Social
Sistemul finlandez de învățământ va fi testat în 10 creșe, grădinițe, școli și licee din Brașov

În perioada 24 – 28 octombrie se derulează la Brașov un program de dezvoltare profesională adresat cadrelor didactice din Brașov, în cadrul căruia experți în educație din Finlanda vor pregăti 40 de cadre didactice și 10 directori de unități de învățământ de la creșe, grădinițe, școli și licee brașovene, în sistemul de predare finlandez, modelul de educație cu cele mai bune rezultate din lume.
În modelul finlandez, educația este structurată astfel încât copiii și tinerii să fie pregătiți atât pe plan școlar, cât și pentru viață, pentru viitor, punându-se accent pe competențe practice și pe dezvoltarea unor aptitudini de care este nevoie în prezent.
„Astăzi a început la Brașov cursul de pregătire în modelul de educație finlandez pentru cadrele didactice din 10 unități de învățământ din Brașov. Acest curs este ținut de o echipă de experți în educație de la Universitatea de Științe Aplicate din Hame, condusă de domnul profesor Ari Pokka*, unul dintre cei mai buni experți în domeniul educației din Finlanda. Când vorbim de învățământul din Finlanda, vorbim de cel mai bine cotat model de educație din toată lumea, de o abordare centrată pe elevi, pe nevoile și capacitatea de dezvoltare a acestora. Vorbim de un sistem fără teme și teste, un sistem în care 93% dintre absolvenții de liceu promovează examenul de bacalaureat, iar peste 65% dintre liceeni ajung la facultate. Obiectivul nostru este de a le oferi copiilor și tinerilor din Brașov posibilitatea de a testa și un alt sistem de educație, în care memorarea să fie înlocuită cu experimentarea ca metodă de învățare. Mă bucur că testăm acest sistem la toate nivelele, de la creșă la liceu și colegiu. Sper ca, după perioada de testare din unitățile de învățământ, să putem extinde acest sistem la nivelul întregului oraș”, a precizat primarul Allen Coliban.
Programul pilot numit „Programul de formare continuă a orașului Brașov pentru directori și profesori” este derulat în cadrul parteneriatului încheiat între Primăria Municipiul Brașov, Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Universitatea de Științe Aplicate Hame din Finlanda.
Programul de dezvoltare profesională le este destinat educatorilor, profesorilor și directorilor care doresc să dezvolte practici educaționale inovative și transformarea unităților de învățământ în școli moderne. De asemenea, prin acest program pilot se va facilita accesul la instrumente, idei, metode și tehnici pentru dezvoltarea unei educații de înaltă calitate.
Pe parcursul activităților de formare, workshop și mentorat ce vor fi derulate până la finalul proiectului, participanții vor aprofunda teme precum:
- Abordare centrată pe copil și pe elev;
- Starea de bine la școală;
- Digitalizarea și educația media în școală;
- Dezvoltare profesională și instituțională.
Unitățile de învățământ beneficiare ale acestui proiect sunt:
- Creșa nr. 4 Brașov
- Creșa nr. 5 Brașov
- Grădinița cu program prelungit nr. 2 Brașov
- Grădinița cu program prelungit nr. 9 Brașov
- Grădinița cu program prelungit Junior nr. 26 Brașov
- Școala Gimnaziala nr. 2 Diaconu Coresi Brașov
- Școala Gimnazială nr. 5 Brașov
- Școala Gimnazială nr. 6 Iacob Mureșianu Brașov
- Liceul Vocațional de Arte Plastice Hans Mattis-Teutsch Brașov
- Colegiul Național de Informatică Grigore Moisil Brașov.
Acest eveniment se desfășoară cu sprijinul Asociației Smart City Brasov și cu susținerea grupului educațional Winsedswiss Romania, a Școlii Româno-Finlandeze ERI, a Vissmann România și Lingemann România.
-
Evenimentacum 17 ore
Peripeţiile unui braşovean care a vrut să vină acasă cu avionul, de la Barcelona: „Am aterizat în București. Ni s-a comunicat în timp ce așteptam în Madrid decolarea. Zborul a fost în 3 octombrie în loc de 4 octombrie”
-
Evenimentacum 21 de ore
Scandalagii din Feldioara, care s-au bătut cu jandarmii pe o plajă din Costinești, s-au întors acasă. Vecinii spun că indivizii au devenit de nerecunoscut
-
Socialacum 3 zile
Reduceri și gratuități pentru elevii și studenții din Brașov care circulă cu autobuzele și troleibuzele RATBV. Beneficii vor fi și pe liniile de transport metropolitan
-
Administrațieacum 3 zile
FOTO / Lucrările la terminalul RAT de lângă gara Brașov sunt aproape de final. Proiectul se află în faza de finisaje
-
Turismacum 2 zile
Aproape un milion de turişti au ajuns în Braşov în primele opt luni ale anului. Locul trei naţional, după Constanţa şi Bucureşti
-
Culturalacum 3 zile
Cinematografele Astra și Modern, din Brașov, vor fi redeschise luna aceasta pentru mai multe festivaluri de film. Peste 50 de proiecții vor fi pregătite pentru cinefili
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Doi traficanți de droguri au fost prinși în flagrant pe o stradă din Brașov. În mașina suspecților au fost găsite substanțe interzise, un pistol airsoft, arme albe și suma de 10.000 de lei
-
Evenimentacum 3 zile
Anchetă la o școală din Brașov din cauza unui copil de 7 ani care este acuzat că își lovește colegii de la clasa pregătitoare. Responsabilii au anunțat că vor lua măsuri abia acum, deși micuții ar fi fost agresați de trei săptămâni