Administrație
Se redeschide centrul de vaccinare de la Căminul pentru persoane vârstnice din Noua

Primăria municipiului Braşov a decis redeschiderea unui centru de vaccinare, dintre cele amenajate la începutul anului, care va funcţiona, din 15 octombrie, alături de celelalte patru centre din unităţi medico-sanitare private şi de stat. Totodată, municipalitatea va aloca, în perioada următoare, 200.000 măşti de protecţie pentru şcoli.
Conform unei informări transmise miercuri, Primăria Braşov a luat această decizie pe fondul creşterii solicitărilor privind vaccinarea şi, în consecinţă, a timpilor de aşteptare.
Astfel, începând de vineri, cei care doresc să se vaccineze o vor putea face în centrul din clădirea Căminului pentru persoane vârstnice din cartierul Noua, str. Gladiolelor nr. 4, care va avea, într-o primă etapă, două fluxuri de vaccinare, care vor avea la dispoziţie vaccinurile produse de Pfizer/BioNTech, Moderna, Johnson&Johnson şi Astra/Zeneca.
În prezent, celelalte patru centre de vaccinare funcţionale în Braşov sunt la Spitalul Regina Maria – Policlinica Centrul Civic, Centrul Medical de Vest, Policlinica de Diagnostic Rapid SA – Medlife şi Spitalul Militar de Urgenţă.
Totodată, braşovenii se mai pot imuniza la cabinetele medicilor de familie, cu vaccinul produs de Johnson&Johnson.
De asemenea, conform sursei citate, Primăria Braşov a pus la dispoziţia Inspectoratului Şcolar, prin Direcţia de Asistenţă Socială, 200.000 de măşti, care vor ajunge la şcoli.
„Pe de altă parte, am propus deja Direcţiei de Sănătate Publică creşterea cu 12 posturi a numărului de posturi alocate cabinetelor şcolare. Am prins deja în organigramă cele 12 posturi şi suntem pregătiţi ca, în cazul în care ministerul nu va deconta cheltuielile, să suportăm toate costurile pentru aceste cadre medicale de la bugetul local”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.
O creştere semnificativă în ceea ce priveşte interesul braşovenilor pentru imunizarea anti-COVID s-a înregistrat în ultima lună, cifrele oficiale arătând că, dacă în 13 septembrie s-au vaccinat 173 de persoane, după o lună, în 12 octombrie, au fost vaccinate 1.323 de persoane.
În municipiul Braşov, rata incidenţei cumulate a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a crescut, în ultima lună, de la o persoană infectată la 1.000 de locuitori la 8,19 persoane infectate la 1.000 de locuitori, conform datelor raportate miercuri.
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / 224.000 de curcani vor fi sacrificați din cauza celor 3 focare de gripă aviară care au fost confirmate la Codlea. Unii localnici cred că virusul nu este real
-
Sportacum 2 zile
Rezultat istoric pentru CSU Braşov. Patinatoarea Julia Sauter, locul 10 la Campionatul European de patinaj artistic
-
Evenimentacum 8 ore
Corupţie în Poliţia Braşov. Percheziţi la 6 oameni ai legii şi două sedii de Poliţie
-
Administrațieacum 2 zile
Lucrările la Sala Polivalentă din Braşov continuă. Au fost turnaţi 600 de piloți forați din cei 1.800 pe care îi va avea construcţia
-
Evenimentacum 2 zile
Trei hoţi de catalizatoare şi carburant, prinşi în flagrant de poliţiştii braşoveni
-
Evenimentacum 2 zile
Al doilea focar secundar de gripă aviară, confirmat la Peneş Curcanul, în Codlea. Ferma are peste 113.000 de curcani
-
Economicacum 2 zile
Cinci trenuri ale braşovenilor de la Regiotrans au fost vândute la prețul de un leu și jumătate pe kilogram, pentru fier vechi
-
Socialacum 2 zile
Fă-ți temele înainte de a alege medicul stomatolog – de ce trebuie să ții cont