Connect with us
Publicitate

Util

Sfatul avocatului / Răspunderea patrimonială a salariatului

Avatar

Publicat

pe

Alexandru Cosmin Gheorghe este avocat în Baroul Brașov cu o experiență de 14 ani și practician în insolvență, membru UNPIR având o practică de 12 ani. Specializare în drept penal, civil, administrativ, financiar, medical. El va fi la dispoziţia cititorilor brasov.net şi le va răspunde aici la întrebările pe care aceştia i le vor trimite pe emailul redactiei.

În afara dreptului principal de a încasa salariul și obligației principale de a presta munca, conform contractului individual de muncă, un salariat are și alte obligații izvorâte din lege, care pot conduce la răspunderea patrimonială a salariatului.

Dispoziţiile art. 254 alin. (1) din Codul Muncii, prevăd că: „Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor”.

Legiuitorul a calificat această formă de răspundere reparatorie, ca fiind  o răspundere civilă contractuală, însă prin utilizarea unor norme speciale, din legislația muncii, se derogă de la normele civile generale, care reglementează răspunderea contractuală.

Publicitate

Pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului faţă de angajator, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe:

  • – să existe o faptă ilicită a salariatului, faptă constând în încălcarea atribuţiilor, sarcinilor sau obligaţiilor de serviciu;
  • – fapta să fi fost săvârşită cu vinovăţie, chiar şi sub forma celei mai simple culpe;
  • – să existe un prejudiciu material suferit de angajator;
  • – să existe legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Din interpretarea logico-gramaticală a acestor norme juridice, dar și din practica constantă, rezultă că,  inexistenţa, fie şi doar a uneia dintre aceste condiţii, face ca răspunderea prevăzută de dispozițiile art. 254 alin. (1) din Codul Muncii să nu mai poată fi angajată.

Publicitate

Dovedirea întrunirii tuturor acestor condiţii revine angajatorului în acord cu prevederile art. 272 din Codul Muncii, conform cărora: „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare”.

Calitatea de salariat a persoanei care a produs prejudiciul, respectiv, persoana care este parte a unui raport juridic de muncă tipic, trebuie să subziste la data producerii prejudiciului reclamat.

Fapta ilicită a salariatului trebuie să fie săvârşită în legătură cu munca sa. Pentru stabilirea răspunderii patrimoniale, caracterul ilicit al faptei se analizează în raport cu obligaţiile de serviciu, ce decurg din contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern. Un reper esenţial este, din acest punct de vedere, fişa postului. Unitatea trebuie să facă dovada sarcinilor de serviciu ale salariatului a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare au cauzat prejudicii.

Publicitate

Statutul de salariat al persoanei care este autoare a prejudiciului presupune încheierea valabilă a contractului individual de muncă, avându-le ca părţi, pe angajatorul prejudiciat şi, respectiv, pe salariatul autor al prejudiciului.

În situația în care contractul ar fi nul, sau încetat mai înainte de săvârșirea faptei ilicite, persoana care a cauzat prejudiciul nu va răspunde patrimonial, ci, civil-delictual pentru fapta proprie, în temeiul dispozițiilor art. 1349, art. 1357 din  Codul civil.

Pentru a exista fapta ilicită a salariatului, care constă în încălcarea atribuţiilor, sarcinilor sau obligaţiilor de serviciu, reperul esenţial pentru probarea îndeplinirii acestei cerinţe este fişa postului salariatului.

Publicitate

Fișa postului este documentul prin care angajatorul stabileşte, aferent fiecărui post, responsabilităţile, atribuţiile, sarcininle şi obligaţiile de serviciu. Condiţia se justifică dat fiind faptul că dispozițiile art. 254 alin. (1) din Codul muncii precizează că paguba trebuie să fie rezultatul unei fapte a salariatului „în legătură cu munca” pe care o desfăşoară.

Spre exemplu fapta unui angajat care, în trafic, fără a fi în exercitarea atribuțiilor de serviciu, lovește din culpă un autoturism al angajatorului,  nu întrunește condițiile atragerii răspunderii salariatului, deși este evident că paguba produsă este în patrimoniul angajatorului său, ci atrage răspunderea civilă delictuală care se soluționează prin alte reguli și proceduri.

Răspunderea patrimonială presupune un rezultat dăunător care să se concretizeze într-o pagubă cu valoare economică generată de salariaţi din vina şi în legătură cu munca lor.

Publicitate

Prejudiciul trebuie să fie suferit, direct de către angajator, adică persoana juridică cu care salaratul are raportul de muncă, iar nu şi de către o altă persoană (cum ar fi, spre exemplu, un alt salariat sau organ de conducere a aceluiași angajator, sau un terţ, client ori furnizor al angajatorului). În aceste din urmă ipoteze, se antrenează, după caz, fie răspunderea civilă delictuală, fie aplicarea regulilor specifice răspunderii civile a comitentului pentru fapta prepusului.

Totodată, prejudiciul trebuie să fie material, iar nu şi moral, răspunderea patrimonială presupune un rezultat dăunător care să se concretizeze într-o pagubă cu valoare economică generată de salariaţi, din vina şi în legătură cu munca lor.

Vinovăţia constituie elementul subiectiv al răspunderii, care constă în atitudinea psihică a persoanei faţă de fapta sa şi consecinţele ei păgubitoare.

Vinovăţia presupune discernământul salariatului, respectiv, capacitatea acestuia de a-şi reprezenta fapta şi efectul ei păgubitor şi voinţa liberă, existentă în momentul săvârşirii faptei prejudiciabile.

Nu în ultimul rând, va trebui dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită de salariat și prejudiciul suferit de angajator.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea
Publicitate
Publicitate

De Interes

>