Connect with us
Publicitate

Economic

Saloanele de masaj, de bronzat, dar şi sălile de sport din Braşov sunt tot mai căutate odată cu venirea verii

Publicat

pe

Sezonul estival și evenimentele de sezon umple saloanele de bronzat și de masaj, dar și sălile de sport. De dimineața până seara, în Brașov, acest gen de locații sunt pline, relatează Agenția de presă Rador.

Publicitate

Clienții, atât femei, cât și bărbați, încearcă, pe ultima sută de metri, să arate impecabil în această vară. Însă, la ce ar trebui să fim atenți când alegem, spre exemplu, un salon de bronzat.

„De când a venit vara este plin de dimineață de când deschidem până seara târziu. Din punctul meu de vedere trebuie să fim atenți mai ales la dezinfectanți, dacă se dezinfectează după fiecare persoană, dacă este curat. De obicei, clienții preferă abonamentul pentru că este mult mai rentabil”, susține Raluca Maria Moise, recepționeră într-o astfel de locație din Brașov.

100 de minute de bronz rapid costă până în 200 de lei și pot fi folosite pe parcursul a aproximativ 3 luni atât pentru aparatele de bronzat verticale, cât și pentru cele orizontale. Nu puțini sunt clienții care, pe lângă aceste minute, optează și pentru o cremă specială de accelerare a bronzului. Aceasta costa de la 14 lei un plic la peste 100 de lei, în cazul recipientelor mari.

Publicitate

Chiar dacă știu și posibilele efecte adverse, în dorința de a arata cât mai bine la un eveniment, doamnele aleg totuși să treacă și pe la un salon de bronzare.

Nici saloanele de masaj nu prea mai au locuri libere. Aici, o ședință costă de la 70 de lei, o singură ședință de 30 de minute, până la 1500 de lei, un abonament cu 10 ședințe la care se oferă altele 2 bonus, în funcție de stilul de masaj ales, de la cele cu pietre vulcanice până la cele de relaxare sau anticelulitice. La mare căutare sunt masajele cu bețe de bambus.

„Este chiar foarte benefic, iar mici efecte se văd chiar și după două, trei ședințe, însă nu putem spune că slăbește imediat și că nu se mai vede celulita. Însă, în timp, apare un rezultat foarte bun”, spune Ștefan Vulcu, tehnician maseur.

Și cum un corp bine definit atrage toate privirile, mai determinați ca niciodată, brașovenii iau cu asalt sălile de sport. Însă, specialiștii sunt de altă părere în ceea ce privește stilul de viață sănătos doar de sezon.

Trebuie reținut faptul că și în sălile de sport, igiena și disciplina sunt esențiale atât pentru reușita personală, cât și pentru bună funcționare a unor astfel de locații.

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes