Social
S-a decis: Trenul care uneşte Europa de la un capăt la altul va trece prin Brașov

Comisia Europeană a anunțat ruta și calendarul Connecting Europe Express, un tren care își începe călătoria pe 2 septembrie la Lisabona și se va opri în mai mult de 70 de orașe din 26 de țări, potrivit unui comunicat al Comisei.
Traseul va lega simbolic președințiile portugheze, slovene și franceze ale Consiliului UE, ca parte a Anului European al Căii Ferate 2021.
Trenul își va încheia călătoria în Paris, pe 7 octombrie, după 36 de zile.
Comisia Europeană susține că trenul va demonstra „puterea căilor ferate de a conecta oamenii și întreprinderile și importanța politicii de infrastructură a UE” pentru ca acest lucru să fie posibil.
În București, trenul va ajunge pe 18 septembrie, venind de la Ruse (Bulgaria), și va străbate țara oprind în Braşov – Sibiu – Oradea – Arad.
Pe 19 septembrie, va ajunge la Budapesta și, de acolo, în aceeași zi, la Varșovia.
-
Evenimentacum 2 zile
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soţia lui a fost viceprimar la Râşnov şi are afaceri prospere
-
Economicacum 3 zile
O fermă din Făgăraş lansează un suc de afine care va fi distribuit în state precum Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar, Germania sau Marea Britanie
-
Evenimentacum 2 zile
Chipsuri cu gust de șosete, pe rafturile magazinelor din Brașov. Sortimentul a fost scos pe piață de firma din Harghita care a produs conservele cu excremente de urs
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Percheziţii la Braşov, Bucureşti şi în alte 14 judeţe într-un dosar de înşelăciune cu mobilă la comandă. Prejudiciul, 4 milioane de lei
-
Utilacum 2 zile
Atenţie şoferi! Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a fost doborât de vânt
-
Administrațieacum o zi
În Poiana Braşov se va schia până de Paşte
-
Evenimentacum 3 zile
„Lupul de la Rutieră” a fost arestat preventiv. Polițistul Cornel Sandu va sta în spatele gratiilor, pentru următoarele 30 de zile
-
Evenimentacum 2 zile
Caz şocant în Covasna! Un bărbat și-a vândut de mai multe ori fiica de 14 ani ca sclavă sexuală, pe o ladă de bere și 50 de lei
Melos Negros
11 mai, 2021 at 10:28 am
Cine-o să mai meargă zile-ntregi cu trenul când acum găsești bilete chiar și cu…15 euro dus-întors, cu avionul de la București la Milano, pe tiptrip.ro?!