Connect with us

Economic

România cea mai mare rată a inflației, de 8,6%, din UE

Publicat

pe

Publicitate

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a crescut la 2,6% în septembrie, de la 2,4% în august, arată datele publicate vineri de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat).

Publicitate

România este în continuare ţara cu cea mai ridicată inflaţie, cu un avans anual al preţurilor de 8,6% Luna trecută, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost: Cipru (0%), Franţa (1,1%), Grecia şi Italia (ambele cu 1,8%). La polul opus, ţările membre UE cu ratele cele mai ridicate ale inflaţiei au fost România (8,6%), Estonia (5,3%), Slovacia şi Croaţia (ambele cu 4,6%), potrivit datelor Eurostat, scrie Agerpres.

Comparativ cu situaţia din august 2025, rata anuală a inflației a scăzut în opt state membre, a rămas stabilă în patru ţări şi a crescut în 15 state membre, inclusiv în România (de la 8,5% până la 8,6%). În cazul României, conform datelor publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflației a urcat la 9,88% în septembrie, de la 9,85% în august, în condițiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 11,09%, serviciile cu 10,36%, iar mărfurile alimentare cu 7,86%. „Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2025 comparativ cu luna august 2025 a fost 100,36%. Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 8,5%.

Rata anuală a inflației în luna septembrie 2025 comparativ cu luna septembrie 2024 a fost 9,9%. Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2024 – septembrie 2025) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2023 – septembrie 2024) a fost 6,1%”, se arată în comunicatul INS.

Noile previziuni ale BCE privind inflaţia, publicate luna trecută, sunt similare cu cele anunțate în iunie. Inflaţia în zona euro ar urma să se situeze la 2,1% în 2025, 1,7% în 2026 şi 1,9% în 2027. Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, ar urma să se situeze la 2,4% în 2025, 1,9% în 2026 şi 1,8% în 2027.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes