Connect with us
Publicitate

Eveniment

S-a schimbat comanda din baza militară de la Cincu, din judeţul Braşov

Publicat

pe

Publicitate

În baza militară de la Cincu, din județul Brașov, s-a schimbat comanda grupului de luptă multinațional, condus de ofițeri superiori francezi. A fost ocazia cu care tabăra franceză de la Cincu a primit numele unui erou al relațiilor militare româno-franceze.

Schimbul de comandă înseamnă sfârșitul misiunii celui de-al șaptelea contingent francez de la Cincu și începutul, pentru al optulea contingent francez dislocat în România. Misiunea: întărirea apărării alianței, în fața amenințării din est.

„Pot spune că sunt primul general francez care a fost repartizat în România, de la generalul Berthelot, deci de acum mult timp, așa că sunt foarte onorat, sunt foarte mândru că sunt acolo”, a declarat gen. Louis Marie Levacher, comandant grup de luptă.

„Atribuim numele generalului Berthelot acestei tabere franceze pentru a simboliza continuitatea cu Europa, angajamentele noastre, prezenţa noastră şi cooperarea în domeniul apărării”, precizează ES Nicolas Warnery, ambasadorul Republicii Franceze în România, conform Observator.

Publicitate

Grupul de Luptă Avansat de la Cincu a fost format în mai 2022 și este condus de Franța. Alături de militarii din Hexagon și de români, la Cincu sunt militari din Belgia și Tările de Jos.

În total, între 1000 și 1500 de militari, instruiți și echipați de luptă.

„În cele din urmă, am luat cu asalt clădirea folosind o armată pentru sprijin și am făcut punte la intrare”, potrivit lt. Valentin, comandant de dispozitiv.

Printre militarii francezi de la Cincu l-am descoperit pe colonelul Tănăsoiu, ofițer superior al Legiunii Străine.

Este născut în Vrancea și avea 23 de ani după Revoluție, când a plecat în Franța, să se înroleze în Legiune. A ajuns șef de cabinet al comandantului Legiunii și este acum în misiune militară, la Sibiu.

„După 31 de ani de serviciu în legiunea străină aveam de gând să ies la pensie, pentru că am considerat că mi-am făcut datoria de soldat.

Fostul meu comandant m-a întrebat dacă aş dori să vin să fiu afectat într-un post permanent NATO la Sibiu pentru că, crede că aş avea profilul necesar”, col. Cristi Tănăsoiu, ofițer Legiunea Străină.

NATO are opt grupuri de luptă multinaționale, dislocate în zona de est a alianței. Pe lângă structura de batalion, de la Cincu, mai sunt grupuri NATO în Estonia Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ubgaria și Bulgaria.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes