Util
Se caută jandarmi la Brașov. 30 de posturi de subofițer au fost scoase la concurs de Jandarmeria Brașov

Tinerii care își doresc o carieră militară în jandarmerie sunt așteptați la concursul organizat de Inspectoratul de Jandarmi Județean „Nicolae Titulescu” Brașov. 30 de posturi au fost scoase la bătaie pentru brașovenii pasionați de uniforma militară și care își doresc un loc de muncă în structurile Ministerului Afacerilor Interne.
Locurile scoase la concurs sunt următoarele:
- 4 posturi la Detașamentul 2 Jandarmi Brașov la obiectivele Sediul I.J.J. Brașov și Camera de Conturi Brașov;
- 4 posturi Detașamentul 3 Jandarmi Brașov la obiectivele Tribunalul și Judecătoria Brașov și Serviciul Teritorial Brașov – DNA;
- 16 posturi la Detașamentul 5 Jandarmi Dumbrăvița la obiectivele Baza Depozitare Întreținere Armament Geniu Chimic Dumbrăvița – M.A.I. și Uzina ”R” Feldioara;
- 4 posturi la Detașamentul 7 Jandarmi Vlădeni la obiectivele Depozitul de Produse Speciale Vlădeni și Depozitul de Produse Speciale Dejani;
- 2 posturi la Detașamentul 8 Jandarmi Făgăraș la obiectivele Cazarma Făgăraș și Parchetul și Judecătoria Rupea.
Candidații care vor să se înscrie la concurs trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
- să cunoască limba română, scris şi vorbit;
- să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
- să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
- să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
- să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate de societate;
- să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
- să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
- să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
- să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
- să aibă studii corespunzătoare cerințelor postului, respectiv școală militară de subofițeri sau studii liceale cu diploma de bacalaureat;
- să obțină autorizaţie de acces la informații clasificate clasa „Secret de serviciu”, respectiv clasa ”Secrete de stat” nivelul ”Secret” – după numirea pe funcție, corespunzător cerințelor din
fișa postului pe care va fi încadrat; neobținerea autorizației de acces la informații clasificate atrage
de drept eliberarea din funcție; - candidații declarați „admis” nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic.
- să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe / în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară (verificarea acestei cerințe se realizează cu ocazia examinării medicale);
La depunera dosarului de recrutare candidații trebuie să prezinte și o cerere de înscriere, un CV, copii ale unor documente, o autobiografie, o fotografie, adeverințe de la medicul de familie și psiholog și o declarație a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare. Dosarele se depun exclusiv online la adresa [email protected], iar termenul limită pentru înscriere este data de 3 octombrie.
-
Evenimentacum 3 zile
Corupţie în Poliţia Braşov. Percheziţi la 6 oameni ai legii şi două sedii de Poliţie
-
Fapt diversacum 3 zile
Ce taxă plateau pe vremuri negustorii la târgul din Piața Sfatului?
-
Fapt diversacum 3 zile
VIDEO / Imagini savuroase, la Sanctuarul Libearty din Zărnești. Doi urși au fost filmați în timp ce se jucau în zăpadă
-
Fapt diversacum 3 zile
VIDEO / Imagini de colecţie! Cum prezenta propaganda comunistă, în 1967, deschiderea restaurantului Coliba Haiducilor din Poiana Brașov: „Specialitățile casei: vânatul și puiul fript în sabie”
-
Economicacum 3 zile
FOTO / Compania care ridică Sală Polivalentă din Braşov: „Utilajele și muncitorii noștri continuă munca pentru ca românii să aibă parte de cea mai modernă sală polivalentă”
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Grav accident pe DN 13, la Măieruş. Şapte victime după ce o maşină s-a izbit de un cap de pod
-
Socialacum 2 zile
Motivarea instanţei pentru medicul braşovean Sorin Baloş, care a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Judecătorii vorbesc despre „flagelul mitei”
-
Evenimentacum 3 zile
Trei tineri, reţinut după ce au dat mai multe spargeri la Şinca. Escaladau gardul caselor şi furau bani şi bijuterii