Administrație
Salariații primesc o zi liberă dacă vor completa online chestionarul de la recensământ

Recensământul populației și locuințelor 2022 a început ieri, 1 februarie, însă din 17 martie începe autorecenzarea prin care salariații pot primi o zi liberă dacă vor completa online chestionarul. Recensământul populației și locuințelor trebuia să fie organizat inițial în 2021, însă a fost amânat pentru acest an. Activitatea de recenzare se va derula în trei etape, până la 17 iulie 2022, și cuprinde mai multe noutăți, pentru a facilita colectarea de informații. În premieră pentru statistica românească va fi oferită posibilitatea autorecenzării online care poate fi realizată prin intermediul platformei realizate special, www.recensamantromania.ro. Autorecenzarea se va putea realiza de pe orice telefon mobil tip smartphone, pe tabletă, laptop sau PC, iar chestionarul pentru autorecenzare va fi disponibil în limba română și în limbile minorităţilor naţionale precum și în limba engleză. Autorecenzarea se va desfășura în perioada 17 martie – 15 mai 2022. Salariații care optează pentru autorecenzarea online vor primi o zi liberă, plătită, de la angajator, conform legislației speciale.
„Persoanele salariate care se autorecenzează prin intermediul internetului au dreptul la o zi liberă, plătită, în scopul încurajării utilizării cu predilecție a acestei metode. Dovada autorecenzării on-line se realizează prin prezentarea codului de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării. Codul de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării este generat automat de soluția informatică funcțională pe site-ul recensământului pentru fiecare formular individual transmis cu succes către baza de recensământ RPL2021. Angajatorii persoanelor care fac dovada autorecenzării on-line au obligația de a le acorda acestora ziua liberă, plătită, prevăzută la alin. (1), la o dată stabilită de comun acord cu persoanele îndreptățite. Ziua liberă plătită se acordă în termen de maximum 12 luni de la data realizării cu succes a autorecenzării. Se acordă o singură zi liberă, plătită, unei persoane salariate, indiferent dacă aceasta a realizat autorecenzarea on-line pentru sine și pentru alți membri ai gospodăriei, sau pentru alte persoane conform prevederilor art. 43 din prezenta ordonanță de urgență”, se arată în OUG 19 din 2020 privind organizarea și desfășurarea recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021.
Etapa de colectare a datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă, se va derula în perioada 16 mai – 17 iulie 2022. Înregistrarea datelor va fi realizată electronic, cu ajutorul tabletelor. De altfel, acest recensământ va fi 100% informatizat în etapele de culegere și prelucrare a datelor, la fel ca la recensământul agricol derulat anul trecut. Și, la fel ca anul trecut, se încearcă cooptarea în rândul recenzorilor doar a persoanelor care știu cum să folosească o tabletă și sunt dispuși să facă această activitate. „Informațiile colectate vor fi prelucrate în conformitate cu legislația în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal (Regulamentul UE nr.679/2016) și anonimizate imediat după intrarea în sistem. Începând cu anul 2021, în toate statele membre U.E. se realizează Recensământul populației și locuințelor în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 763/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind recensământul populației și al locuințelor și cu regulamentele de implementare corespunzătoare”, se arată într-un comunicat al Institutul Național de Statistică.
Tarife diferențiate pentru recenzori
Guvernul a aprobat în luna ianuarie sumele care vor fi achitate recenzorilor pentru activitatea desfășurată. Într-o hotărâre de Guvern au fost reglementate o serie de aspecte privind plata recenzorilor pentru autorecenzarea asistată, a recenzorilor, recenzorilor șefi și a coordonatorilor la nivel de municipiu, sector al municipiului București, oraș sau comună. Au fost stabilite tarife diferențiate, respectiv 7 lei pentru completarea unui chestionar pentru recenzarea persoanei și 3,5 lei pentru un chestionar pentru recenzarea locuinței. „Plata recenzorilor care asigură autorecenzarea asistată se face conform situației rezultate din contorizarea automată a datelor comunicate de unitățile județene de implementare a recensământului, asigurându-se astfel o mai bună corelare a plății cu activitatea efectiv desfășurată”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
-
Evenimentacum o oră
„Spitalul groazei”, de la Brașov. Cum arată una dintre unitățile medicale din oraș unde pacienților le este teamă să ajungă
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Accident grav, la Bran. Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina într-un gard de beton
-
Evenimentacum 2 zile
O turistă a căzut 100 de metri într-o prăpastie, în munții Bucegi. Salvamontiștii din Brașov și Prahova s-au chinuit mai bine de 3 ore să o salveze
-
Businessacum o zi
Punctele gastro local din Vama Buzăului, exemplu de bună practică. Parlamentarii pregătesc un proiect de lege pentru dezvoltarea acestui tip de afacere în zonele rurale
-
Evenimentacum 23 de ore
FOTO / Un stâlp a căzut pe o maşină, în zona Coresi
-
Fapt diversacum 22 de ore
Îngheţată cu gust de bere, pălincă sau vin produsă la Braşov
-
Utilacum 21 de ore
Un nou semafor a fost montat în Braşov
-
Fapt diversacum o zi
România trece la ora de vară, în acest weekend. Când vor fi date ceasurile cu o oră înainte