Economic
Salariul mediu net a crescut în ultima lună cu 74 de lei

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.468 lei, în iulie 2020, cu 99 de lei, respectiv 1,8%, mai mare decât în iunie 2020, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.372 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 74 de lei (+2,2%), arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi, scrie Agerpres.
Potrivit INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (7.910 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.687 lei).
Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,1%, Conform statisticii oficiale, indicele câştigului salarial real a fost 105,2% pentru luna iulie 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Indicele câştigului salarial real a fost 102,2% pentru luna iulie 2020 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 226,8%, cu 5 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna iunie 2020.
„În luna iulie 2020, în activităţile din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă ca urmare a reluării activităţii anumitor agenţi economici, prin continuarea aplicării măsurilor de relaxare, a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte) ori a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale, de vacanţă, al 13-lea salariu ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie din unele activităţi economice”, notează INS.
Unde s-au înregistrat cele mai semnificative creşteri
Datele oficiale arată că cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 46% în transporturi aeriene ca efect al reluării activităţii, urmare a continuării aplicării măsurilor de relaxare; între 12% şi 21,5% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea produselor din tutun, extracţia minereurilor metalifere, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură).
O creştere cuprinsă între 5% şi 8% s-a înregistrat în repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea produselor textile, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, activităţi de servicii anexe extracţiei, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii).
De asemenea, au avut loc creşteri între 2,5% şi 5% în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea altor mijloace de transport, captarea, tratarea şi distribuţia apei, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, cercetare dezvoltare, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, industria metalurgică, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea de mobilă, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de poştă şi de curier, activităţi de spectacole, culturale şi recreative.
De ce şi unde s-au înregistrat scăderi
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie 2020 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), cât şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie din unele activităţi economice.
De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de întreruperi/încetări ale activităţii, de continuarea şomajului tehnic de către anumiţi agenţi economici, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte) sau de remunerarea parţială a salariaţilor din unele activităţi economice.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 10,5% în activităţi de editare; între 4,5% şi 7% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, hoteluri şi restaurante; între 1% şi 2,5% în colectarea şi epurarea apelor uzate, industria alimentară, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe).
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+7,7%), administraţie publică (+2,3%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+2,2%), în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă).
sursa: agerpres.ro
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Parcul fotovoltaic al lui Călin Donca, din Săcele, nu ar fi racordat la rețeaua publică. Milionarul le promitea investitorilor săi câștiguri fabuloase, chiar dacă panourile solare nu funcționau. Printre păgubiți ar fi și cunoscutul influencer român, Dorian Popa
-
Turismacum 3 zile
O nouă destinaţie turistică de vis, de pe Aeroportul Braşov, cu avion charter. Agenţiile de turism au pus deja biletele în vânzare: zbor şi cazare all-inclusive la hotel de 5 stele
-
Economicacum 3 zile
VIDEO / Un antreprenor din Braşov vrea să facă locuinţe din polistiren, la nici 10.000 de euro. Adrian Trăsnea şi-a prezentat proiectul inedit la Imperiul Leilor
-
Evenimentacum o zi
„Milionarul de carton”. Așa îl denumesc cunoscuții pe omul de afaceri din Brașov, Călin Donca. Apropiații spun că imaginea familistului convins și a afaceristului prosper ar fi doar de fațadă
-
Fapt diversacum 3 zile
O tânără din Braşov care iubeşte natura şi practică un stil de viață ecologic a postat pe Facebook un anunţ cum că e în căutarea unei case pentru a ajuta în gospodărie şi a avea grijă de copii. Primul comentariu: „Vrei să fii soția mea?”
-
Economicacum 3 zile
Veşti proaste pentru studenţii care stau la cămin, în Braşov. Universitatea Transilvania a mărit taxa de cazare
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Apel al poliţiştilor braşoveni! Se caută o femeie care a furat pensia unei bătrâne din bancomant. Banii au fost eliberaţi de ATM după ce pensionara a plecat de lână el
-
Evenimentacum 3 zile
Un poliţist lucra la fabrica unde se produceau dulciuri şi ţigări electronice, dosar în care percheziţii au fost şi la Braşov. Omul legii ambala produsele, şi se pare că nu ştia ce conţin