Prima pagină
Șapte cazuri noi Covid-19 la Brașov și o valoare mult diminuată a amenzilor

Numărul brașovenilor infectați cu noul coronavirus a ajuns la 539, după raportarea de vineri a Grupului de Comunicare Strategică, cu 7 mai mare decât cel de joi. 256 persoane sunt în carantină în județul Brașov, iar alte 371 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu, potrivit datelor oferite de Direcția de Sănătate Publică Brașov.
În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii brașoveni au au organizat 7 filtre rutiere în care au fost implicate aproximativ 60 de forțe de ordine. Au fost verificate peste 300 de persoane și peste 200 de mașini, iar în urma activităților desfășurate, au fost date 130 de sancțiuni, în valoare de peste 36.000 de lei, o sumă mult mai mică decât media zilelor trecute.
La nivel național, 312 de cazuri noi de infectare s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, România ajungând astfel la 14.811 de persoane cu Covid-19 (6.423 s-au vindecat, 898 au murit), după 237.280 teste. 232 dintre pacienți sunt internați la la terapie intensivă. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.382 de persoane. Alte 20.989 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Eveniment
Un poliţist din Baraolt s-a împuşcat în cap

La data de 28 ianuarie, un agent de poliție, de 24 de ani, din cadrul Poliției Orașului Baraolt a fost găsit de către colegii acestuia într-o cameră din sediul poliției, prezentând o plagă împușcată la nivelul capului.
La momentul în care a fost găsit, polițistul prezenta semne vitale.
La fața locului a fost solicitat imediat un echipaj medical, care după intervenție, l-a transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Poliţistul a fost internat la o unitate medicală în stare gravă, comatoasă. Din nefericire, acesta a murit pe patul de spital.
În continuare, se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Polițistul își desfășoară activitatea în cadrul I.P.J. Covasna din anul 2019, fiind absolvent al unei școli de agenți de poliție.
Din primele verificări, este vorba de o tentativă de suicid
Eveniment
FOTO – VIDEO / Aproape 450.000 e euro falşi şi peste un kilogram de cannabis au găsit procurorii DIICOT Braşov

În această dimineaţă, procurorii DIICOT-S.T. Braşov împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov au efectuat un număr de 28 de percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Brașov, Craiova, Ploiești și a judeţului Alba, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de falsificare de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc.
În fapt s-a reținut că, începând cu luna august 2020, un număr de 3 suspecţi, au constituit pe raza municipiului Brașov, un grup infracțional organizat având ca principal obiectiv obținerea unor sume mari de bani din falsificarea de monedă străină, respectiv euro, de diferite cupiuri.
În urma colaborării cu EUROPOL, s-a stabilit faptul că falsurile produse de membrii acestei grupări au fost semnalate pe teritoriul a 10 state din cadrul Uniunii Europene.
Cele 10 state din cadrul Uniunii Europene pe teritoriul cărora au fost semnalate falsurile produse de către membrii acestei grupări sunt România, Austria, Belgia, Germania, Spania, Italia, Grecia, Lituania, Olanda și Slovacia. În aceste state au fost plasate un număr de 441 de bancnote din cupiura de 50 de euro contrafăcute.
Din investigațiile efectuate în cauză, a rezultat faptul că o parte dintre membrii grupului au întrevăzut o oportunitate și din contrafacerea de bancnote emise de către statul român, respectiv bancnote din cupiură de 100 de lei, sens în care au desfășurat mai multe activități, în vederea obținerii unei calități a bancnotei cât mai apropiată de original.
Un alt palier abordat a fost reprezentat de implicarea în activități de trafic de droguri de risc și de mare risc, sens în care membrii grupului au oferit/vândut droguri de risc și de mare risc (cannabis și cocaină), mai multor persoane.
S-a reţinut faptul că, în perioada 25 – 31 ianuarie 2021, membrii grupării au intenționat să pună în circulație suma de 50.000 de euro, compusă din bancnote din cupiură de 50 de euro falsificate.
În urma perchezițiilor efectuate, a fost identificată aparatura folosită în activitățile de falsificare (imprimante, scanere, calculatoare, cerneluri speciale), documente de identitate ce par a fi contrafăcute, suma de 445.770 de euro, formată din bancnote de diferite cupiuri, susceptibile a fi falsificate, aproximativ 1.250 de grame de cannabis, 10 grame de cocaină, precum și sumele de 11.670 de euro, 800 de dolari și 42.780 de lei.
La sediul DIICOT- S.T.Braşov au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 21 de persoane.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate Craiova, Ploiești, Alba și București, şi al jandarmilor din cadrul G.M.J. Burebista Brașov.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Eveniment
VIDEO / Misiune în nămeţi! Cum patrulează jandarmii montani de la Bâlea în zăpadă de peste un metru şi jumătate

Ninsoarea a pus stpânire pe crestele munţilor. Cu siguranţă cel mai mare strat de zăpadă din ţară este în vârul munţilor Făgăraş. La peste 2.000 de metri altitudine zăpada ajunge în multe locuri la peste un metru şi jumătate, iar oamenii care trebuie stau acolo au o misiunea foarte grea.
Nămeţii dau mari bătăi de cap jandarmilor montani care au punctul de lucru acolo. În vârful Munţilor Făgăraş se află Postul de jandarmi montan Bâlea al Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu. Acolo sunt mereu prezenți jandarmii. Este un post de jandarmi montan permanent.
Aceştia sunt prezenţi pentru prevenirea accidentelor, informarea turiştilor, căutarea şi salvarea persoanelor aflate în dificultate.
Ministerul Afacerilor Interne a comentat şi el experienţa jandarmilor montani de la Bâlea:


-
Socialacum 2 zile
Incidența scade la 4,92 în Brașov – Situația pe localități
-
Socialacum 2 zile
Pe Aeroportul din Braşov se vor efectua curând primele zboruri interne
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Urs la plimbare prin cartierul Tractorul. Locuitorii din zonă au fost avertizați prin mesaj Ro-Alert
-
Socialacum 9 ore
Incidența scade la 4,38 în Brașov – Situația pe localități
-
Administrațieacum 2 zile
Tudor Benga: „CJ continuă să-i prostească pe brașoveni privind termenul de deschidere a aeroportului”. 2024 devine cel mai timpuriu termen posibil dacă va trebui construit turn de control fizic
-
Socialacum o zi
Incidența scade la 4,72 în Brașov – Situația pe localități
-
Administrațieacum 2 zile
FOTO – VIDEO / Noi semafoare în Braşov. Unele treceri de pietoni vor fi iluminate suplimentar
-
Fapt diversacum 2 zile
Un urs a dat iama în stupii unui gospodar din judeţul Braşov. Atras de miere, animalul atacă aproape zilnic