Eveniment
Sindicaliștii din Educație ies în stradă. Cadrele didactice vor protesta astăzi în fața Prefecturii Brașov

Se anunță proteste ale cadrelor didactice, în toată țara. Astăzi, zeci de profesori și învățători vor lua parte la un protest, chiar în fața Prefecturii Brașov. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” anunţă continuarea protestelor în această săptămână.
Primele mitinguri au început în Hunedoara. Astăzi vor protesta sindicaliștii din Brașov, Bihor și Cluj, mâine vor fi proteste în Maramureș, Arad, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Bacău și Mehedinți, iar săptămâna viitoare vor ieși în stradă cadrele didactice din Alba, Sibiu, București, Ilfov, Giurgiu, Dâmbovița și Dolj.
„Suntem profund dezamăgiţi de lipsa de răspuns din partea Executivului şi considerăm că aceasta este, de fapt, o invitaţie la noi proteste, printre care şi demararea grevei generale în educaţie. Guvernul României se face responsabil în totalitate pentru starea sistemului de învăţământ naţional, dar şi de efectele acestor proteste asupra procesului de educaţie. Salariaţii din învăţământ nu sunt dispuşi să renunţe la lupta pe care o duc în acest moment cu o clasă politică căreia nu îi pasă de viitorul şcolii româneşti, implicit de generaţiile de copii şi tineri care au nevoie de performanţă în educaţie. Tăcerea Guvernului nu e doar sfidătoare la adresa noastră, a salariaţilor din învăţământ, ci la adresa tuturor familiilor din România, care îşi duc copiii la şcoală şi care aşteaptă respect şi implicare din partea legiuitorilor acestei ţări”, au declarat reprezentanții sindicatelor.
FSLI şi FSE „SPIRU HARET” cer de urgenţă Guvernului României să găsească soluţii la următoarele probleme:
- rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;
- identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;
- adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;
- aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;
- în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;
- remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;
- instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
- plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;
- plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.
-
Evenimentacum 2 zile
Bărbat tâlhărit şi bătut de o prostituată, pe bulevardul Griviţei din Braşov, după ce a refuzat avansurile ei. Femeia a fugit cu 200 de lei
-
Administrațieacum o zi
S-a aflat data şi ora când primul avion va ateriza pe Aeroportul Braşov
-
Turismacum 2 zile
FOTO – VIDEO / Pădurea cu arbori seculari, motorul turismului din satul Mercheașa. Cum a ajutat un stejar bătrân de peste 920 de ani la dezvoltarea micilor afaceri din zonă
-
Economicacum 2 zile
O fabrică de căști din Brașov și-a crescut profitul de 36 de ori, în doar doi ani. Compania Sennheiser, de la Ghimbav, a înregistrat un câștig de peste 24 de milioane de lei, în 2022
-
Administrațieacum 2 zile
Încă trei toalete automatizate au fost puse în funcțiune, în Brașov. Un singur WC inteligent costă în jur de 50.000 de euro
-
Entertainmentacum 2 zile
Cum a fost învinsă Jandarmeria Română de un turist amendat pentru că a urcat în masivul Piatra Craiului fără buletin
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Incendiu izbucnit la o mașină parcată în curtea unei case din Brașov
-
Economicacum o zi
Benchmark investeşte 10 milioane de dolari pentru a extinde fabrica din Braşov