Connect with us
Publicitate

Social

Şase elevi braşoveni au absentat de la proba obligatorie a profilului la Bac fiind în izolare

Publicat

pe

3.362 de candidați au fost înscriși pentru a susține, miercuri, proba obligatorie a profilului, în cadrul examenului de Bacalaureat. Dintre aceștia, 2.544 erau înscriși pentru proba la Matematică, iar 818, pentru Istorie. „Doi candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă fiind depistați de către asistenții de sală cu mijloace de comunicații asupra lor, iar 123 de candidați au absentat. 6 candidați sunt în izolare la domiciliu fiind în evidențele DSP Brașov. Aceștia din urmă vor putea susține examenul în etapa specială, ce se va desfășura  în data de 7 iulie”, a precizat Valentin Bucur, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Brașov. Ultima probă, cea la alegere  a profilului, va avea loc în 25 iunie.

Publicitate

Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 01 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes