Connect with us
Publicitate

Eveniment

Super concerte la inaugurarea Aeroportului Braşov. Cântă Ştefan Bănică Jr., Zdob şi Zdub şi Headaway. Filmări din avion

Publicat

pe

Deschiderea Aeroportului Internaţional Braşov va fi sărbătorită timp de trei zile, în 10, 11 şi 15 iunie, prin două evenimente. Astfel, în 10 şi 11 iunie, braşovenii, dar nu numai ei, sunt aşteptaţi la „Zilele porţilor deschise la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav”, un eveniment dedicat publicului larg, în care vor fi concerte, spectacole de lumini şi alte surprize pregătite vizitatorilor.

Publicitate

Apoi, în 15 iunie va fi inaugurarea oficială, cu primul zbor programat, la care vor participa oficialităţi locale. Pentru cele două evenimente, bugetul total este estimat la 1.031.816 lei, cu tot cu TVA, iar costurile vor fi împărţite în mod egal, între Consiliul Judeţean Braşov şi Primăria Ghimbav. De altfel, consilierii judeţeni braşoveni vor dezbate într-o şedinţă de plen extraordinară din 25 mai un proiect de hotărâre privind încheierea unui parteneriat între Consiliul Judeţean Braşov, Regia Autonomă Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav, Primăria Ghimbav şi Prefectura Braşov pentru organizarea celor două evenimente, transmite bzb.ro.

Cinci concerte şi transmisii live din avion

În zilele de 10 şi 11 iunie vor fi evenimente destinate publicului larg. Astfel, vor fi cinci concerte, pe lista vedetelor care vor urca pe scenă fiind Ştefan Bănică Junior, trupele Zdob şi Zdub şi Headaway, Olivia Adams şi Raluk.

Publicitate

De altfel, în total, bugetul pentru serviciile artistice este de 303.980 lei, cu tot cu TVA, sumă în care sunt incluse onorariile artiştilor, banii ce urmează a fi încasaţi de DJ şi MC (animator), dar şi taxele specifice.

Tot în cele două zile vor fi show-uri aviatice, asigurate atât de Aeroclubul Român, cât şi de alte organizaţii. De altfel, în 11 mai, într-o conferinţă de presă, directorul Regiei Autonome Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav, Alexandru Anghel, a declarat că la „Zilele porţilor deschise”, ar putea participa avioane şi elicoptere ale Forţele Aeriene Române.

Tot în cele două zile, spectatorii vor putea vedea pe un ecran de mari dimensiuni transmisiuni din avioane sau din turnul de control. Nu vor lipsi focurile de artificii şi show-urile laser.

Concertul lui Ştefan Bănică Junior la aeroport, promis încă din anul 2016

Concertul lui Ştefan Bănică Junior nu este surprinzătoare, invitaţia de a cânta la aeroport fiindu-i făcută de Veştea încă din anul din anul 2016.

Publicitate

Mai exact, în luna iunie a anului 2016, Ştefan Bănică Junior a avut un recital în cadrul evenimentului de inaugurare a lucrărilor la Centrul istoric al Râşnovului (tot un proiect de anvergură, pentru recuperarea zonei istorice a oraşului, cu transferarea traficului auto printr-un pasaj subteran). La momentul respectiv, Adrian Veştea, care tocmai a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, după două mandate de primar la Râşnov, a anunţat că „vă asigur că Ştefan Bănică va cânta pe Aeroportul de la Ghimbav”.

Zborul inaugural, în 15 iunie

În 15 iunie va fi inaugurarea oficială a aeroportului, care se va face în prezenţa a numeroase oficialităţi centrale şi locale, precum şi a oamenilor care au contribuit la realizarea aeroportului, primul construit în România în ultimii 50 de ani şi primul din Europa de Est pe care traficul aerian este dirijat de la distanţă, prin sistemul Remote Tower.

Tot în 15 iunie va fi şi un zbor inaugural, pe ruta Bucureşti – Braşov. Despre acest zbor, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a anunţat în conferinţa de presă din 11 mai că ar putea fi asigurat de compania Tarom, iar pasageri vor fi oficialii de la Bucureşti.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes