Eveniment
Sfârşit tragic pentru două braşovence. Au fost lovite mortal de tren la trecerea la nivel cu calea defarată de la Duvenbeck

Și-au găsit sfârșitul chiar înainte de a se bucura de o vacanță în țară. Două brașovence au fost lovite mortal de un tren în noaptea de joi spre vineri, în dreptul sediului Duvenbeck.
Cele două femei se aflau într-o mașină împreună cu soții lor, iar din primele cercetări s-ar părea că cei patru se întorceau din străinătate când au oprit mașina pentru ca femeile să se deplaseze până într-un lan de porumb de lângă calea ferată, relatează Radio România Braşov FM.
Din păcate, s-ar părea că neatenția și-a spus cuvântul, iar în momentul traversării liniei ferate au fost lovite de trenul Regio 11357 care circula de la Brașov către Zărnești.
Oamenii legii sosiți la fața locului continuă ancheta pentru a afla exact circumstanțele în care s-a produs accidentul.
„La data de 3 august a.c., în jurul orei 22.45, Secția Regională de Poliție Transporturi Brașov a fost sesizată cu privire la un incident feroviar, produs pe calea ferată, situată între localitățile Cristian și Brașov.
Echipajele de poliție sosite la fața locului au stabilit că un tren de persoane, care circula pe relația Brașov – Zărnești, ar fi surprins și accidentat mortal două femei, în vârstă 55, respectiv 67 de ani.
Prime date indică faptul că cele două victime ar fi coborât dintr-un autovehicul, ce se afla oprit în apropierea căii ferate și ar fi intenționat să ajungă de cealaltă parte a căii ferate, moment în care au fost accidentate de vehiculul feroviar.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și se efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru a se stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care s-a produs accidentul.”, a transmis IPJ Braşov.
-
Socialacum 2 zile
VIDEO / Milionarul din Brașov, Călin Donca, a transmis un mesaj din spatele gratiilor. Într-un videoclip postat pe internet, omul de afaceri își informează investitorii cu privire la situația parcurilor fotovoltaice
-
Administrațieacum 2 zile
Program prelungit la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. ROMATSA a agreat propunerea Consiliului Județean de modificare a orarului de funcționare de la 12 la 16 ore
-
Socialacum 2 zile
FOTO / Locurile de grătar din jurul Brașovului sunt ocupate zilnic. Gospodinele profită de vremea bună și ies în natură ca să coacă legumele pentru zacuscă
-
Fapt diversacum o zi
Povestea impresionantă a lui Ozzy, un cățel care s-a pierdut în munții Bucegi. După o mobilizare masivă, patrupedul a fost găsit. La acțiune au luat parte și salvamontiștii din Brașov
-
Evenimentacum 2 zile
„Război” între copii români și ucraineni la un loc de joacă din Brașov. Doi băieți de 11 ani au ajuns la spital
-
Fapt diversacum 2 zile
Aproximativ 200 de persoane vor pedala prin Brașov la evenimentul „Masa Critică”. Bicicliștii vor parcurge un traseu de 13 kilometri, pe mai multe străzi din oraș
-
Evenimentacum 2 zile
Accident între un microbuz și un autoturism pe Drumul Național 13, în localitatea Feldioara. Șapte persoane au fost rănite, iar două dintre victime au rămas încarcerate
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Al doilea videoclip postat pe conturile de socializare ale lui Călin Donca, la o distanță de câteva ore. În noul material sunt aduse precizări în legătură cu situația juridică a milionarului din Brașov