Fapt divers
S-au împlinit 33 de ani de când primii braşoveni au strigat „Jos Ceauşescu!”. Autorităţile nu i-au uitat pe cei care au îndrăznit pentru prima dată să dea jos regimul comunist

Autorităţile braşovene au depus astăzi coroane de flori la Troița din fața Spitalului Clinic Județean, monument închinat braşovenilor care, în 15 noiembrie 1987, au avut curajul de a se revolta împotriva dictaturii comuniste. Ceremonia a fost organizată de Asociația 15 Noiembrie 1987 Brașov și s-a desfășurat într-un cadru restrâns, din cauza situației cauzate de pandemia COVID-19.
Au depus coroane de flori primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, prefectul judeţului Mihai Cătălin Văsii, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Constantin Todorică Șerban, precum și reprezentanți ai unor asociații nonguvernamentale.
S-au împlinit astăzi 33 de ani de la prima revoltă anticomunistă care a avut loc în România. Atunci mii de muncitorii de la uzinele „Roman” au avut curajul să strige pentru prima dată „Jos Ceauşescu”.
Atunci, la Brașov au avut loc manifestațiile spontane ale muncitorilor de la uzinele “Roman” împotriva regimului ceaușist, manifestații la care s-a alăturat o mare parte din populația orașului.

Mișcarea de protest a izbucnit în secția “440 Matrițe” a Întreprinderii de Autocamioane Brașov după ce muncitorii s-au văzut cu salariile înjumătățite. Cum conducerea uzinei nu le-a oferit explicații, lumea a început să își verse nervii și câteva mii de muncitori s-au îndreptat la primele ore ale dimineții spre sediul Comitetului Județean al PCR pentru a cere socoteală. Pe drum, coloana de protestatari a început să cânte “Deșteaptă-te, române” și să scandeze lozinci anticomuniste și împotriva lui Nicolae Ceaușescu.
Sute de brașoveni s-au alăturat muncitorilor, iar dintr-o acțiune de revendicare cu caracter social s-a ajuns la un protest politic, oamenii dorind înlăturarea regimului comunist. Manifestanții au ocupat sediile Comitetului Județean și Primăriei Brașov, însă acțiunea lor a fost rapid înăbușită. Participanții au fost arestați, iar Securitatea și Miliția au început represaliile împotriva lor. Liderii revoltei au fost bătuți crunt, iar un an mai târziu 61 dintre ei au fost condamnați cu pedepse la locul de munca între 6 luni și 3 ani, fiind deportați în diferite colțuri ale țării.
La 15 noiembrie 1990 a avut loc, la Brașov, o demonstrație de mari proporții cu prilejul aniversării a trei ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor și locuitorilor din Brașov. În frunte cu membrii Asociației “15 noiembrie”, demonstranții au parcurs vechiul traseu al manifestației din 1987.
-
Socialacum 2 zile
Aeroportul Braşov are un nou director
-
Evenimentacum 13 ore
FOTO – VIDEO / Accident violent în Braşov! Mașina unei școli de șoferi „s-a înfipt” într-un stâlp pe strada Păcii. Şoferul era în timpul examinării
-
Economicacum 2 zile
Braşovul a depăşit Capitala în topul orașelor cu cele mai mari prețuri din domeniul imobiliar. Este pe locul doi, după Cluj
-
Administrațieacum 3 zile
FOTO – VIDEO / A fost deschis patinoarul din Piața Sf. Ioan. Sute de braşoveni s-au bucurat de gheaţă şi de produsele de la târgul din jurul ei
-
Administrațieacum 2 zile
Cel mai mare dezvoltator de sănii de vară din lume vrea să construiască sania din Poiana Brașov
-
Evenimentacum 3 zile
Un tânăr preot din Brașov a murit la doar de 46 de ani, răpus de o boală necruţătoare. Mesaje de adio au curs pe reţelele sociale: „Un suflet bun a ales să plece dintre noi”
-
Socialacum 2 zile
Copiii din Brașov îi vor putea trimite scrisori lui Moș Crăciun, prin Poșta Română, iar străbunul le va răspunde. Și prichindeii din țară îi pot scrie Moșului
-
Utilacum 3 zile
Atenţie, şoferi! Circulaţie în condiţii de lapoviţă şi ninsoare pe drumurile din Braşov. Carosabil umed pe DN 1