Administrație
Studiul de fezabilitate pentru autostrada Ploiești – Brașov este realizat în proporție de 5%. Președintele USR îl îndeamnă pe ministrul Transporturilor să își ceară scuze pentru lipsa șoselei de mare viteză

Preşedintele USR Cătălin Drulă spune că, după un an şi jumătate de mandat al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, proiectarea autostrăzii Ploieşti – Braşov e blocată, iar realizarea studiului de fezabilitate se află la un stadiu de 5%, arătând că nici măcar traseul final nu este ales, anunță hotnews.ro.
„Enervarea de duminică când deschizi ştirile: Grindeanu vorbind despre autostrada Ploieşti-Braşov. Chiar mă întrebam cum ar putea să coafeze un eşec total suprapus fix pe mandatul lui. Adică realitatea că, după un an şi jumătate de mandat al său, proiectarea e blocată şi realizarea studiului de fezabilitate la un stadiu de 5%. Nici măcar traseul final nu e ales şi de-abia după alegerea traseului începe munca grea. Am primit şi răspunsul. De la aiureli factuale aproape comice: ‘prima fază de proiect avea 160 km’. (Realitatea e că proiectul are 110 km+/-2 km, în funcţie de variantă). Şi până la tupeu pe care l-am mai văzut la pesedişti: ne anunţă că până la sfârşitul anului crede că se poate lansa o bucată de autostradă, între Ghimbav şi Cristian. Doar că are 5 km şi nicio legătură cu dopul din Valea Prahovei, e în depresiune pe teren plat, lângă Braşov”, a scris Drulă, duminică, pe Facebook.
El i-a transmis lui Sorin Grindeanu că ar fi „mai decent” să-şi ceară scuze că în mandatul lui „a stat blocat cel puţin doi ani un proiect esenţial pentru România”.
„Cum e, Sorine, că îmi aduc aminte când ai preluat mandatul că erai supărat că e prea mult timp pentru realizarea studiului de fezabilitate, tu îl făceai mai repede… Cum e, că mai sunt 3 luni (termen contractual: septembrie 2023) şi studiul ar trebui să fie gata şi tu n-ai nici traseul ales? Adică nici 10% din activităţile necesare ca să ajungi să ai ceva gata pentru licitaţie? N-ar fi mai decent să taci sau să-ţi ceri scuze că nu te pricepi şi sub tine a stat blocat cel puţin 2 ani un proiect esenţial pentru România? Cer prea mult?”, mai scris Drulă.
În urmă cu câteva zile Ionuț Ciurea, directorul executiv al Asociației Pro Infrastructură, spunea că este greu de crezut că șoseaua de mare viteză care va lega muntele de Capitală va fi gata până în anul 2030, din cauză că nici până în prezent nu există un proiect care să arate exact ce soluții au fost alese. Dacă inițial, proiectul avea un cost total de aproape 9 miliarde de euro, noua propunere înaintată este la jumătate din această sumă.
Ionuț Ciurea susține că dacă acum studiul de fezabilitate și proiectul tehnic nu se fac cum trebuie, întârzierile pot fi uriașe, la fel și costurile. În aceste condiții, DN 1 rămâne în continuare soluția de mers, în ritm de melc, dinspre București spre Brașov, deși există două rute alternative, pe drumul spre Târgoviște și pe cel spre Cheia, iar o a treia ar fi drumul forestier de pe Valea Doftanei.
-
Evenimentacum 2 zile
Bărbat tâlhărit şi bătut de o prostituată, pe bulevardul Griviţei din Braşov, după ce a refuzat avansurile ei. Femeia a fugit cu 200 de lei
-
Administrațieacum o zi
S-a aflat data şi ora când primul avion va ateriza pe Aeroportul Braşov
-
Turismacum 2 zile
FOTO – VIDEO / Pădurea cu arbori seculari, motorul turismului din satul Mercheașa. Cum a ajutat un stejar bătrân de peste 920 de ani la dezvoltarea micilor afaceri din zonă
-
Economicacum 2 zile
O fabrică de căști din Brașov și-a crescut profitul de 36 de ori, în doar doi ani. Compania Sennheiser, de la Ghimbav, a înregistrat un câștig de peste 24 de milioane de lei, în 2022
-
Administrațieacum 2 zile
Încă trei toalete automatizate au fost puse în funcțiune, în Brașov. Un singur WC inteligent costă în jur de 50.000 de euro
-
Entertainmentacum 2 zile
Cum a fost învinsă Jandarmeria Română de un turist amendat pentru că a urcat în masivul Piatra Craiului fără buletin
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Incendiu izbucnit la o mașină parcată în curtea unei case din Brașov
-
Economicacum o zi
Benchmark investeşte 10 milioane de dolari pentru a extinde fabrica din Braşov