Social
Studenţii nevaccinaţi pot merge la laboratoare în combinezoane anti-Covid. Ministrul Educației: Îi primim pe toți la cursuri

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, este de părere că studenţii nevaccinaţi ar putea avea la dispoziţie, cu titlu gratuit din partea universităţii, combinezoane de protecţie pentru a putea participa la orele de lucrări practice şi de laborator.
„Îi primim pe toţi (studenţii la cursuri – n.r.). Eu, personal – sigur, sunt şi eu rector suspendat -, i-aş primi pe toţi la orele de lucrări practice şi laboratoare.
Aş putea diferenţia însă în felul următor: cei care nu sunt vaccinaţi să aibă la dispoziţie, cu titlu gratuit din partea universităţii, combinezoane de protecţie şi să facă orele de lucrări practice şi de laborator alături de colegii lor care s-au vaccinat, dar, sigur, pentru a-i proteja şi pe ceilalţi să poarte aceste costume de protecţie”, a declarat Cîmpeanu marţi la Antena 3.
El a menţionat că până în prezent aproape 155.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ s-au vaccinat, dar că în ultima lună ritmul în care avansează imunizarea a scăzut foarte mult.
„Profesorii şi personalul din învăţământ rămân în continuare categoria socio-profesională cea mai numeroasă în valoare absolută din perspectiva vaccinării. (…)
Avem aproape 155.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ vaccinaţi, dintre care peste 140.000 au făcut şi rapelul. Deci, nu există vreo altă categorie mai numeroasă în valoare absolută.
Sigur, procentual e vorba de medici, care sunt, în mod firesc, mult înaintea personalului din învăţământ.
Cu toate acestea, recunosc, în pofida campaniei ‘Vaccinare şi testare pentru învăţare’, prin care Ministerul Educaţiei a organizat evenimente în fiecare judeţ, cu participarea tuturor reprezentanţilor şcolilor, a unor experţi care să susţină din perspectivă medicală aceste întâlniri, organizate la nivel de secretar de stat, în pofida altor eforturi pe care le-am făcut, de circa o lună ritmul în care avansează vaccinarea personalului din învăţământ a scăzut foarte mult”, a afirmat ministrul.
-
Evenimentacum 2 zile
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soţia lui a fost viceprimar la Râşnov şi are afaceri prospere
-
Economicacum 3 zile
O fermă din Făgăraş lansează un suc de afine care va fi distribuit în state precum Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar, Germania sau Marea Britanie
-
Evenimentacum 2 zile
Chipsuri cu gust de șosete, pe rafturile magazinelor din Brașov. Sortimentul a fost scos pe piață de firma din Harghita care a produs conservele cu excremente de urs
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Percheziţii la Braşov, Bucureşti şi în alte 14 judeţe într-un dosar de înşelăciune cu mobilă la comandă. Prejudiciul, 4 milioane de lei
-
Utilacum 2 zile
Atenţie şoferi! Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a fost doborât de vânt
-
Administrațieacum o zi
În Poiana Braşov se va schia până de Paşte
-
Evenimentacum 3 zile
„Lupul de la Rutieră” a fost arestat preventiv. Polițistul Cornel Sandu va sta în spatele gratiilor, pentru următoarele 30 de zile
-
Evenimentacum 2 zile
Caz şocant în Covasna! Un bărbat și-a vândut de mai multe ori fiica de 14 ani ca sclavă sexuală, pe o ladă de bere și 50 de lei