Connect with us
Publicitate

Administrație

Străzile din câteva cartiere ale Brașovului vor intra în șantier. De la 1 iulie încep reparațiile pe mai multe drumuri din oraș

Publicat

pe

Primăria Brașov a semnat un contract cu o firmă care se va ocupa de reparațiile mai multor străzi din cartierele Scriitorilor, Florilor, Craiter, Triaj, Tractorul, Bartolomeu, Blumăna, Stupini, precum și străzile cuprinse în zona Griviței – Mircea Cel Bătrân – Aurel Vlaicu -13 Decembrie și cele cuprinse în zona 13 Decembrie – Victoriei – Hărmanului – Gării. Valoarea acestui contract, valabil până în data de 31 decembrie 2022, este de 15,5 milioane de lei.

Publicitate

După ce reprezentanții companiei vor depune garanția de bună execuție și vor prezenta planurile pentru managementul de trafic pe străzile cuprinse în programul de reparații străzi, din luna iulie încep lucrările de reparații.

Primele străzi din Lotul 1 pe care se va interveni sunt: Brândușelor (tronsonul cuprins între Alexandru Vlahuță și Zizinului; tronsonul din Florilor a fost reabilitat de Morani Impex), reabilitare carosabil și trotuare; Iasomiei și Ovidiu – carosabil și trotuare; Buzești, Grigore Ureche, Lanurilor, Agricultorilor – carosabil și str. Ghe. Doja – trotuare; str. Nicolae Labiș – carosabil; Crinului, Lalelelor, Salviei, Lămâiței – zona pasajului Zizin și Micșunelelor – reabilitare carosabil și trotuare; str. Brândușelor 92 – 96, în spate la ITC, carosabil și trotuare.

Pe lotul II continuă lucrările de reparații. Astăzi se lucrează la reparații cu decapare mecanizată pe str. Carierei, la amenajarea de alei în cartierul Noua, precum și lucrări de reparații și întreținere pe străzile Mică și Memorandului.

Publicitate

Lucrările de întreținere și reparații străzi sunt împărțite în două loturi. În primul lot sunt incluse  străzile din partea nordică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – str. Al.I.Cuza), str. Al. I. Cuza, Avram Iancu, str. Stadionului (sector str. Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului. Tot în această etapă se includ toate elementele geometrice ale străzilor Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, inclusiv intersecțiile.

În cazul lucrărilor care vor începe pe lotul II vor fi cuprinse străzile din partea sudică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – Al. I. Cuza), Al. I. Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului. Aici se includ toate elementele geometrice ale străzilor: Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – str. Al. I. Cuza), str. Al. I. Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector str. Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului, inclusiv intersecțiile.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes