Economic
Spitalele din Săcele şi Victoria, cele mai mari punctaje în evaluarea cererilor de finanţare pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea cabinetelor de planificare familială

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă, joi seară, că instituţia pe care o conduce a finalizat evaluarea cererilor de finanţare pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea cabinetelor de planificare familială. Lista cuprinde 83 de proiecte de investiţii, cele mai mari punctaje, respectiv 88, obţinându-le Spitalul Săcele şi Spitalul Victoria.
Potrivit ministrului Sănătăţii, 50 de milioane de lei din PNRR sunt disponibile pentru 83 de spitale din România, transmite news.ro.
”Ministerul Sănătăţii a finalizat evaluarea cererilor de finanţare pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea cabinetelor de planificare familială”, a transmis, Alexandru Rafila, joi seară.
Acesta vorbeşte şi despre derularea unei campanii de educaţie pentru sănătate, în special educaţia pentru sănătatea reproducerii, care va fi implementată la nivel naţional, cu prioritate în zonele vulnerabile, cu un număr mare de sarcini în adolescenţă şi un număr mare de boli cu transmitere sexuală.
Potrivit listei publicate de către Ministerul Sănătăţii, cele mai mari punctaje le-au obţinut roiectele depuse de către spitalele din Săcele şi Victoria, respectiv câte 88 de puncte.
Cel mai mic punctaj, respectiv 58 de puncte, l-a obţinut proiectul de realizare a cabinetului de planing familial în Spitalul Clinic Judeţean Mureş.
-
Turismacum 3 zile
Staţiunea cu cel mai curat aer din România se află în judeţul Braşov. Media de viață a localnicilor este mai mare decât în restul țării
-
Fapt diversacum 2 zile
VIDEO / 3, 2, 1… Luminiţele de Crăciun s-au aprins în bradul din Braşov. „O mare” de oameni au asistat la evenimentul special
-
Economicacum 3 zile
ANAF vinde o garsonieră în centrul Braşovului. Prețul de pornire, doar 15.000 de euro
-
Evenimentacum 3 zile
Razie a poliţiştilor braşoveni între studenţi, pe Colină şi în Memo. Au fost aplicate 8 amenzi
-
Administrațieacum 3 zile
Este oficial! Orarul Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav va fi modificat de la 12 la 16 ore pe zi. ROMATSA și-a dat acordul pentru schimbarea programului
-
Evenimentacum 3 zile
Accident mortal pe DN 1A, între Braşov şi Ploieşti. Şoferul a fugit de la locul faptei
-
Turismacum 3 zile
FOTO – VIDEO / A început sezonul de schi în Poiana Braşov. Sute de schiori au stat zeci de minute la cozi imense în aşteptarea primei coborâri din masiv
-
Socialacum 3 zile
Iohannis sesizează CCR cu privire la modificările aduse legii recunoștinței față de eroii Revoltei Anticomuniste din Brașov, din 1987, şi față de eroii Revoluției Române