Turism
Se întorc turiştrii străini la Castelul Bran. Porţile castelului au fost călcate de peste 200.000 de oameni în primele cinci luni ale anului

Castelul Bran înregistrează tot mai mulţi turişti odată cu ridicarea restricţiilor, iar străinii revin şi ei la unele dintre cele mai importante obiective turistice din ţară.
În primele cinci luni din acest an, Castelul Bran, unul dintre cele mai populare în rândul străinilor ajunşi în România, a primit un număr total de 205.000 de turişti, dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Mulţi dintre aceştia au fost români, însă ponderea străinilor a început să o depăşească pe a turiştilor autohtoni în ultima perioadă, transmite zf.ro.
„Odată cu eliminarea restricţiilor cererea vizitatorilor a crescut în mod evident, întâi din partea turiştilor români, apoi odată cu redeschiderea graniţelor a celor străini. Castelul Bran se bazează pe un procentaj clasic în ceea ce priveşte turismul autohton, 35-40%, faţă de cei care ne vizitează din afara graniţelor ţării, 60-65%. Cu toate acestea, în primele luni ale anului 2022, numărul turiştilor români a fost în mod clar mai mare. În momentul de faţă, numărul turiştilor străini a depăşit numărul celor autohtoni, înscriindu-ne iarăşi în tiparul menţionat mai sus“, spun reprezentanţii Castelului Bran.
-
Administrațieacum 2 zile
Veşti cât se poate de bune! Aeroportul de la Ghimbav ar putea deveni operațional din luna iunie 2023
-
Fapt diversacum 3 zile
VIDEO / Imagini virale pe internet vin de la Braşov. Un copil şi-a tăiat pepenele în feliatorul de pâine de la un supermarket
-
Utilacum 3 zile
Program special pentru autobuzele RATBV de Sfânta Maria
-
Socialacum 2 zile
Milionarul brașovean care și-a ucis bunica, în urmă cu trei ani, a fost eliberat. Dan Cămârzan era internat într-un spital de psihiatrie
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Alimente expirate chiar și de un an, dar și mizerie de nedescris. Asta au găsit inspectorii de la Protecția Consumatorului în restaurante din Predeal și Sinaia
-
Evenimentacum 2 zile
S-a aflat cauza din care sute de peşti au murit pe râul Olt, în apropiere de Făgăraş. Nivelul apei a crescut cu aproape un metru într-o zi
-
Fapt diversacum 2 zile
Un hotel din centrul oraşului Sfântu Gheorghe va fi dărâmat. Clădirea a aparţinut afaceristului braşovean Ioan Neculaie
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Un bărbat din Râșnov a fost amendat pentru că a aruncat gunoaie în pârâul Ghimbășel. Omul nu a știut că gestul lui a fost surprins de o cameră de supraveghere