Administrație
Reprezentantul OMS în România: Am putea reveni la normal în toamnă. În ce condiții

Reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății în România, Alexandru Rafila, afirmă că, în cea mai optimistă variantă în contextul pandemiei Covid, „am putea reveni la normal spre sfârşitul lunii septembrie”. Până atunci, România este în competiţie între răspândirea bolii şi viteza cu care se vaccinează populaţia, ţinta fiind de 100.000 de persoane pe zi, susţine Alexandru Rafila. El a atras atenția, însă, că noua tulpină de Covid circulă în toate județele.
„Cu cât vaccinăm mai rapid, scade intensitatea transmiterii. Lucrul acesta deja se observă în unele ţări care au vaccinat mulţi cetăţeni sau o proporţie mare de cetăţeni, Israel, Marea Britanie. Opinia mea este că putem să avem o vară ceva mai liniştită dacă reuşim să păstrăm ritmul de vaccinare şi nu mă refer neapărat la numărul de doze care se administrează acum. Important e să putem să administrăm până la 100.000 de doze pe zi – asta este o ţintă care trebuie atinsă ca să putem spera la o imunizare într-un interval rezonabil de timp a 70% măcar din cetăţenii ţării”, a spus, potrivit Alba24.ro, reprezentantul României la OMS, la Antena 3.
Întrebat când vor putea românii să revină la normal, după pandemie, Rafila a spus că scenariul cel mai optimist este spre sfârşitul lunii septembrie, dacă nu apar alte mutaţii.
„Cred că scenariul cel mai optimist din punctul meu de vedere este spre sfârşitul lunii septembrie. Atunci am putea să revenim la normal. Lucrul acesta nu poate fi certificat de nimeni şi nu mă refer doar la succesul campaniei de vaccinare. Nu avem de unde să ştim dacă apar tulpini modificate emergente care ar putea să producă îmbolnăviri la persoane care au fost deja vaccinate. Este un scenariu despre care sper din tot sufletul să nu se întâmple dar trebuie să te gândeşti măcar la o astfel de posibilitate”, a mai spus Alexandru Rafila conform sursei citate.
Acesta susţine că noua tulpină de coronavirus circulă în toate judeţele ţării, dar nu există informaţii că ar fi preponderentă.
„E un lucru care este cunoscut că această tulpină se transmite mai uşor decât tulpina clasică. În ceea ce priveşte preponderenţa ei, nu am informaţii că ar fi un număr mai mare de cazuri cu această nouă tulpină deocamdată. E posibil să fie aşa, dar până când nu devine operaţional acest sistem naţional de secvenţiere a unor tulpini suspecte (…) nu ne putem da seama care este ponderea acestei tulpini. Sunt convins că în toate judeţele din România, nu numai în jumătate din ele, circulă. În jumătate au fost identificate, dar asta nu înseamnă că în celelalte nu circulă”, a spus prof. dr. Alexandru Rafila.
Întrebat despre tulpina românească, despre care s-a vorbit în spaţiul public în ultimele zile, reprezentantul României la OMS spune că este vorba, mai degrabă, de o mutaţie, care a mai fost descoperită şi în alte 34 de ţări. De asemenea, el a precizat că mutaţia nu a arătat şi nu au existat dovezi în ceea ce priveşte o posibilă eficacitate mai mică a vaccinului faţă de îmbolnăvirile produse de ea.
România se află pe locul 7 în lume în ceea ce privește vaccinarea cu ambele doze de vaccin anti-Covid, după cum a anunțat vineri Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV). Potrivit datelor CNCAV, preluate dintr-o analiză Bloomberg, la nivelul Europei, România se situează pe locul 2 în ceea ce privește persoanele vaccinate cu ambele doze.
-
Evenimentacum 2 zile
„Spitalul groazei”, de la Brașov. Cum arată una dintre unitățile medicale din oraș unde pacienților le este teamă să ajungă
-
Turismacum o zi
Destinația turistică numărul 1 a României în 2023 se află în judeţul Braşov. A fost votată de jurnaliştii din Clubului Presei de Turism
-
Socialacum 2 zile
FOTO / Meniu complet, în valoare de 17 lei, la cantina școlară. Ce mănâncă elevii unor unități de învățământ din Brașov la masa de prânz
-
Fapt diversacum 2 zile
FOTO / Fenomen impresionant! Munţii Făgăraş vizibili de la sute de kilometri, din judeţul Cluj
-
Evenimentacum o zi
Accident rutier la ieșirea din Făgăraș: două victime după ce o autoutilitară s-a răsturnat
-
Fapt diversacum 2 zile
Braşovenii vor putea „adopta” un animal de la grădina zoologică. Cu 10 euro, se scrie numele pe un panou de la intrarea în Zoo, pentru 2.500 de euro poți vedea live, de acasă, ce face animalul
-
Administrațieacum 7 ore
Trei pavilioane ale Spitalului de Pneumoftiziologie din Brașov intră în patrimoniul Consiliului Județean Braşov
-
Administrațieacum 2 zile
Patru toalete ecologice la preţ de apartament, montate în Braşov, însă nefuncţionale. 55.000 de euro a costat fiecare