Fapt divers
Săptămâna altfel la creșele din Brașov. Părinții, alături de copii au realizat animăluţe vesele din legume şi fructe, dar şi decoraţiuni din frunze şi dovleci

Astăzi s-a încheiat primul modul educațional la creșele din Brașov, iar această săptămână a fost una de evaluare, dar și de activități ale copiilor și cadrelor didactice, la care au fost invitați să participe și părinții. Și pentru că este toamnă, cu toții au realizat expoziții având această temă. Cot la cot, cei mari și cei mici au realizat animăluțe vesele din legume sau fructe, decorațiuni din frunze, au decorat dovleci, și chiar au făcut salate de fructe sau au pus murături.
„Am organizat în această săptămână activități de evaluare cu tematică de toamnă. Acestea s-au desfășurat în toate creșele, cu sprijinul părinților, iar în unele creșe, în unele grupe s-au organizat activități comune – cadre didactice, copii, părinți – deoarece pentru noi este extrem de important să includem părinții în procesul de adaptare al copiilor, să comunicăm cu aceștia prin interacțiuni deschise. Construirea unor relații pozitive cu părinții și lucrul în parteneriat cu aceștia este crucial pentru Creșa Brașov, deoarece dorim să punem bazele unui parteneriat solid creșă – familie“, a explicat Georgiana Buta, directorul serviciului public Creșa Brașov.
Anul acesta, deși este pentru prima dată când structura anului școlar pentru unitățile de educație timpurie antepreșcolară este aceeași cu cea stabilită pentru învățământul preșcolar (potrivit HG 566/2022), iar cadrele didactice au dreptul legal la concediu în perioada vacanței, creșele vor rămâne totuși deschise.
„Creșa Brașov funcționează pe tot parcursul anului, inclusiv în timpul vacanțelor școlare, perioadă în care se organizează activități educaționale recreative. Părinții care doresc să-și aducă copiii la creșă în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie 2023 au completat cereri din timp, înștiințându-ne în acest sens“, a mai precizat directorul Creșa Brașov.
În municipiul Brașov funcționează în prezent 9 creșe, cu un număr total de 1.186 de copii.
-
Socialacum 3 zile
Aeroportul Braşov are un nou director
-
Evenimentacum o zi
FOTO – VIDEO / Accident violent în Braşov! Mașina unei școli de șoferi „s-a înfipt” într-un stâlp pe strada Păcii. Şoferul era în timpul examinării
-
Economicacum 2 zile
Braşovul a depăşit Capitala în topul orașelor cu cele mai mari prețuri din domeniul imobiliar. Este pe locul doi, după Cluj
-
Administrațieacum 3 zile
Cel mai mare dezvoltator de sănii de vară din lume vrea să construiască sania din Poiana Brașov
-
Socialacum 3 zile
Copiii din Brașov îi vor putea trimite scrisori lui Moș Crăciun, prin Poșta Română, iar străbunul le va răspunde. Și prichindeii din țară îi pot scrie Moșului
-
Utilacum 3 zile
Restricţii de circulaţie pe strada Dobrogeanu Gherea, din Braşov
-
Socialacum 3 zile
Transhumanța a intrat în patrimoniul imaterial UNESCO. Tradiția veche de sute de ani va fi protejată la nivel internațional
-
Economicacum 2 zile
Prodlacta Brașov și-a cerut insolvenţa. Compania avea în primul semestru datorii de peste 30 de milioane lei