Turism
Sezonul de schi din Poiana Braşov s-ar putea prelungi pentru că starea pârtiilor este încă foarte bună

Având în vedere starea pârtiilor din Poiana Brașov, faptul că atât schiorii, cât și agenții economici respectă măsurile dispuse pentru reducerea riscului de răspândire a coronavirusului, dar și numărul, relativ mare pentru luna aprilie, a celor care doresc să schieze, Municipalitatea ia în calcul să prelungească sezonul de schi până la sfârșitul acestei luni.
„Legat de domeniul schiabil, am avut discuții cu cei care se ocupă de întreținerea pârtiilor, cu cei care se ocupă de transportul pe cablu, și cu cei din Poiană, astfel încât, cu siguranță, ne dorim să prelungim perioada în care vom putea schia. Luăm în calcul prelungirea sezonului de schi până la sfârșitul lunii, dar vom veni cu evaluări săptămânale, să constatăm care este starea pârtiilor. Cu siguranță săptămâna viitoare vom putea schia fără probleme în Poiana Brașov”, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu.
Conform viceprimarului, săptămânal, factorii implicați vor face o analiză a stării tehnice a pârtiilor și a modului în care turiștii și agenții economici respectă măsurile prevăzute în hotărârea nr. 1/2021 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, după care vor lua decizia prelungirii. În acest moment, decizia Municipalității este de a prelungi sezonul de schi până în data de 25 aprilie. Săptămâna viitoare se va face o nouă analiză și dacă cele două criterii – referitoare la măsurile anti-covid și la starea tehnică a pârtiilor – sunt îndeplinite, și va mai exista și cerere, atunci sezonul va putea fi prelungit până la sfârșitul lunii. Autoritățile iau în calcul, inclusiv, posibilitatea, din cauza reducerii stratului de zăpadă, închiderii doar a anumitor pârtii.
Conform Hotărârii CLSU nr. 1/2021, administratorul sistemului de transport pe cablu a creat culoare foarte lungi pentru schiori, în zona de așteptare. În același timp, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică unitățile de alimentație publică aflate la o distanță mai mică de 100 m de marginea pârtiei vând doar produse alimentare ambalate și băuturi non-alcoolice îmbuteliate, în regim take-away. Doar turiștii care sunt cazați în cabanele/hotelurile în care funcționează acele unități de alimentație publică pot fi serviți în regim normal.
Până la începutul acestei săptămâni s-au înregistrat aproape 2 milioane de treceri prin turnichete (1.955.483 de treceri).
Dacă ținem cont de faptul că restricțiile legate de pandemie au presupus și reducerea la jumătate a numărului de persoane transportate de instalațiile de transport pe cablu (în fiecare telegondolă este permis accesul a maxim 4 persoane în loc de 8, în telecabina Kanzel, maxim 20 din 45, cât este capacitatea în condiții normale, iar în telecabina Capra Neagră, maxim 30 de persoane, capacitatea normală fiind de 60 de persoane), și, implicit, creșterea timpului de așteptare, numărul mare de treceri prin turnichete confirmă faptul că Poiana Brașov rămâne cea mai atractivă stațiune montană, preferată de majoritatea turiștilor români.
Luna cu cele mai multe treceri prin turnichete, aproape 700.000, a fost luna februarie.
În acest moment se schiază pe toate pârtiile din Poiana Brașov: Kanzel, Lupului, Doamnei, Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, Subteleferic, Bradul și Stadion.
Starea pârtiilor este bună, stratul de zăpadă are o grosime între 70 și 90 de centimetri. În această dimineață, la ora 9.00, temperatura în zona domeniului schiabil era 0 grade Celsius, dar în zilele următoare se anunță temperaturi negative, noapte, și ninsoare.
Funcționează următoarele instalații de transport pe cablu: telecabina Capra Neagră, telegondola, telescaunele Ruia și Lupului, teleschiurile Ruia și Bradul.
-
Administrațieacum 2 zile
S-a aflat data şi ora când primul avion va ateriza pe Aeroportul Braşov
-
Administrațieacum 2 zile
Peste 7 milioane de lei va cheltui Consiliul Județean Brașov pentru exproprierile din traseul viitoarei ocolitoare a Drumului Național 1
-
Administrațieacum o zi
Brașov, singurul oraș din România care luptă pentru titlul de Capitală Verde Europeană în 2025. Alte nouă oraşe din Europa în competiţie
-
Fapt diversacum 2 zile
VIDEO / „Amintiri de la înălțime”. Imagini spectaculoase filmate din dronă cu drumul șerpuit spre Poiana Brașov
-
Administrațieacum 2 zile
Încep licitaţiile pentru spaţiile comerciale din Aeroportul Braşov. Ce preţuri vor fi percepute pentru comercianţi
-
Fapt diversacum o zi
Se caută preoți în parohiile din Brașov și Sibiu. Mitropolia Ardealului a scos la concurs șase posturi clericale vacante
-
Evenimentacum o zi
Creatorul de modă braşovean, Stephan Pelger, a fost găsit mort în propria casă. Suferea de depresie de mai multă vreme
-
Economicacum 2 zile
Hotelul Coroana – Postăvarul a fost scos la vânzare. Compania Aro Palace cere 9,1 milioane de euro