Social
Sindicaliștii de la Teatrul Sică Alexandrescu cer înlocuirea managerului interimar Florin Coșuleț
Sindicaliștii de la Teatrul Sică Alexandrescu solicită schimbarea managerului interimar Florin Coșuleț și organizarea unui concurs transparent pentru ocuparea funcției de conducere. Reprezentanții angajaților acuză modul discreționar în care acesta administrează instituția și consideră că deciziile sale au generat conflicte și procese cu foști și actuali angajați.
Potrivit sindicaliștilor, Coșuleț ar fi concediat abuziv personal și ar fi desființat posturi, pentru ca apoi să angajeze persoane fără pregătirea sau vechimea necesară, afectând astfel calitatea producțiilor teatrale. Actrița Carmen Moruz, cu 26 de ani de experiență la TSA, afirmă că nivelul artistic al spectacolelor a scăzut:
„A scăzut foarte mult nivelul artistic de la venirea managerului interimar Florin Coșulet. Spectacolele nu sunt la nivelul la care ne dorim. Au fost montări foarte, foarte puține care s-au făcut. Este un haos în teatru creat și de lipsa unor posturi, de oameni care erau pe posturi cheie, cum este postul de regizor tehnic, alte posturi ce țin de tehnic, de lumini, de sunet; sunt necesare aceste posturi într-un teatru, pentru că țin foarte mult de felul în care decurg spectacolele. Să alungi niște oameni care au atâta experiență și să lași locurile neocupate de către nimeni și să încerci să le ocupi cu persoane care n-au nicio pregătire (…) trebuie să precizez că astfel de oameni, care țin de specificul instituțiilor de cultură: regizor tehnic, sunetist, luminist, se formează în ani de zile”.
Sindicaliștii mai reclamă lipsa autorizației ISU și a unui post de pompieri în teatru, precum și probleme legate de suprapunerea contractelor managerului, care ar lucra simultan în mai multe instituții de stat, inclusiv ca profesor la Universitatea din Sibiu. Aceștia intenționează să depună sesizări la Inspectoratul Teritorial de Muncă și Curtea de Conturi.
Ovidiu Grădinar, liderul sindicatului TSA, susține că plângerile au fost înaintate și primarului orașului:
“Ce solicităm în mod categoric este ca să fie numit un nou manager interimar până la organizarea concursului pentru ocuparea funcției de manager. Acest sistem practicat de administrația locală, în care tot numim un manager câte trei luni și iar îl renumim, în primul rând este ilegal. Și eu întreb de ce Consiliul Județean, administrația de la Consiliul Județean, respectă aceste norme legale, iar Primăria nu le respectă. Toate consecințele acestei ilegalități se sparg în capul angajaților de la teatru, de care nu interesează pe nimeni”.
Sursa: Radio România Brașov FM
-
Fapt diversacum 2 zileFOTO / Accident grav pe DN 13, la Rotbav: Trei persoane încarcerate după impactul cu un autocamion
-
Evenimentacum 2 zilePieton de 18 ani accidentat grav pe o trecere de pietoni din Brașov
-
Politicsacum 2 zileLuca Niculescu pune pe masă condițiile pentru un Guvern funcțional. Ce vrea să obțină în șase luni
-
Administrațieacum 2 zileLucrări la Cetățuia de pe Dealul Straja: Monumentul istoric va fi redeschis parțial publicului
-
Fapt diversacum 2 zileCum avansează lucrările la Varianta de Ocolire Sighișoara, drumul care va fluidiza traficul pe DN13
-
Evenimentacum o ziAccident grav pe Șoseaua Cristianului: Un șofer, rănit după ce a lovit un cal
-
Administrațieacum 2 zilePrima pistă de biciclete din Pădurile Parc ale Brașovului a intrat în etapa de execuție
-
Evenimentacum 2 zileRadar pe Drumul Poienii: Trei șoferi au rămas fără permis după ce au depășit limita legală


