar fi împuşcat în cap cu pistolul din dotare. În locuinţă, a fost găsit şi un bilet de adio. Colegii victimei fac cercetări acum în vederea stabilirii circumstanțelor producerii evenimentului.
Tânăra si-ar fi pus capăt zilelor din cauza geloziei.
Femeia a fost găsită în urma unui apel la 112, la faţa locului deplasându-se poliţiştii şi un echipaj SMURD. „O persoană de sex feminin în vârstă de 28 de ani a suferit leziuni incompatabile cu viaţa. Personalul medical nu a mai putut face nimic pentru a o salva. Aceasta a fost declarată decedată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, maior Ciprian Sfreja.
Potrivit unor surse tnăra a fost încadrată în Politie la data de 01.07.2016, cu gradul de agent de politie și repartizata la IPJ Brașov, fiind numită în funcția de ajutor sef post la Postul de Politie Comunala Bod. În perioada 2019 -2021 si-a desfasurat activitatea în cadrul serviciului resurse umane, linia de muncă secretariat, documente clasificate și arhivă.
La data de 01.03.2021, în urma concursului susținut, a fost trecută în corpul ofițerilor de politie, cu gradul profesional de subinspector de politie și numită în funcția de ofiter la Biroul de Analiza și Prevenire a Criminalității. Ultima testarea psihologica a fost efectuata în luna ianuarie 2021
Detalii despre tragicul eveniment puteţi citi AICI.
-
Fapt diversacum 3 zileFOTO / Accident grav pe DN 13, la Rotbav: Trei persoane încarcerate după impactul cu un autocamion
-
Evenimentacum 3 zilePieton de 18 ani accidentat grav pe o trecere de pietoni din Brașov
-
Administrațieacum 3 zileLucrări la Cetățuia de pe Dealul Straja: Monumentul istoric va fi redeschis parțial publicului
-
Politicsacum 3 zileLuca Niculescu pune pe masă condițiile pentru un Guvern funcțional. Ce vrea să obțină în șase luni
-
Evenimentacum 2 zileAccident grav pe Șoseaua Cristianului: Un șofer, rănit după ce a lovit un cal
-
Fapt diversacum 3 zileCum avansează lucrările la Varianta de Ocolire Sighișoara, drumul care va fluidiza traficul pe DN13
-
Administrațieacum 3 zilePrima pistă de biciclete din Pădurile Parc ale Brașovului a intrat în etapa de execuție
-
Evenimentacum 3 zileRadar pe Drumul Poienii: Trei șoferi au rămas fără permis după ce au depășit limita legală


