Connect with us
Publicitate

Economic

Schaeffler, care are o fabrică şi la Braşov, anunţă concedieri masive

Publicat

pe

Compania germană Schaeffler, producător de componente auto, va demara un proces de restructurare care include și concedierea câtorva mii de angajați, din Germania și alte două locații europene, după cum scrie în această dimineaţă profit.ro.

Publicitate

Schaeffler AG, producător de rulmenți, componente de motoare și sisteme electronice, unul dintre cei mai importanți furnizori de piese originale pentru industria auto, a anunțat o serie de măsuri structurale prin care companie vrea să-și crească competitivitatea. Între acestea a fost anunțată desființare a circa 4.400 de locuri de muncă în Europa, cele mai multe fiind în Germania. Două dintre unitățile care vor face concedieri se vor afla în afara Germaniei, însă nu au fost nominalizate. Concedierile vor fi operate până în 2022.

Motivul principal este dat de criza prin care trece industria auto, provocată atât de pandemia de coronavirus. Potrivit datelor anunțate de Schaeffler, economiile estimate prin aceste măsuri se vor ridica la 250 – 300 de milioane de euro anual. Compania are prognozate cheltuieli generate de transformarea companiei de circa 700 milioane de euro.

„Am făcut până acum toți pașii necesari pentru a depăși actuala criză”, a declarat Kalus Rosenfeld, CEO Schaeffler AG. „Cu toate aceste, în lumina noilor evoluții, alte măsuri sunt inevitabile pentru a îmbunătăți competitivitatea pe termen lung a grupului și abilitatea de a utiliza noi oportunități. Pachetul anunțat astăzi de Consiliul de Administrație va ajuta compania noastră să atingă aceste ținte”.

Publicitate

Schaeffler deține în România o fabrică de rulmenți și componente auto, în Cristian, Brașov, care avea la finalul lui 2019 peste 5.000 de angajați. Cifra de afaceri a acestei unități a fost, anul trecut, de 475 milioane de euro.

sursa: profit.ro

foto: schaeffler.ro

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes