Connect with us
Publicitate

Administrație

Săptămână de lucru mai scurtă: Românii ar putea lucra doar patru zile. Propunerea legislativă se votează luni în Senat

Publicat

pe

Numărul zilelor lucrătoare pentru români ar putea fi redus la doar 4 zile pe săptămână. Parlamentarii vor dezbate și vor vota luni, de la ora 15, propunerea liderului senatorilor PNL, Cătălin Fenechiu, ca săptămâna de lucru să aibă doar 4 zile.

Publicitate

Aproape 8 angajaţi din 10 ar vrea să lucreze doar 4 zile pe săptămână, dar mai mult de jumătate dintre ei se tem de un program zilnic de 10 ore.

Liberalii spun că o asemenea decizie este necesară și respectă prevederile directivelor Parlamentului European.

În comisia de fond decizia a fost respinsă, liberalii spun însă că prevederea este neclară, iar cel mai bine ar fi dacă aceasta ar exprima clar că săptămâna de lucru poate să aibă doar 4 zile.

Publicitate

Săptămâna de lucru de 4 zile, prevăzută într-o nouă propunere de lege pentru piaţa muncii, se conturează drept o posibilă soluţie de flexibilizare a muncii şi de facilitare a tranziţiei la munca de la birou, în contextul revenirii tot mai multor angajaţi la modul de lucru pre-pandemic.

Astfel, 78% dintre angajaţi sunt deschişi să lucreze doar 4 zile pe săptămână şi cred că acesta este un moment foarte bun pentru adoptarea săptămânii mai scurte de lucru, se menţionează într-un comunicat al platformei de recrutare, potrivit Mediafax.

Propunerea pentru reducerea săptămânii de lucru fost înregistrată la Senat în martie

În 3 martie a fost înregistrată la Senat propunerea legislativă nr. B110/2022 pentru modificarea Legii nr.53/2003 – Codul Muncii.

„Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus.

Publicitate

Această repartizare a timpului de muncă se stabileşte de comun acord între angajator şi angajat, şi poate fi de 10 ore pe zi timp de patru zile, cu trei zile de repaus”, conform propunerii.

Proiectul preia o propunere a unui senator liberal pe care a iniţiat-o în legislatura 2012 – 2016.

”Specialiştii în resurse umane spun că soluţia poate creşte productivitatea angajaţilor, însă ar fi nevoie de o perioadă de acomodare la noul program”, se mai arată în expunerea de motive.

Pentru ca această propunere legislativă să intre în vigoare este necesar să fie adoptată de Parlament şi să fie promulgată de şeful statului, ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial.

În sondajul realizat de o platformă de recrutare din România, 41% consideră că principalul dezavantaj constă în volumul mai mare de muncă din cele 4 zile, ca urmare a extinderii orelor de program.

Avantajele săptămânii de muncă reduse

Potrivit sondajului, principalul lucru pe care respondenţii l-ar face în ziua liberă, dacă s-ar adopta săptămâna de lucru de 4 zile ar fi petrecerea timpului cu cei dragi, făcând activităţi în familie (58%).

Publicitate
  • dintre viaţa profesională şi cea privată (70%)
  • mai mult timp liber pentru a prioritiza sănătatea psihică şi fizică (68%)
  • creşterea nivelului de productivitate atunci când sunt la job (29%)
  • diminuarea riscului de a ajunge la epuizare (25%).

Odihna ocupă, de asemenea, un loc important pentru 42% dintre respondenţi, iar topul activităţilor pe care angajaţii le-ar face în ziua liberă, dacă s-ar adopta săptămâna de lucru de 4 zile, este completat de activităţile recreative.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes