Connect with us
Publicitate

Util

Sălile de sport de la 5 unităţi de învăţământ din Braşov au fost renovate cu ajutorul Fundaţiei Comunitare

Publicat

pe

Fundația Comunitară Brașov anunță finalizarea ultimelor 3 proiecte vizând reabilitarea și dotarea sălilor și terenurilor de sport din cele 5 finanțate în cadrul ”Educație prin sport”, primul din cei doi piloni ai programului “Sportul pentru toți”, finanțat de către Decathlon România și invită comunitatea brașoveană la inaugurarea acestora pe 25 octombrie 2021.

Publicitate

Anul acesta, programul pune în mișcare în paralel comunitățile locale din Brașov și București.

Cu ajutorul celor 50.000 de euro alocați de către Decathlon România pentru reamenajarea sau îmbunătățirea facilităților pentru sport în cadrul pilonului ”Educație prin sport” s-au efectuat lucrări vara aceasta în cinci școli brașovene.

Elevii, părinții, autoritățile și comunitatea sunt invitați la inaugurarea terenurilor și sălilor de sport după cum urmează.

Publicitate
  1. PROMOVARE PRIN MIȘCARE – Colegiul Tehnic Energetic Remus Răduleț în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 31, suma finanțată: 34.016 ron
  • Inaugurare: luni, 25 octombrie, ora 11.00, Școala Gimnazială nr 31

Amenajarea sălii de sport și a terenului de volei existent din Școala Gimnazială 31 a presupus achiziția și montarea unei plase de siguranță în sala de sport care să protejeze luminatoarele și să ofere posibilitatea echipei de baschet și nu numai, să beneficieze de o pregătire în siguranță în sala de sport și valorificarea terenului de volei deja existent prin achiziția și montarea stâlpilor de susținere a plasei de volei.

Oferirea posibilității elevilor să desfășoare orele de pregătire sportivă într-un spațiu echipat modern prin: achiziția de materiale sportive moderne și mobilier sportiv adecvat cum ar fi: saltele de gimnastică, trambulină, bănci de gimnastică, ladă de gimnastică, pachet antrenament fotbal, mingi fotbal, baschet, volei, rachete și fluturași badminton, palete și mingi tenis de masă, ladă de gimnastică, bănci de gimnastică.

  1. ACTIV ȘI SĂNĂTOS! – Colegiul Național Andrei Șaguna, suma finanțată: 55.133 ron
  • Inaugurare: luni, 25 octombrie, ora 13.00

Proiectul de investiție a cuprins reabilitarea/reamenajarea și dotarea sălii de sport. Aceasta rezultă din nevoia îmbunătățirii educației și creării condițiilor de confort în cadrul colegiului. Investiția a prevăzut următoarele activități: finisajele interioare au fost înlocuite cu finisaje noi și durabile: pereții și tavanul s-au zugrăvit cu vopsea lavabilă; podeaua s-a vopsit; tâmplăria ferestrelor s-a vopsit; s-a înlocuit ușa interioară cu alta nouă, tot din lemn (inclusiv tocul ușii); – s-a îndepărtat tâmplăria existentă din lemn (lambriu); s-au desfăcut lambriuri și șipci; s-au montat plase de protecție ferestre, pe interior.

  1. SPORT PENTRU COPII – ZI LUMINĂ – Școala Gimnazială nr. 19, suma finanțată: 28.194 ron
  • Inaugurare: luni, 25 octombrie, ora 19.30

Școala Gimnazială nr. 19 deține o sală de sport europeană de 800 mp, din 2006. Este o sală bine întreținută și dotată, în care își desfășoară activitatea cei 1015 elevi ai școlii, plus 250 de copii și tineri sportivi înscriși la cele 4 cluburi sportive din Brașov. Sala e ocupată zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00 și 22.00, iar sâmbăta, între 9.00 și 18.00.

Finanțarea a fost folosită pentru înlocuirea a 14 corpuri de iluminat existente, ineficiente, din cauza cărora condițiile de vizibilitate erau foarte scăzute, cu unele performante pe baza tehnologiei cu led, ce vor lumina mult mai bine și care au o viață lungă de funcționare și un consum scăzut, reducând cu aproape 40% consumul de energie actual.

Publicitate

Pentru 2 dintre cele 5 școli, inaugurările au avut deja loc la începutul lunii octombrie:

  1. O pardoseală pentru performanță și siguranță la Colegiul Național ”Dr. Ioan Meșotă” – Colegiul Național Dr. Ioan Meșotă, suma finanțată: 69.723 ron

Inaugurarea a avut loc vineri, 1 octombrie, ora 13.00

Proiectul a presupus înlocuirea pardoselii sălii de sport a colegiului cu un covor pvc sport Extreme 80 cu grosime de 8 mm inclusiv realizarea a 3 trasaje pentru practicarea handbalului, baschetului și voleiului. Această reamenajare importantă va asigura practicarea activității sportive de către utilizatori în condiţii de calitate, siguranţă, igienă şi confort pe perioada următorilor 15 – 25 ani, care are la bază asigurarea practicării activităţii sportive de către utilizatori în condiţii de calitate, siguranţă, igienă şi confort. Astfel, orele de educație fizică și sport vor putea dezvolta în condiții optime competențele generale din programele școlare: optimizarea stării de sănătate şi a dezvoltării fizice armonioase, dezvoltarea capacităţii motrice, adoptarea unui comportament adecvat în cadrul relaţiilor interpersonale şi de grup și demonstrarea unui comportament adecvat pe parcursul organizării, practicării şi participării ca spectator la activităţile de educaţie fizică şi sport și mai ales eliminarea neajunsurilor cu care s-au confruntat în ultimii ani din cauza pardoselii degradate și anume lipsa de amortizare a șocurilor, saltul necontrolabil al mingilor și accidentări cauzate de denivelările produse în urma dezlipirii pardoselii în anumite zone.

  1. Proiectul START – Liceul cu program sportiv, suma finanțată: 50.749 ron

Inaugurarea a avut loc luni, 4 octombrie, ora 16.00

Proiectul a vizat reamenajarea sectorului de sărituri – pistele de elan pentru groapa de sărituri, prin turnarea unei suprafețe multifuncționale, pentru antrenamente în deplină siguranță pentru elevii liceului, singurul liceu de specialitate din județ și pentru cei înscriși la clubul sportiv școlar al liceului. Sectorul de sărituri va fi util în organizarea de competiții locale, județene și naționale la nivel de copii și juniori, devenind singurul sector operațional omologat din Brașov. Poate fi folosit și pentru competiții de tip demonstrație, promovând în rândul copiilor această ramură, dar va permite evaluarea corectă, în condiții similare competiției, a tuturor atleților din Brașov. Beneficiarii direcți sunt toate categoriile de sportivi : spiriduși ( n. 2013), copii I, II, III ( 9-13 ani ), juniori I, II, III (13-19 ani) și tinerii din comunitate, dornici de activități sportive.

Pentru acest proiect a existat și o finanțare separată din partea Primăriei Municipiului Brașov în valoare de aproximativ 20.000 de lei însemnând: nisip pentru 2 gropi de sărituri, grilaje în jurul gropii, asigurarea împrejmuirii, prelată pentru acoperirea gropilor și mobilier constând într-o bancă de atletism prevăzută cu o copertină.

Publicitate

În cadrul jurizării care a avut loc în luna iunie 2021, s-a decis ca din bugetul total de 243.485 ron, să fie alocată suma de 5.670 ron pentru alte 4 școli aplicante. Bugetul a fost împărțit în mod egal între cele 4 școli și a fost folosit pentru achiziționarea de materiale consumabile pentru ora de educație fizică (mingi, fileuri, jaloane, etc.)

„Practicarea sportului este extrem de importantă în viețile noastre, fiind cea care ne poate ajuta să avem un corp sănătos și o stare de spirit bună, la orice vârstă. Valorizăm cu atât mai mult oportunitățile de a practica sportul în locații atractive și cu facilități îmbunătățite cu cât avem un an de zile de când trăim în condiții atipice din cauza restricțiilor specifice pandemiei. Prin acest program, finanțat de către Decathlon, avem șansa să reamenajăm terenuri de sport în școli brașovene și să creăm contexte atractive și favorabile practicării sportului. Mulțumim Decathlon pentru implicarea exemplară în dezvoltarea facilităților sportive ale comunității brașovene.” a declarat Laura Popeea, director executiv, Fundația Comunitară Brașov.

“Misiunea Decathlon Romania este de a face sportul accesibil unui număr cât mai mare de persoane. În cadrul strategiei de responsabilitate socială „Educația copiilor prin sport”, am dezvoltat împreună cu Fundația comunitară programul „Sportul pentru toți” prin care vrem să dăm posibilitatea copiilor să descopere plăcerile și beneficiile sportului la școală, în siguranță și în condiții optime”, a declarat Ioan Bogdan Dorobanț, SWO Leader, Decathlon România.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes