Connect with us
Publicitate

Social

Și angajații CFR amenință că vor intra în grevă din cauza salariilor mici și a condițiilor grele de muncă. Ei anunță un protest amplu în fața Ministerului Transporturilor

Publicat

pe

După greva generală declanșată în sistemul de învățământ, alte categorii de funcționari iau exemplul profesorilor și amenință cu proteste. De această dată, angajații CFR au anunțat un protest amplu care va avea loc luni, în fața Ministerului Transporturilor. Ei sunt nemulțumiți de condițiile grele de muncă și de bugetul mai mic față de anul trecut al companiei de căi ferate.

Publicitate

Potrivit antena3.ro, pe data de 29 mai, angajații CFR își vor striga nemulțumirile în stradă, fiind revoltați din cauza condițiilor grele de muncă, dar și din cauza bugetului redus. Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari, a explicat, la Antena 3 CNN, care sunt revendicările angajaților CFR.

„Protestăm pentru soluționarea favorabilă a revendicărilor angajaților CFR, în special pentru aplicarea legii nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar. De asemenea, protestăm pentru condițiile de muncă, dar și pentru că vrem trenuri de călători cu mai multe vagoane. Din cauza lipsei bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2023, nu există bani nici măcar pentru repararea trenurilor existente. Nu există bani nici pentru investiții în trenuri noi, deși s-a aprobat, anul trecut, contractul de servicii publice pe zece ani. Acesta ar fi trebuit să fie primul an în care CFR ar fi putut să achiziționeze trenuri noi. De asemenea, ordonanța austerității a tăiat încă 10% din bugetul prevăzut pentru compensații, ceea ce înseamnă că avem un buget mai mic decât anul trecut, în condițiile în care toate prețurile s-au dublat”, a spus Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari, citat de aceeași sursă.

Ceferiștii spun că și nivelul salariilor este foarte scăzut, comparativ cu condițiile tot mai grele de muncă. Leafa medie a unui angajat CFR este de aproximativ 4.200 de lei.

Publicitate

Sindicaliștii spun că dacă guvernanții nu vor găsi o rezolvare la problemele lor după mitingul de luni vor fi organizate alte proteste pe 26 iunie, dar și pe 1 iulie, în fața Guvernului. În cazul în care se ajunge la declanșarea unei greve generale atunci trenurile riscă să rămână blocate în gări pe termen nelimitat.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes