Connect with us
Publicitate

Social

Sfârșit bizar pentru un bărbat de 47 ani aflat la schi în Harghita. A murit după ce a căzut de pe teleschi. Prima ipoteza a medicilor

Redactia Brasov

Publicat

pe

Tragedie pe o pârtie din stațiunea Harghita Mădăraş. Luni, un bărbat de aproximativ 47 de ani a decedat în timp ce se afla în vacanță cu colegii săi.

Bărbatul a căzut din teleschi și ar fi încercat să se ridice, dar nu a reuşit, a declarat pentru Agerpres șeful Serviciului Salvamont Salvaspeo Harghita, Fekete Ors.

Salvamontiştii prezenţi la faţa locului au încercat imediat să îl resusciteze, însă fără niciun efect. La faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD, cu un medic de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, care a continuat manevrele de resuscitare. Din nefericire, după 30 de minute, a fost declarat decesul acestuia.

Publicitate

Din relatările colegilor care au fost la faţa locului, bărbatul era din judeţul Iaşi şi avea în jur de 47 ani.

Prima ipoteză este că ar fi suferit un infarct, însă cauzele exacte ale decesului vor fi stabilte de medicul legist.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea
Publicitate
Publicitate

De Interes

>