Eveniment
Restricțiile de circulație revin la Fundata. Este prima localitate din județul Brașov unde incidența a trecut de 4 cazuri la mia de locuitori, după luni bune de pauză

După câteva luni în care au avut parte de liniște, localnicii din comuna Fundata trebuie să revină la restricțiile impuse de pandemia de coronavirus. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a anunțat astăzi că incidența cazurilor pozitive de COVID-19 în Fundata este de 4,14/1000. Asta înseamnă că trei persoane din cele 724 care locuiesc în comună s-au infectat în ultimele zile.
Odată cu creșterea incidenței, autoritățile impun din nou reguli de circulație și de protecție împotriva răspândirii infectării cu SARS-CoV 2. Din această seara localnicii, dar și turiștii care ajung aici, nu vor mai avea voie să iasă în afara gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul 20.00 – 5.00.
Există însă și excepții:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
- deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
- deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
Restricții vor fi impuse și agenților economici din Fundata. Ei vor fi obligați ca în zilele de weekend să își desfășoare activitatea între orele 5.00 – 18.00. Noile măsuri se aplică în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este între 4 și 7,5/1000.
-
Evenimentacum 24 de ore
VIDEO / 224.000 de curcani vor fi sacrificați din cauza celor 3 focare de gripă aviară care au fost confirmate la Codlea. Unii localnici cred că virusul nu este real
-
Sportacum o zi
Rezultat istoric pentru CSU Braşov. Patinatoarea Julia Sauter, locul 10 la Campionatul European de patinaj artistic
-
Evenimentacum 2 zile
Matei Dima, condamnat la amendă penală, după ce a fost prins drogat la Râşnov. Actorul şi-a recunoscut vinovăţia
-
Evenimentacum 2 zile
OPC Braşov a închis Pizza Station. Inspectorii au găsit produse expirate şi băuturi ţinute în vestiar, unde există şi un WC
-
Evenimentacum 2 zile
O copilă de 15 ani, din Făgăraş, a dispărut fără urmă
-
Fapt diversacum 2 zile
VIDEO / Un jandarm braşovean supraveghează turiştii de pe pârtiile din Poiana Braşov direct de pe placa de snowboard
-
Evenimentacum o zi
Trei hoţi de catalizatoare şi carburant, prinşi în flagrant de poliţiştii braşoveni
-
Evenimentacum o zi
Al doilea focar secundar de gripă aviară, confirmat la Peneş Curcanul, în Codlea. Ferma are peste 113.000 de curcani