Connect with us
Publicitate

Cultural

Secţia în aer liber a Muzeului Naţional Bran s-ar putea închide de vineri

Publicat

pe

Un întreg muzeu etnografic riscă să dispară din cauza unor litigii pe pământul de sub casele care sunt aici. Secția de Etnografie în aer liber a Muzeului Național Bran și-a închis porțile după ce pământul pe care au fost ridicate casele a fost pierdut în instanță. Mai mult, noii proprietari au dat termen de evacuare până în data de 26 iunie, un termen absurd, în condițiile în care acolo sunt 18 construcții, unele vechi chiar de mai bine de 200 de ani.

Muzeul Satului din Bran se află chiar la poalele castelului și a luat ființă în 1960, de atunci, aici au fost aduse rând pe rând case, anexe gospodărești, construcții care reprezintă stâne sau mori, toate din satele din jurul Branului. Toate cu caracter unicat și care sunt considerate monumente istorice categoria A, la fel cum este și castelul.

În urmă cu mai mult timp, pământul pe care se află monumentele istorice a fost pierdut în instanță. Suprafața lui este de un hectar, suprafața este împărțită în 3, iar cel care are două treimi nu vrea sub niciun chip să mai lase pe nimeni înăuntru. Astfel, un executor judecătoresc a decis ca până vineri terenul să fie eliberat. Cum acest lucru este imposibil, reprezentanții muzeului, dar și Ministerul Culturii contestă decizia, însă tot ce pot face, este să spere că vor ajunge la o înțelegere cu noii proprietari ai terenului.

„Noi nu putem intra într-un dialog, într-o negociere cu dânşii pentru cumpărarea acestei două treimi, în momentul în care instanţa nu a stabilit printr-o sentinţă definitivă natura modului prin care au intrat dânşii în proprietate”, a declarat Liviu Brătescu, secretar de stat în Ministerul Culturii, prezent şi el la Bran.

Publicitate

„S-a formulat cerere de suspendare a acestei executări. Aşteptăm răspunsul instanţelor judecătoreşti pe aceată chestiune. Sunt foarte multe vicii pe acest titlul executoriu”, a declarat avocatul muzeului, Nonu Puşcariu.

În cazul în care nu se ajunge la nicio înțelegere, cele 18 monumente ar sta cu lacătul pe porți. Ele nu pot fi nici mutate și nici dărâmate, dar neîngrijite, la cât de vechi sunt, în câțiva ani ar cădea singure.

„Ele, ca şi importanţă, au caracter de unicat, după cum se ştie deja. Este un parc etnografic categoria A, exact, ca şi valoare patrimonială, ca şi Castelul Bran”, spune Daniel Apostol, șeful secțieiei etnografice în aer liber.

La Secția Etnografică în aer liber a Muzeului Național Bran lucrează 10 persoane. În cazul în care aceasta s-ar desființa și acești oameni și-ar pierde locurile de muncă. Însă mai importantă este pierderea patrimoniului, pentru că acest gen de locuințe și gospodării nu mai sunt nicăieri în lume.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes