Social
Se schimbă modul de calcul al ratei de infectare COVID: nu vor mai fi excluse cazurile din focare, anunță Andreea Moldovan

Modul de calcul a ratei de infectare COVID va fi modificată în scurt timp, astfel încât să nu mai fie excluse cazurile din focare, a anunțat miercuri secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andreea Moldovan.
„Noi am avut o discuție în Ministerul Sănătății pe baza recomandărilor ECDC. Poate la nivelul țării suntem la un platou, dar văzând tot ce se întâmplă în jur, clar e un nivel de alertă și pentru noi. Se raportează în continuare testele PCR. Dar sunt testele antigen care se fac în număr mai mare în populație și nu se raportează. În plus, erau excluse anumite comunități închise de la raportare, ceea ce nu se practică și acestea trebuie să fie adăugate la calculul incidenței”, a spus Moldovan.
Aceasta a subliniat că orice ascundere a realității nu ne aduce vreun serviciu.
„Noi am terminat azi documentul respectiv și urmează să discutăm zilele următoare și cu celelalte foruri și să se ia decizia. Cu acești indicatori se poate ști situația din țară și eventuale măsuri nu trebuie să le vedem ca restricții, ci ca măsuri care ne ajută să ținem situația sub control”, a mai declarat Andreea Moldovan.
În funcție de nivelul ratei de incidență sunt impuse sau relaxate restricțiile. De asemenea, în funcție de acest indicator sunt stabilite scenariile pentru redeschiderea școlilor.
Guvernul Orban a decis ca, la calculul ratei de infectare dintr-o localitate, să fie excluse cazurile înregistrate în focare din comunități închise, cum sunt centrele sociale.
Social
VIDEO / Un microbuz cu 10 oameni s-a răsturnat în urma unui accident petrecut pe DN 13, între Braşov şi Feldioara

Un accident în care au fost implicate un microbuz cu zece pasageri, între care şi cinci copii, şi un autoturism a avut loc, marţi după-amiază, pe DN 13, între Braşov şi Feldioara. Unsprezece persoane primesc îngrijiri medicale. Traficul în zonă se desfășoară pe un singur fir, alternativ, de la orele 14:30.
Accidentul s-a produs pe DN 13, între Braşov şi Feldioara, între un microbuz şi un autoturism.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a transmis că acolo au ajuns cinci echipaje SMURD şi două ambulanţe SAJ.
În microbuz erau 10 persoane, între care şi cinci copii, cu vârste cuprinse între 1 şi şase ani, toate fiind conştiente, a precizat ISU Braşov.
„Conducătorul autoturismului este în stare mai gravă. Se intervine pentru acordarea asistenţei medicale şi evaluarea victimelor”, a arătat sursa citată.
Şi reprezentanţii Poliţiei Braşov au precizat că 11 persoane primesc îngrijiri medicale la locul accidentului şi că doar unul dintre şoferi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0. Cel de-al doilea şofer nu a putut fi testat până în acest moment.
Comunicatul INFOTRAFIC:
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, pe DN 13 Brașov – Sighișoara, la kilometrul 14+500 metri, în zona localității Feldioara, județul Brașov, un autoturism a fost implicat într-un impact cu un microbuz. În urma coliziunii, trei persoane din microbuz au fost rănite, primind îngrijiri medicale la locul producerii accidentului.
Traficul se desfășoară pe un fir, alternativ, prin dirijare, estimându-se reluarea circulației în condiții normale în 45 de minute.

Social
Ministrul Educației consideră că elevii au nevoie de ore de educație sexuală

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, consideră că elevii au nevoie de ore de educație sexuală în școli și totodată, anunță că astfel de ore au loc și în prezent, în cadrul disciplinei Educație pentru sănătate, dar care este opțională și la care nu participă un număr mare de elevi, potrivit Digi24.
„Cu siguranţă este nevoie de educaţie sexuală, există şi în acest moment în cadrul disciplinei Educaţie pentru sănătate care este însă o disciplină opţională, urmată de un număr relativ redus de elevi”, a declarat ministrul Educației pentru Digi24.
De asemenea, ministrul a afirmat faptul că subiectul privind educația sexuală în școli a fost deja inclus în planurile-cadru pentru licee, care stabilesc ce materii se predau și numărul de ore aferent fiecărei materii în parte în clasele de liceu.
„Este vorba de curriculum, este vorba de planurile cadru de liceu. Ştiţi foarte bine că au fost lansate în dezbatere planurile cadru pentru întregul învăţământ liceal. În urma consultării publice au rezultat mai bine de 1.000 de propuneri de modificare, lucru care ne-a condus la concluzia că este bine să analizăm în amănunt, în ansamblu, planurile cadru, adică lista de discipline şi numărul de ore alocat fiecărei discipline, inclusiv disciplina despre care vorbiţi şi în urma acestei consultări să pornim cu dreptul într-un mod în care să avem acceptul întregii societăţi, să avem planuri cadru adaptate cerinţelor societăţii, cerinţelor angajatorilor şi, bineînţeles, adecvate secolului XXI”, a mai adăugat Sorin Cîmpeanu.
Social
Incidența la Brașov a ajuns la 4,33 – Situația pe toate localitățile

Incidența la nivel județean a ajuns la 2,94 cazuri la mia de locuitori. În municipiul Brașov rata de infectare a crescut din nou. Marți, 02 martie, incidența la nivelul municipiului este de 4,33, conform datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică Brașov.
În prezent, cea mai mare valoare o are rata de incidență în comuna Sânpetru, și anume 5,15 la mie.
Totodată, în ultimele 24 ore au fost depistate 180 noi cazuri de COVID-19 în județul Brașov dintre care 116 au fost din Municipiul Brașov.
În ceea ce privește rata de incidență cumulată în localitățile din județul Brașov este următoarea:
-
Economicacum o zi
Revolut şi-a lansat propria bancă în România. Depozitele clienţilor sunt garantate în limita a 100.000 euro
-
Administrațieacum 2 zile
Criza locurilor de parcare din Centrul Civic îi impinge pe cei de la Digi la măsuri extreme: demolează o clădire pentru a face loc mașinilor
-
Socialacum 2 zile
Incidența a ajuns la 4,16 în Brașov – Situația pe localități
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Accident în lanţ pe DN 1, la Făgăraş. Un TIR şi trei autoturisme au fost implicate
-
Economicacum 2 zile
Mircea Lucescu a pierdut 122.000 euro într-o singură zi după ce o tranzacție de doar 590 lei a prăbușit acțiunile Romradiatoare Brașov, companie la care antrenorul de fotbal este acționar
-
Economicacum 2 zile
Un operator feroviar privat a ieftinit biletele pe ruta Braşov – Bucureşti. Vezi noile preţuri
-
Socialacum 2 zile
FOTO / Nesimţire la cote maxime în autobuzele RATBv. Tineri surprinşi cu picioarele călare pe scaune şi „uitând” paharele de cafea în mijlocul de transport în comun
-
Evenimentacum 3 zile
A avut loc cel mai puternic cutremur din acest an. Braşov, cel mai apropiat oraş de epicentrul seismului