Connect with us
Publicitate

Administrație

Soluții pentru combaterea cerșetoriei în rândul minorilor din Brașov: înființarea unui adăpost pentru copiii străzii, propunerea DGASPC

Publicitate

Publicat

pe

În ultimele luni, cerșetoria a devenit o reală problemă în municipiul Brașov. Oamenii străzii pot fi văzuți la tot pasul, oriunde am merge. Mai grav este că avem parte de tot mai mulți copii fără adăpost, care sunt trimiși la cerșit.

Publicitate

În acest context, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov își propune să înființeze un adăpost pentru copiii străzii, anunță Radio România Brașov FM.

„DGASPC a intervenit împreună cu organele de poliție în 11 situații unde exista suspiciunea de cerșetorie, care vizau 15 copii. Dintre aceștia, un copil a fost preluat în regim de urgență în sistemul de protecție. În toate aceste cazuri, DGASPC a evaluat situația minorilor implicați, a asigurat consilierea acestora, precum și informarea părinților cu privire la consecințele legale asupra faptelor lor”, a spus Lidia Mailat, purtător de cuvânt al DGASPC Brașov.

Și Direcția de Asistență Socială are trei servicii dedicate persoanelor fără adăpost. Centrul de zi, cel rezidențial și adăpostul de noapte.

Publicitate

„În cadrul adăpostului de noapte, cu program de funcționare de la ora 20.00, la ora 8.00, beneficiarii au posibilitatea de cazare, igienizare personal și igienizarea obiectelor de îmbrăcăminte. Dimineața, la ora 7, beneficiarii care doresc sunt preluați de către asistentul social pentru realizarea reevaluării inițiale, în vederea identificării serviciilor de care pot beneficia”, a precizat Anca Gîțeiu, director general adjunct al Direcției de Asistență Socială Brașov.

În atenția DGASPC Brașov sunt 968 de copii care au o măsură de protecție.

Sursa: Radio România Brașov FM

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes