Connect with us

Social

Sebastian Rusu, deputat: Sprijin pentru crescătorii de bovine și porcine. Legea merge la promulgare

Publicat

pe

Publicitate

Crescătorii de animale ar urma să beneficieze de noi forme de sprijin în contextul creșterii costurilor din ferme. Deputatul Sebastian Rusu anunță că legea votată de Parlament merge la promulgare și susține că aceasta vine să corecteze o serie de probleme întâlnite în aplicarea schemelor de ajutor.

Publicitate

Regiunea Centru, din care face parte și județul Brașov, adună aproape 22% din bovinele României. La nivel național, România are 3,26 milioane de porcine și 1,86 milioane de bovine. Potrivit lui Sebastian Rusu, România ocupă locul 9 în Uniunea Europeană la porcine și locul 10 la bovine.

Deputatul spune că, în discuțiile cu crescătorii din Brașov, principala problemă semnalată a fost creșterea costurilor.

„Prețurile furajelor, energiei și toate cheltuielile de la fermă au urcat, iar prețul la care își vând animalele nu a ținut pasul”, transmite Sebastian Rusu.

Acesta afirmă că și criza din Orientul Mijlociu a contribuit la creșterea costurilor pentru fermieri, iar cheltuielile cu hrana animalelor nu pot fi amânate.

Una dintre modificările menționate vizează sectorul suin. Firmele constituite în baza Legii 31/1990 pot primi ajutorul la cerere, acestea reprezentând, potrivit lui Sebastian Rusu, aproape toate fermele de reproducție și creștere din țară.

De asemenea, fermierii pot obține extrasul din SNIIA prin APIA, fără drumuri suplimentare și fără documente suplimentare.

Ajutorul este de 68 de euro pe cap de bovină, iar pentru sectorul suin este de 11,9 sau 13,7 euro pe loc de cazare, în funcție de categorie. Plafonul este de 50.000 de euro pe beneficiar.

Sebastian Rusu spune că noul mecanism trebuie să ofere crescătorilor de animale un instrument de sprijin care să răspundă problemelor cu care se confruntă fermele.

„Luptele politice vin și trec, dar crescătorii de porci și de vite trebuie să știe că au un instrument de sprijin coerent, care să funcționeze”, a transmis deputatul.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes