Administrație
Școlile din Braşov nu vor containere modulare pentru a face cursuri în ele, chiar dacă Primăria are un contract semnat pentru ele

În 2020, când era pandemie, Primăria Brașov voia să monteze la Colegiul de științele naturii ”Emil Racoviță” containere în care să fie amenajate 10 săli de clasă.
Furnizorul a fost găsit numai după câteva licitaţii anulate, din cauza lipsei ofertelor, iar contractul, semnat anul trecut, nu mai e acum atractiv pentru școli.
Unitățile de învățământ doresc construirea de spații noi, nu adăugarea, chiar și temporară, de module formate din containere, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, potrivit radiomures.ro: „În urma discuțiilor cu Colegiul de științe ale Naturii, ei și-au exprimat interesul de a amenaja și o sală de sport, astfel încât proiectul cu amenjarea de sisteme modulare a căzut. Și având în vedere că tot aveam un contract semnat, am încercat să găsim o soluție pentru nevoile unităților de învățământ, respectiv amenajarea de săli de clasă cu astfel de sisteme modulare. Unitățile de învățământ nu au fost interesate, ele preferă fie o mansardare, fie o extindere pe orizontală.”
Inspectorul școlar general al județului Brașov, Ovidiu Tripșa, susține că oricum DSP și ISU nu ar fi avizat funcționarea acestor sisteme modulare: „Primăria ne-a spus că motivul ar fi acele containere că nu obțin avize, de la DSP și în primul rând spune că ISU nu permite. Eu le-am dat exemplul și altor localități în care au funcționat, temporar e adevărat, în aceste spații. Ca inspectorat școlar ne dorim să existe, pentru că fluidizăm, chiar și temporar, niște programe orare, dar primăria zice că nu se pot realiza. În afară de Colegiul ”Racoviță”, de principiu nu mai sunt și alte școli care să fi fost pe schema primăriei, dar cu siguranță mai sunt.”
În toamna anului trecut, municipalitatea braşoveană a semnat un contract în valoare de aproape 1,8 milioane de lei, de achiziție și montare a acestor containere pentru spații de învățământ.
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Jaf la Braşov! 76.000 de Euro au fost furaţi de la un bărbat, pe Bulevarul Gării
-
Evenimentacum 3 zile
Dubă plină cu lemn fără documente de provenienţă depistată de poliţiştii braşoveni
-
Turismacum 3 zile
O noapte la un hotel de 3 stele în Poiana Braşov a ajuns cât un sejur în Austria, Italia sau Bulgaria: „De banii ăștia mă duc la Innsbruck, îmi mai rămân să merg o săptămână la bulgari / Am luat o vacanță de opt zile în Italia la banii ăștia”
-
Businessacum 3 zile
FOTOREPORTAJ / Povești crestate pe pâine, într-o brutărie din Bod. O fostă jurnalistă din Brașov a renunțat la reportaje și a deschis o mică afacere cu produse de panificație
-
Economicacum 3 zile
Primul hotel Kempinski din România se deschide la Poiana Brașov. Kempinski este grupul hotelier de lux cu cea mai îndelungată existență din Europa
-
Economicacum 2 zile
CFR Marfă vinde un hotel din Predeal: „Trebuie să îl ia cineva care se pricepe în domeniul turistic”
-
Administrațieacum 2 zile
De mâine, „Miercurea brașovenilor” pe pârtiile din Poiana Brașov. Schiorii din oraş plătesc doar jumătate de preţ la instalaţiile pe cablu din staţiune
-
Turismacum 3 zile
Aproape 1,3 milioane de turişti au ajuns la poalele Tâmpei în primele 10 luni ale anului. Braşovul, în top 3 la nivel naţional