Connect with us
Publicitate

Fapt divers

Scene din primul serial istoric românesc se filmează și la Brașov. Imagini în premieră din culisele „Egregora: Comoara pierdută”

Publicat

pe

Sute de oameni lucrează intens la una dintre cele mai ambițioase producții TV din România. Serialul „Egregora: Comoara pierdută” este o trilogie care va transporta publicul în vremuri demult apuse. În fiecare dintre cele 36 de episoade, împărțite în trei sezoane, telespectatorii vor avea parte de acțiune, suspans și multe răsturnări de situație.

Publicitate

Acțiunea serialului se învârte în jurul a nouă orfani care pornesc în căutarea unei comori pierdute chiar de regele Decebal. Pe tot parcursul aventurii lor, copiii se întâlnesc cu tot felul de personaje istorice și dau piept unor provocări care le vor schimba viețile. În primul sezon, Vlad Țepeș va fi unul dintre principalele personaje. Actorul Daniel Nuță, cel care îl interpretează pe domnitorul român, spune că vrea să îl prezinte pe într-o ipostază cu totul nouă.

„E o bucurie și o fericire că pot eu să fac lucrul ăsta, că e la mine pe mână rolul ăsta. E fascinant să ai atâta informație și să ai un astfel de personaj și cred că orice actor din lumea asta își dorește să aibă un astfel de rol. Vlad Țepeș e acel om care a rămas o legendă pentru că a fost un om drept, un om just, cu o gândire foarte săntoasă, chiar dacă era foarte dur, chiar dacă era foarte tiran, după spusele unora”, ne-a povestit actorul Daniel Nuță.

Nume mari din lumea teatrului și cinematografiei românești mai fac parte din distribuția impresionantă. Printre actorii care vor da viață personajelor din serial îi regăsim pe Maia Morgenstern, Ștefan Velniciuc sau chiar Ramona Bădescu. Aceasta din urmă interpretează rolul contesei Francesca, o italiancă de viță nobilă care a găsit în arhivele Vaticanului câteva documente secrete legate de o comoară rămasă încă ascunsă, de pe teritoriul Daciei.

Publicitate

„M-a atras rolul meu de persoană foarte rea. Contesa Francesca este un personaj foarte diabolic, dar care are o soră foarte bună. Ea reușește să țină totul așa în suspans. Sunt foarte curioasă de rezultatul final, chiar acum aș vrea ca filmul să iasă, dar nu se poate, trebuie să mai așteptăm. Este o producție extraordinară și este prima producție românească de anvergură internațională și de mare, mare valoare”, a declarat actrița Ramona Bădescu.

Andrei Chiriac este regizorul, producătorul și scenaristul serialului „Egregora: Comoara pierdută”. Ba chiar interpretază și rolul căpeteniei Dragonilor, care luptă alături de Vlad Țepeș în căutarea tezaurului pierdut. Scene din această producție impresionantă au fost filmate în toată țara, iar în județul Brașov au fost alese locații din Râșnov, Brașov și satul Șirnea.

„Deocamdată filmăm o primă etapă a primului sezon. Suntem în perioada medievală, pe vremea lui Vlad Țepeș, intriga de la curtea lui Vlad Țepeș trebuie să o filmăm acum, relația cu Radu cel Frumos, fratele lui și vorbim despre intriga între frați, trădarea între frați, despre faptul că nu se poate găsi comoara pierdută decât atunci când frații încetează să mai trădeze între ei. Suntem în acest spațiu absolut senzațional, la Șirnea, iar la filmarea de azi participă peste 50 de oameni, însă am filmat scene chiar și cu mai mult de o sute de persoane”, spune regizorul și producătorul Andrei Chiriac.

Pentru ca proiectul să fie dus la bun sfârșit este nevoie de bani, iar echipa de producție caută sponsori care să îi sprijine financiar. Bugetul estimat pentru serial ajunge la 10 milioane de euro. Dacă lucrurile decurg conform planului, un prim episod ar putea fi gata chiar în acestă iarnă, pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României.

19 septembrie 2020

19 septembrie 2020

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes