Social
ÎCCJ: Cei care au conturi false pe Facebook riscă închisoarea

Decizia a fost luată, ieri, 25 ianuarie 2021, de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a admis o sesizare formulată în acest sens de Curtea de Apel Brașov.
Astfel, decizia Curții Supreme va deveni obligatorie pentru toate instanțele judecătorești din România după ce apare motivarea hotărârii și aceasta se va publica în Monitorul Oficial.
Potrivit Codului Penal, falsul informatic este definit drept ”fapta de a introduce, modifica sau șterge, fără drept, date informatice ori de a restricționa, fără drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecințe juridice, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.”
Decizia nr.4 în dosarul nr.2534/1/2020
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov – Secţia penală în Dosarul nr. 9010/197/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „Dacă fapta de a deschide şi utiliza un cont pe o reţea de socializare deschisă publicului (reţea care nu solicită dovezi din care să reiasă folosirea numelui real de către deţinătorul unui cont), furnizând ca nume de utilizator numele unei alte persoane şi introducând date reale vizând această persoană (informaţii, fotografii, imagini video etc.) realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de fals informatic, prevăzută de art. 325 din Codul penal, cu referire la cerinţele ca acţiunea de introducere a unor date informatice să fie realizată fără drept şi, respectiv, să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului” și stabilește că:
Fapta de a deschide şi utiliza un cont pe o reţea de socializare deschisă publicului, folosind ca nume de utilizator numele unei alte persoane şi introducând date personale reale care permit identificarea acesteia, întruneşte două dintre cerinţele esenţiale ale infracţiunii de fals informatic prevăzută în art. 325 din Codul penal, respectiv cea ca acţiunea de introducere a datelor informatice să fie realizată fără drept şi cea ca acţiunea de introducere a datelor informatice să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului.
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2021.
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Parcul fotovoltaic al lui Călin Donca, din Săcele, nu ar fi racordat la rețeaua publică. Milionarul le promitea investitorilor săi câștiguri fabuloase, chiar dacă panourile solare nu funcționau. Printre păgubiți ar fi și cunoscutul influencer român, Dorian Popa
-
Evenimentacum o zi
„Milionarul de carton”. Așa îl denumesc cunoscuții pe omul de afaceri din Brașov, Călin Donca. Apropiații spun că imaginea familistului convins și a afaceristului prosper ar fi doar de fațadă
-
Economicacum 3 zile
VIDEO / Un antreprenor din Braşov vrea să facă locuinţe din polistiren, la nici 10.000 de euro. Adrian Trăsnea şi-a prezentat proiectul inedit la Imperiul Leilor
-
Fapt diversacum 3 zile
O tânără din Braşov care iubeşte natura şi practică un stil de viață ecologic a postat pe Facebook un anunţ cum că e în căutarea unei case pentru a ajuta în gospodărie şi a avea grijă de copii. Primul comentariu: „Vrei să fii soția mea?”
-
Fapt diversacum 2 zile
VIDEO / Lucrările la Sala Polivalentă din Brașov sunt în grafic. Imagini de la construcţia celei mai mari săli de sport din România
-
Evenimentacum 2 zile
Trafic blocat pe DN 73, Pitești – Brașov. O conductă de gaze a fost spartă de un utilaj
-
Economicacum 2 zile
Un proiect în valoare de 70 de milioane de euro va fi construit în Poiana Brașov: „Va fi unul dintre cele mai prestigioase din estul Europei. 75 de proprietăți, reședințe de lux concepute la cele mai înalte standarde”
-
Socialacum 2 zile
Lucrări ample pe calea ferată. 30 de șantiere au fost deschise pe rețeaua feroviară din Brașov și alte șase regionale ale CFR