Connect with us
Publicitate

Administrație

Se anunță întârzieri la Autostrada Brașov-Comarnic-Ploiești. CNAIR, acuzată de grave erori

Publicitate

Publicat

pe

Un nou proiect important de infrastructură rutieră ar putea suferi întârzieri, din cauza Companiei Naționale de Infrastructură Rutieră (CNAIR), lasă de înțeles Asociația Pro Infrastructură, care lansează acuzații grave la adresa angajaților instituției de stat.

Publicitate

Licitația pentru pregătirea autostrăzii Ploiești-Comarnic-Brașov conține numeroase erori și neconcordanțe în documentație, atenționează specialiștii în infrastructură. Astfel, la licitație s-a prezentat o singură firmă, care va fi plătită doar la finalul serviciilor prestate. 

„La licitația pentru pregătirea Autostrăzii Ploiești-Comarnic-Brașov proiectanții serioși au stat deoparte, fiind depusă o singură ofertă. Principalele cauze: contractul complet debalansat, numeroasele erori și neconcordanțe din documentație, valoarea estimată foarte mică sau modalitatea de plată doar la finalul serviciilor prestate.

(…) Concluzia este previzibilă și în același timp tristă: competiția sănătoasă a fost anulată, iar singurul ofertant, Consitrans, este recunoscut pentru marile probleme în a livra proiecte de calitate și la timp (spre exemplu A7 Ploiești-Bacău sau A13 Sibiu-Făgăraș)”, au notat specialiștii în infrastructură. 

Publicitate

„Oamenii de la CNAIR, mult prea slab pregătiți”

În septembrie 2020, Alin Șerbănescu, fostul purtător de cuvânt al CNAIR, a dezvăluit problemele cu care se confruntă compania de stat. Fostul oficial susține că personalul CNAIR nu este suficient de bine pregătit pentru a-și exercita atribuțiile.

„Aceasta este realitatea tristă în care ne-a adus hățișul de compromisuri din ultimii 30 de ani. Oameni mult prea slab pregătiți din punct de vedere profesional și mult prea diletanți, plătiți mult prea bine pentru lipsa lor de capacitate, puși în funcții în care este nevoie de capacitate intelectuală solidă, profesionalism, putere de muncă și curajul să-și asume niște decizii, care în mod normal ar trebui să le ia în cunoștință de cauză, nu după ureche”, a declarat Alin Șerbănescu pentru B1 TV. 

Comunicatul Asociației Pro Infrastructura

”La licitaţia pentru pregătirea Autostrăzii Ploieşti-Comarnic-Braşov proiectanţii serioşi au stat deoparte, fiind depusă o singură ofertă. Principalele cauze: contractul complet debalansat, numeroasele erori şi neconcordanţe din documentaţie, valoarea estimată foarte mică sau modalitatea de plată doar la finalul serviciilor prestate. În cadrul solicitărilor de clarificări din partea celor interesaţi, aceştia au ridicat problema valorii estimate de CNAIR pentru acest contract extrem de complex (57 milioane lei), sub 1% din valoarea investiţiei”, a transmis, luni, Asociaţia Pro Infrastructură.

Publicitate

Potrivit organizaţiei, pentru o pregătire temeinică în special pentru o autostradă montană, cele mai bune practici vorbesc despre procente de 3-5%.

”În plus, Compania de Drumuri a omis să includă formularele financiare pentru studiile geotehnice la tunele, nefiind clar dacă aceste sume consistente au fost incluse sau nu în valoarea estimată. De asemenea, prevederile contractuale sunt extrem de avantajoase pentru CNAIR şi dezavantajoase pentru ofertanţi. Compania de Drumuri va putea solicita studii suplimentare la discreţie, va putea opri în orice moment plăţile în funcţie de finanţarea de la bugetul de stat, va putea modifica, suspenda şi rezilia contractul după bunul plac, în timp ce proiectantul nu va avea parte de aceleaşi pârghii contractuale în cazul în care CNAIR nu îşi face treaba, neavând posilibilitatea de a solicita daune financiare. Plăţile se vor face doar la finalizarea studiilor de teren, geotehnice, de fezabilitate, a acordului de mediu sau proiectului tehnic. Cu alte cuvinte, prestatorii vor trebui să vină de acasă cu zeci de milioane de lei până să fie plătiţi (dacă vor fi plătiţi, existând şi posibilitatea ca statul să nu bugeteze respectivele sume)”, a mai precizat organizaţia.

Reprezentanţii Pro Infrastructură consideră că, ”deşi CNAIR ar fi avut ocazia să repare multe dintre aceste neajunsuri prin răspunsurile clarificări, a decis să nu o facă, motivând că este perfect normal ca prevederile contractuale să îi avantajeze”.

”Concluzia este previzibilă şi în acelaşi timp tristă: competiţia sănătoasă a fost anulată, iar singurul ofertant, Consitrans, este recunoscut pentru marile probleme în a livra proiecte de calitate şi la timp (spre exemplu A7 Ploieşti-Bacău sau A13 Sibiu-Făgăraş)”, afirmă reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastrcutură.

Sursa: B1 TV

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Alexandru

    18 noiembrie, 2020 at 8:35 am

    Atat de simplu se poate rezolva…..contractati chinezii,iar in 30 de zile vom avea autostrada functionala! Intr-o saptamana au construit un spital de la 0,utilat si dat in folosinta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes