Connect with us

Social

STUDIU / Peste 50% dintre români vor să se vaccineze împotriva COVID-19. În schimb, o problemă se arată în mediul rural unde doar 24% sunt deschiși la imunizare

Redactia Brasov

Publicat

pe

person in brown long sleeve shirt with white bandage on right hand

36% dintre respondenți au declarat că se vor vaccina de îndată ce vaccinul va fi disponibil, în timp ce 38% dintre români spun că nu se vor vaccina nici anul acesta, nici mai târziu. Dintre cei care se vor vaccina imediat, 59% sunt bărbați, iar 41% sunt femei. În schimb, dintre cei care refuză vaccinarea, femeile au un procent mai mare – 66%, comparativ cu 34% bărbați.

Publicitate

26% dintre respondenții care declară că se vor vaccina, spun că o vor face mai târziu, nu în 2021, potrivit Reveal Marketing Research. Mediul rural se arată cel mai reticent la vaccinare: doar 24% dintre respondenți sunt deschiși să se imunizeze de îndată ce vor avea ocazia, comparativ cu 45% dintre cei din mediul urban care și-au exprimat intenția de a se vaccina. Mai mult, peste jumătate dintre cei din mediul rural (51% ) spun că nu se vor vaccina deloc, nici acum, nici mai târziu.

Seniorii pensionari și maturii fără partener sunt segmentele care se arată cele mai deschise la vaccinare. Peste jumătate dintre pensionari, întrebați dacă se vor vaccina cât mai curând, au răspuns afirmativ, iar 56% dintre maturii fără partener au avut aceeași opțiune. În schimb, tinerii, deși au declarat că vor să se vaccineze, spun că ar preferă să mai aștepte până anul următor: 36% dintre tinerii profesioniști și 31% dintre milenialii fără partener au optat pentru varianta vaccinării mai târziu.

Dintre respondenții care refuză vaccinarea, femeile au înregistrat un procent mai mare decât bărbații cu aceeași opțiune. 46% dintre femei spun că nu se vor vaccina, comparativ cu aproximativ o treime dintre bărbați. Similar, membrii ai familliilor tradiționale (48%) declară că nu se vaccinează.

Publicitate

Românii nu vor să se îmbolnăvească și vor să îi protejeze pe cei din jur

Peste jumătate dintre românii care se vaccinează (53%) declară că o fac pentru că nu vor să se îmbolnăvească. Observăm că dintre toate segmentele, seniorii pensionari își doresc cel mai mult să evite îmbolnăvirea cu Sars-CoV-2 – 67% au menționat acest lucru drept motiv pentru care se vaccinează. Este de înțeles, având în vedere că se află într-o categorie de risc. Din punct de vedere al educației, cei care se vaccinează pentru a nu se îmbolnăvi au în proporție de 48% educație superioară și doar 10% sunt cei cu educație primară care au ales această variantă.

Al doilea motiv pentru care românii aleg să se vaccineze este dorință de a-i proteja pe ceilalți – 47% dintre respondenți au menționat această opțiune. Dintre aceștia, tinerii profesioniști se arată cei mai atenți față de cei din jurul lor – 61% au spus că se vaccinează pentru a-i proteja pe ceilalți. Dacă ne uităm la nivelul de educație, observăm că persoanele care se gândesc să îi protejeze pe ceilalți sunt cele cu educație superioară (49%). În schimb, cei cu educație primară care au selectat același răspuns sunt doar 7%.

Dorința de a-și relua activitățile normale – socializarea în condiții normale, călătoriile și mersul în vacanțe – sunt alt motiv important care îi determină pe români să se vaccineze. 42% dintre români au menționat acest motiv.

Alte motive selectate de respondenți în ceea ce privește intenția de a se vaccina sunt: dorința de a se simți relaxați și liniștiți – menționată de o treime dintre români (33%); posibilitatea de a-și vizita părinții fără teamă – 18%; călătoriile în străinătate – 13%.

Publicitate

Este interesant că pentru foarte puțini români, faptul că vaccinarea este recomandată îi motivează în acest sens. Doar 1 din 10 respondenți a menționat că se vaccinează pentru că se recomandă de către autorități și medici.

De ce NU se vaccinează românii? Posibile reacții adverse și testarea insuficientă

62% dintre români afirmă că au temeri legate de vaccin, comparativ cu 37% care declară că nu au nicio temere. Conform datelor Reveal Marketing Research, 42% dintre respondenți se tem de potențialele reacții adverse provocate de vaccin.

Dintre cei care nu intenționează să se vaccineze, mai mult de jumătate (54%)consideră că vaccinul nu a fost suficient testat. 48% dintre respondențiicare nu se vaccinează spun că se tem de reacțiile adverse, iar 4 din 10 respondenți (41%) nu cred în eficiența vaccinului împotriva COVID-19. Dintre segmente, 75% dintre maturii fără partener cred că vaccinul nu a fost testat suficient și 90% din același segment se tem de reacțiile adverse. Interesant este că doar 14% dintre românii care nu se vaccinează au declarat că nu se tem de îmbolnăvirea cu noul coronavirus. Ceilalți, deși se tem de virus, nu intenționează să se vaccineze.

Publicitate

Teama de reacțiile adverse este un motiv menționat în cea mai mare măsura de cei cu educație medie (52%). Similar, 51% dintre cei care nu cred în eficiența vaccinului sunt persoanele cu educație medie. Dintre cei cu educație primară, 64% nu cred că vaccinul este testat suficient.

Cât ar trebui să durereze testarea vaccinului, în opinia românilor?

70% dintre români sunt de părere că vaccinul ar trebui să fie testat mai mult timp înainte de a fi disponibil pentru populație. Peste un sfert dintre aceștia (26%) consideră că vaccinul ar trebui testat timp de 1 an înainte de a putea fi administrat la scală largă, iar 18% menționează o perioadă de peste 5 ani ca fiind potrivită pentru testare.

Intenția de vaccinare asociată cu nivelul de educație

Dintre cei care se vaccinează de îndată ce vaccinul va fi disponibil, 50% dintre aceștia au educație superioară, 40% au educație medie, iar 10% sunt cei cu educație primară. Persoanele care se vor vaccina, dar mai târziu sunt 53% cei cu educație superioara, 40% cu educație medie și 7% cu educație primară. Dintre cei care nu se vor vaccina – 19% au educație primară, 49% au educație medie și 32% au educație superioară.

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development.

Publicitate
Spune-ți părerea

Social

Incidența a ajuns la 3,76 în Brașov – Situația din fiecare localitate

Avatar

Publicat

pe

Publicitate

Incidența la nivel județean a ajuns la 2,62 cazuri la mia de locuitori. În municipiul Brașov rata de infectare a crescut din nou. Joi, 25 februarie, incidența la nivelul municipiului este de 3,76, conform datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică Brașov.

În prezent, cea mai mare valoare o are rata de incidență în comuna Sânpetru, și anume 4,65 la mie.

Totodată, în ultimele 24 ore au fost depistate 183 noi cazuri de COVID-19 în județul Brașov dintre care 125 au fost din Municipiul Brașov.

În ceea ce privește rata de incidență cumulată în localitățile din județul Brașov este următoarea:

Citește mai mult

Social

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, propune ca românii să se poată vaccina sau testa anti-COVID în farmacii

Redactia

Publicat

pe

Publicitate

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, propune ca pe viitor românii să se poată testa pentru COVID-19 în farmacii și, de asemenea, ca farmaciile să devină centre de vaccinare, cum se întâmplă în alte țări.

Propunerea avansată de fostul ministru, care acum este președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camrea Deputaților, a venit în urma unei întâlniri cu Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România și Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România, scrie Digi24.

Publicitate

„Un alt subiect de interes venit ca o propunere a fost și posibilitatea populației de a se testa în cadrul farmaciilor, cum de altfel s-a și întâmplat în anumite state din UE, precum Italia. În acest mod, cei care decid să se testeze, indiferent dacă sunt simptomatici sau asimptomatici, ar avea siguranța unui test efectuat corect, fără eroarea care poate apărea prin testarea proprie la domiciliu. Nu putem exclude nicio discuție prin care, în viitorul apropiat, farmaciile să poată avea acces la vaccinarea populației”, a scris Nelu Tătaru pe Facebook, după întâlnirea cu cele două asociații.

Nelu Tătaru a mai discutat despre posibilitatea ca farmaciile să ducă acasă medicamente bolnavilor cronici și celor care nu se pot deplasa și care, de multe ori, își procură tratamentul necesar cu întârziere.

Citește mai mult

Social

Peste o jumătate de milion de aplicări la joburi în luna februarie. Domeniile cele mai căutate

Avatar

Publicat

pe

Publicitate

Circa 90.000 de români au aplicat în ultima lună pentru locurile de muncă oferite prin intermediul platformei BestJobs, în total fiind înregistrate aproximativ 511.000 de aplicări. Cele mai multe joburi oferite de angajatori sunt în domeniile IT&C, telecom, vânzări, financiar-contabilitate, inginerie, management și construcții.

O creștere semnificativă a locurilor de muncă disponibile s-a înregistrat în luna februarie și în marketing, transport, distribuție și medical&pharma. La polul opus, cele mai puține joburi sunt în securitate/armată, servicii de înfrumusețare, îngrijire vârstnici/copii sau personal de curățenie, agricultură, educație, precum și turism, unele dintre aceste domenii fiind grav afectate de pandemie.

Publicitate

Românii sunt implicați activ în căutarea unui loc de muncă, astfel că de la începutul anului și până la această dată au fost create peste 30.000 de CV-uri noi, în timp ce peste 110.000 de CV-uri au fost actualizate, semn că piața muncii este într-o continuă mișcare, iar angajații caută noi oportunități în carieră.

Conform unui sondaj derulat în rândul candidaților care nu au un loc de muncă în acest moment, aceștia caută să se angajeze mai ales în domenii precum retail & comerț (25%), BPO (24%), financiar-contabilitate (15.75%), medical&pharma (14%) și administrație publică (13%).

Publicitate

În ceea ce privește așteptările lor salariale – în funcție de experiența și rolul vizat – aproape trei din zece respondenți care nu au un job în acest moment afirmă că nivelul minim salarial așteptat este de 2.350 lei net pe lună. Cei mai mulți (53%) își doresc un venit lunar net cuprins între 2.350 lei și 4.650 lei. Alți 12,5% urmăresc un salariu lunar între 4.650 lei și 6.350 lei, în timp ce 4% vor un salariu cuprins între 6.350 lei și 8.650 lei.

Pe lângă pachetul salarial, candidații care nu au în acest moment un job caută o atmosferă de lucru plăcută și posibilitatea de a lucra mai mult de la birou în acest an, semn că lipsa interacțiunii umane directe a început să fie tot mai resimțită în contextul în care am intrat deja în al doilea an pandemic.

 

Citește mai mult
Publicitate

De Interes

>