Turism
Sezonul de schi, la start. Câte pârtii omologate are România? Cele mai multe sunt în apropierea Braşovului

Administratorii pârtiilor de schi de pe Valea Prahovei au început, deja, pregătirile pentru sezonul rece care bate la ușă. Temperaturile au scăzut suficient de mult în ultimele zile, astfel încât să fie pornite tunurile de zăpadă artificială.
Prima pârtie care se a deschide în acest sezon este pârtia Sorica din Azuga. Temperaturile au scăzut sub zero grade, așa că tunurile de zăpadă artificială au început să facă prima zăpadă din acest sezon.
„Promitem, ne ținem de cuvânt, furăm startul! Întrucât temperaturile sunt în avantajul nostru, începem lucrările pentru înzăpezirea pârtiei de începători și a celei de pe zona Telescaunului. Promitem să furăm din nou startul, așa cum v-am obișnuit, plănuim să fim cei care vor da startul noului sezon de ski pe Valea Prahovei. Speram să vă facem o bucurie și să putem profita de mini vacanța de 1 Decembrie la ski!”, a precizat adminsitratorii Domeniului Schiabil Azuga.
Câte pârtii sunt în România
România are, conform datelor Ministerului Turismului, 217 pârtii omologate, care au o lungime de aproape 190 de kilometri. Aceste domenii schiabile sunt împrăștiate în 21 de județe, 55 de pârtii având lungime de peste un kilometru, două pârtii au peste 3 kilometri lungime și doar una singură sare de 4 kilometri.
Domeniile schiabile din județele Brașov și Prahova, cu numeroase pârtii, în Poiana Brașov, Sinaia, Predeal, Azuga și Bușteni, sunt cele mai mari și mai dezvoltate din România, adunând totodată și cei mai mulți pasionați de schi din țară şi nu numai.
Sinaia este de departe polul schiului și snowboardului din Prahova, are 17 pârtii omologate, pentru toate nivelurile, cea mai lungă fiind Drumul de Vară, care are aproape 3 kilometri. Are mai multe instalații pe cablu care pot duce sus în munte pasionații de alunecări controlate la vale, deținute atât de Consiliul Local, cât și de operatori privați, cuprinde o zonă alpină, unde temperaturile sunt stabil negative, pământul îngheață mai repede și stratul de zăpadă se conservă până târziu, în primăvară, și are și printre cele mai abrupte pârtii din țară – Carp, Târle și Papagal. Azuga, cu vestita Sorica, și Bușteniul, cu pârtia Kalinderu, întregesc oferta Prahovei.
Ca o continuare a stațiunilor de pe Valea Prahovei, Predealul face legătura cu Brașovul, în zonă fiind șase pârtii, printre ele și două de peste 2 kilometri, Cocoșul și Clăbucet.
Poiana Brașov este cea mai aleasă stațiune de schi din România, cele 10 pârtii fiind cunoscute tuturor iubitorilor acestui sport. Cu o rețea bună de instalații pe cablu, domeniul schiabil de lângă Tâmpa cuprinde 4 pârtii de peste 2 kilometri, una, Sulinar, având 3.394 de metri, iar alta, Drumul Roșu, cu 4.752 de metri, fiind cea mai lungă din România. Lângă Brașov mai există o zonă în care se poate schia, în jurul localității Bran, cele șapte pârtii de la Cheile Grădiștei, Fundata și Bran fiind destinate turiștilor care petrec vacanțele de iarnă în zonă.
-
Utilacum 2 zile
VIDEO / A fost dat în folosinţă cel mai lung pod în arc din România. Traseu nou între judeţele Braşov şi Argeş
-
Socialacum 2 zile
VIDEO / Imagini inedite cu lucrările de la Sala Polivalentă din Braşov. Construcţia este în grafic
-
Administrațieacum 21 de ore
Braşovenii vor schia mai ieftin! Reduceri pentru locuitorii municipiului la instalaţiile pe cablu din Poiana Braşov
-
Administrațieacum o zi
FOTO / Cum va arăta Stadionul Tineretului, din Brașov, după ce va fi demolat și refăcut din temelii. Proiectul va costa aproape 150 de milioane de lei
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Accident feroviar între Bușteni și Sinaia. O mașină a fost lovită de trenul Regio Brașov – București. Doi adulți și un copil au ajuns la spital
-
Administrațieacum 20 de ore
Veşti excelente! În minivacanţa de Sf. Andrei se schiază în Poiana Braşov. Este prima dată de la modernizarea domeniului schiabil când sezonul de schi se deschide în luna noiembrie
-
Utilacum 2 zile
La ce oră se aprind luminiţele de Crăciun, joi, în Braşov. Anunţul oficial
-
Evenimentacum 3 zile
Alertă extremă! Cod Roşu de viscol în zona montană a Braşovului. Rafale de vânt de până la 160 km/h şi vizibilitate zero