Connect with us
Publicitate

Social

România, la un pas de declararea epidemiei de gripă. Numărul virozelor crește alarmant, de la o zi la alta

Publicat

pe

Tot mai mulți români se îmbolnăvesc, de la o zi la alta, iar medicii spun că de trei săptămâni numărul virozelor crește alarmant, în țara noastră. Practic, la fiecare caz înregistrat oficial, există alte cinci-șase nedepistate, atrag atenția specialiștii. Acesta este și motivul pentru care autoritățile se pregătesc să declare epidemie de gripă în România, iar măsura va veni cu noi restricții pentru populație, anunță adevarul.ro.

Publicitate

Numărul de viroze creşte rapid, iar proporţia de cazuri de gripă care sunt diagnosticate depăşeşte 10%, a atras atenția, ieri, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. „Ne aflăm în a treia săptămână de creştere rapidă a numărului de viroze respiratorii şi implicit de cazuri de gripă, iar procedura care este stabilită de Centrul European al Corpului de Control al Bolilor este ca în această situaţie, după o creştere de trei săptămâni consecutive, să putem să discutăm despre o epidemie de gripă”, a declarat, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Ultimele date ale Institutului Național de Sănătate Publică arată că, în România, în săptămâna 19-25 decembrie, au fost raportate la nivel național 140.688 de cazuri de viroze respiratorii acute față de 101.059 cu o săptămână înainte și 2.685 de cazuri de gripă clinică, față de 1.644, în săptămâna anterioară.

Ministrul Rafila nu exclude ca actualul val de viroze respiratorii să ducă la limitarea accesului în spitale pentru aparținători și utilizarea echipamentelor de protecție pentru limitarea transmiterii virusurilor. Decizia urmează a fi luată de fiecare manager de spital în parte. Potrivit lui Rafila, la începutul săptămânii viitoare, după analizarea datelor care vin din țară, vom ști dacă în România este sau nu epidemie de gripă. „Noi avem un sistem de supraveghere a gripei la nivel naţional. El practic adună toate cazurile de viroze respiratorii, dar individualizează cazurile de gripă, fie din punct de vedere clinic sau diagnosticate. Dacă procentul celor care sunt confirmate de laborator depăşeşte 10%, procentul din testele care se fac, pe de o parte şi, pe de altă parte, există o creştere săptămânală de 20%, săptămâni consecutive, atunci putem să discutăm de o epidemie de gripă”, a explicat Alexandru Rafila.

Publicitate

În contextul crizei de medicamente antitermice și antibiotice mai ales pentru copii, Rafila susține că vor fi asigurate cantități suplimentare de medicamente de tipul ibuprofenului și paracetamolului, menționând că va fi publicată o nouă listă cu produse similare. Rafila a adăugat că lunile ianuarie și februarie vor fi problematice și se așteaptă ca antitermicele, antiinflamatoarele și antiviralele de tip oseltamivir să se consume într-o cantitate mai mare.

La rândul lui, medicul psihiatru Gabriel Diaconu atrage atenția că, la fiecare caz documentat de INSP de viroze respiratorii, există alte 5-6 cazuri care nu apar în statistici. „Nu cred să fie român care să nu fi avut, în ultima lună, răceală sau un membru al familiei, cunoscut sau prieten răcit. Se anunță o iarnă caldă. Gripa are sezonalitate, COVID-ul nu. Ianuarie și februarie rămân luni cu încărcare mare a infecțiilor în comunitate. Vom trăi, la propriu, printre o mie de strănuturi”, mai spune dr. Diaconu.

Valul actual de viroze și gripă se suprapune peste pandemia al cărui final nu a fost declarat încă. Dimpotrivă. Este foarte posibil ca renunțarea la politica „Zero COVID” în China care a dus la un val imens de infectări și apropierea noului an chinezesc – sărbătorit în ultima decadă a lunii ianuarie – să dea pandemiei un nou impuls.

UE a anunțat oficial că are de gând să impună o serie de măsuri anti-COVID cetățenilor care vin din China. O decizie în acest sens va fi luată astăzi. Deja UE a oferit vaccinuri gratuite Chinei, inclusiv din cele adaptate la variante, pentru a ajuta la limitarea infecțiilor. Totodată, o serie de țări precum SUA, Canada, Franța, Italia, India și Australia au reinstituit obligativitatea testărilor anti-COVID pentru persoanele care vin din China, în timp ce Belgia a trecut la testarea apei reziduale din aeronavele chinezești pentru a depista eventuale tulpini noi de coronavirus.

Prof.dr. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, consideră justificate măsurile anunțate de UE în actualul context pandemic. „O justificare poate fi numai și dacă ne gândim ce s-a întâmplat acum câțiva ani, la începutul pandemiei, când măsurile au întârziat vreme de trei luni și s-a văzut ce s-a întâmplat. Acum, există acest precedent și eu mă bucur că UE împreună cu alte țări se gândesc la introducerea unor măsuri preventive privitoare la un posibil import de virus din China. Consider că măsurile sunt normale, mai ales că urmează Anul Nou Chinezesc în 22 ianuarie. Se știe ce s-a întâmplat acum câțiva ani cu acest prilej când chinezii au plecat în toată lumea și au avut o contribuție la răspândirea SARS-CoV-2. Din 8 ianuarie, China va da drumul la călătorii. Noi știm că numărul mare de infecții crește posibilitatea virusului de a genera noi variante. Și vorbim despre un milion de infecții noi pe zi. La un asemenea număr, sigur că există și această posibilitate de apariție de noi variante care să pună probleme”, atrage atenția universitarul.

Publicitate

Pentru prevenirea infecțiilor, epidemiologul recomandă purtarea măștii în spațiile închise aglomerate, distanțarea și igiena mâinilor, măsuri pe care le știm deja, dar care s-au dovedit a fi eficiente. „Sunt trei măsuri pe care oamenii responsabili de propria sănătate și pentru sănătatea celor din jur ar trebui să le ia fără să le spună cineva. Contextul epidemiologic este acesta de triplă agresiune; virus – sincițial respirator mai ales – gripal, plus SARS-CoV-2 și nu trebuie să vină nimeni să-ți spună ce să faci ca să te protejezi. Aceste trei măsuri de care vorbeam limitează propagarea infecțiilor respiratorii”, conchide universitarul.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes