Connect with us
Publicitate

Util

Recomandările Protecţiei Consumatorilor pentru perioada 1 Mai şi a sărbătorilor de Paște

Publicat

pe

Publicitate

Pregătirile pentru ziua de 1 Mai și sărbătorile pascale reprezintă un moment de vârf pentru activitățile comerciale, de aceea Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) desfășoară acțiuni de control, în toată țara, pentru a verifica modul de comercializare a produselor specifice acestei sărbători.

Sunt vizate, în mod special, produsele alimentare de post, pește și preparate din pește, carne, în special carne de miel, preparate din carne, în mod deosebit micii, cozonac, produse de patiserie, ciocolată, produse din ciocolată, produse pe bază de cacao și grăsimi vegetale (tablete, figurine), vopsea de ouă, bere, vin și băuturi alcoolice.

Dat fiind dorința consumatorilor de a avea pe masă produsele preferate, conform tradiției, ANPC le face acestora câteva recomandări, pe care să le aibă în vedere atunci când își fac cumpărăturile.

La cumpărarea produselor din carne tocată, acordați atenție deosebită aspectului produsului!

Publicitate
  • Urmăriți modul de etichetare. Nu cumpărați produse preambalate neetichetate, iar pentru cele comercializate vrac este obligatorie înscrierea, la locul de comercializare a datei durabilității minimale/ datei limită de consum și a ingredientelor alergene.
  • Refuzați produsele din carne tocată pentru care există îndoieli privind calitatea și modul de informare prin etichetare!
  • Refuzați produsele din carne care nu au înscrisă, pe etichetă, data durabilității minimale/ data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depășită!
  • Nu cumpărați produse din carne tocată din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare și comercializare și nu poate elibera bon de casă cu care să fie justificată tranzacția comercială și riscați să achiziționați un produs neconform sau chiar nesigur, care vă poate afecta sănătatea!
  • La cumpărarea berii, verificați starea ambalajelor (integritate, etanșeitate), limpiditatea lichidului și data durabilității minimale.

În cazul în care petreceți ziua de 1 Mai în zone de agreement, e bine să fiți atenţi la câteva aspecte:

  • Trebuie urmărit, în cazul produselor alimentare, modul de expunere și comercializare a acestora, pentru a observa unele indicii care pot să conducă la identificarea riscurilor pentru sănătate și anume:
    • existența și funcționarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele;
    • integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecție pe timpul transportului, depozitării și comercializării;
    • tichetarea acestora, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, termenul de valabilitate etc.
  • De asemenea, înainte de achiziționarea alimentelor, din locuri specializate în acest sens, asigurați-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecție și bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate este realizată cu mâinile acoperite de mănuși curate sau de unică folosință.
  • Acordați atenție prețului afișat și verificați concordanța dintre prețurile afișate la raft și cele marcate pe bonurile de casă.
  • Și un ultim sfat, solicitați și păstrați bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, dorăți să reclamați calitatea/siguranța unui produs.

La comercializarea cărnii și a produselor din carne

  • Achiziționarea cărnii, inclusiv a cărnii de miel, și a produselor din carne se va face numai din locuri special amenajate, dotate și autorizate (măcelarii, magazine alimentare, locuri special amenajate în piețe) și aceasta trebuie să aibă ștampila de control sanitar-veterinar. Numai în astfel de condiții există garanția unui produs sigur, ce nu vă va afecta sănătatea;
  • Evitați cumpărarea de carne de la persoane și din locuri neautorizate, din „portbagajele mașinilor”, chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic. Comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare și comercializare și nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificați tranzacția comercială și riscați să achiziționați un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea;
  • Verificați, prin apreciere directă, proprietățile organoleptice ale produselor, a semnelor organoleptice de alterare, modificări ale aspectului (aspect de mâzguit, cu prezența mucilagiilor), culorii (culoare modificată), consistenței, prezența corpurilor străine. Carnea trebuie să prezinte, la suprafață, o peliculă uscată, de culoare roz până la roșie, să fie fermă și elastică, atât la suprafață cât și în secțiune, iar mirosul trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt;
  • Atenție și la preț! Verificați concordanța dintre prețurile afișate la raft și cele marcate pe bonurile de casă;
  • Carnea achiziționată sub forma refrigerată se va transporta, în condiții igienice, cât mai repede la domiciliu și se va depozita la frigider;
  • Produsele preambalate, care prezintă ambalajele deteriorate și pentru care există suspiciunea deteriorării conținutului, nu trebuie achiziționate.

La comercializarea ouălor

  • Achiziționarea ouălor se va face numai din locuri special amenajate, autorizate. Evitați cumpărarea de ouă de pe marginea drumului, chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic;
  • Evitați cumpărarea ouălor care nu sunt păstrate la temperatura indicată de producător sau care sunt expuse spre vânzare la temperatura mediului ambiant;
  • Ouăle de consum trebuie să prezinte coaja intactă, normală, fără fisuri, fără corpuri și mirosuri străine;
  • La spargerea oului, albușul trebuie să fie de consistență densă, transparent, iar gălbenușul semiglobulos, ușor aplatizat și bine delimitat de albuș;
  • În cazul ouălor vândute în vrac, trebuie comunicate vizibil, cu ușurință și perfect lizibil, informațiile privind:

– categoria de calitate (A);

– categoria de greutate (clasamentul ouălor din categoria A în funcție de greutate)

    • XL – foarte mare: greutate mai mare sau egală cu 73 g;
    • L – mare: greutate mai mare sau egală cu 63 g și mai mică de 73 g;
    • M – mediu: greutate mai mare sau egală cu 53 g și mai mică de 63 g;
    • S – mic: greutate mai mică de 53 g;
  • o indicație a metodei de creștere a găinilor;
  • o explicație a semnificației codului producătorului;
  • data de valabilitate minimă.

La comercializarea vopselei de ouă

  • Achiziționarea vopselei se va face numai din locuri autorizate și se va citi cu atenție eticheta produsului, care trebuie să conțină: numele și adresa producătorului, lista ingredientelor, instrucțiuni de utilizare, data durabilității minimale.
  • Atentie! La vopsirea ouălor nu utilizați vopsea pentru alte destinații, precum cea tipografică sau pentru textile. Utilizarea altor tipuri de vopsele, poate prezenta un real pericol pentru sănătate.

La comercializarea produselor de patiserie (cozonaci, checuri etc.)

  • În primul rând, achiziționarea produselor se va face numai din locuri autorizate, unde spațiile de comercializare trebuie să fie în permanență curate și bine întreținute;
  • Personalul care comercializează produse de patiserie trebuie să poarte echipament de protecție sanitară, respectiv halat de protecție și bonetă, iar manipularea produselor să se facă cu mâinile acoperite de mănuși curate sau de unică folosință;
  • Produsele de patiserie neambalate se vor vinde din recipiente curate, la adăpost de praf și de insecte, fiind servite numai cu ustensile speciale. Este interzis a se permite consumatorilor să aleagă produsele cu mâna;
  • Produsele de patiserie trebuie să aibă menționate pe etichetă, obligatoriu, lista ingredientelor alergene, precum și prezența anumitor premixuri, în compoziție, sau a unor ingrediente care le înlocuiesc pe cele clasice;
  • Pentru produsele de patiserie preambalate, data durabilității minimale este stabilită de producător și se va inscripționa pe etichetă/ambalaj.

La comercializarea ciocolatei, produselor din ciocolată, produse pe baza de cacao și grăsimi vegetale (tablete, figurine)

  • Etichetele acestor produse trebuie să conțină următoarele informații: denumirea produsului, numele și adresa producătorului sau ale ambalatorului sau ale distribuitorului. În cazul produselor din import, se vor înscrie numele și adresa importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România, data durabilității minimale, cantitatea netă și condițiile de depozitare;
  • Toate produsele din import trebuie să fie însoțite de etichete cu elementele de identificare și informare în limba română;
  • Pentru ciocolată și produse din ciocolată se menționează în mod obligatoriu conținutul de cacao substanță uscată, exprimat în procente, astfel: “ cacao…% minim”. În cazul ciocolatei umplute se menționează produsul de umplutură. Se exceptează de la indicarea cantității nete produsele din ciocolata preambalate, cu o greutate mai mică de 50 grame. Aceasta excepție nu se aplică produselor cu o greutate netă mai mică de 50 grame fiecare, atunci când sunt prezentate într-un ambalaj conținând două sau mai multe astfel de produse, în cazul în care conținutul net total, inclusiv ambalajul, este egal sau mai mare de 50 grame. În cazul produselor din ciocolată turnate și goale în interior, această indicație poate fi înlocuită cu conținutul net minim. Se va face o mențiune privind adaosul de cafea sau băuturi spirtoase, atunci când acesta depășește 1% din masa produsului;
  • Ciocolata proaspătă trebuie să prezinte o suprafață lucioasă, nestratificată și fără pete, să fie onctuoasă, casantă la rupere fără senzație de rugozitate la masticare, culoare și gust specific, iar drajeurile trebuie să aibă suprafața netedă, lucioasă, uscată și nelipicioasă;
  • Achiziționarea produselor se va face numai din locuri autorizate. Trebuie evitată cumpărarea de la vânzători ambulanți, chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic;
  • Înainte de cumpărare, consumatorul trebuie să verifice starea ambalajelor (integritate, etanșeitate) și încadrarea produselor în data durabilității minimale, după caz, în data limită de consum stabilită de producător.

La comercializarea vinurilor și a băuturilor alcoolice

  • Conținutul etichetei trebuie să cuprindă: denumirea sub care se vinde produsul, denumirea și adresa producătorului sau a importatorului sau a îmbuteliatorului, volumul net, concentrația alcoolică, o informație privind lotul, data durabilității minimale pentru băuturile alcoolice cu concentrația alcoolică mai mică de 10% vol.;
  • Pentru vinuri, eticheta trebuie să mai conțină următoarele informații: categoria de calitate, indicația geografică sau denumirea de origine controlată pentru vinurile de calitate superioară, tipul vinului, în funcție de conținutul de zaharuri;
  • Consumatorul trebuie să verifice aspectul lichidului, respectiv culoarea care trebuie să fie corespunzătoare sortimentului, limpede, fără depuneri sau impurități în suspensie;
  • La întoarcerea buteliei cu dopul în jos, conținutul nu trebuie să se tulbure sau să prezinte impurități sau scurgeri;
  • Marcarea băuturilor alcoolice distilate se face cu respectarea reglementarilor în vigoare emise de Ministerul Finanțelor.

”Ne dorim ca atât ziua de 1 Mai, cât și Sfintele Sărbători de Paști, să fie un prilej de bucurie, pentru toți românii, și să nu fie umbrite de posibile probleme cauzate de achiziționarea și consumul unor produse neconforme. De aceea este important ca toți consumatorii să țină cont de recomandările noastre” – Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.

Vă prezentăm câteva dintre cele mai des întâlnite abateri de la legislație, la comercializarea produselor alimentare specifice zilei de 1 Mai și Sărbătorilor de Paști, constatate de comisarii ANPC, în urma acțiunilor de control desfășurate în anii anteriori:

  • folosirea unor produse si proceduri nesigure care puneau în pericol viața și sănătatea consumatorilor:
  • utilizarea unor materii prime cu data limită de consum depășită (cârnați, carne de mici, băuturi răcoritoare);
  • utilizarea unor materii prime fără elemente de identificare (carne de mici, muștar, Ketchup);
  • comercializarea unor produse cu urme de mucegai (chifle);
  • utilizarea unui ulei excesiv de ars pentru prăjire;
  • nerespectarea condițiilor de păstrare și depozitare a produselor;
  • decongelarea materiilor prime congelate la temperatura mediului ambiant;
  • schimbarea stării termice inițiale a produselor;
  • folosirea unor ustensile neigienizate cu aspect înnegrit;
  • utilizarea unui cântar fără verificare metrologică;
  • prezența la comercializare a unor produse cu modificări organoleptice (maioneză, sosuri pentru salate, roșii, ceapă, cartofi, castraveți);
  • utilizarea unor grătare neigenizate corespunzător și a unor ustensile pentru bucatărie degradate (clești pentru grătar, cuțite).
  • deficiențe de informare către consumator, de exemplu:
  • lipsa informării cu privire la ingredientele cu potențial alergen;
  • lipsa informării cu privire la faptul că preparatele provin din produse decongelate;
  • lipsa afișării datei limită de consum.
    • comercializarea unor ouă cu data durabilității minimale depășită sau pentru care nu s-a putut stabili încadrarea în termenul de valabilitate (marcare ilizibilă);
    • comercializarea unor ouă depozitate la temperatura mediului ambiant contrar recomandărilor de a se păstra la loc răcoros;
    • comercializarea unor ouă sparte, crăpate sau murdare, acoperite de corpuri străine;
    • neafişarea la locul de vânzare a ouălor în vrac a informaţiilor obligatorii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 589/ 2008 (categoria de calitate, categoria de greutate, o indicație a metodei de creștere a găinilor, o explicație a semnificației codului producătorului și data durabilităţii minimale);
    • utilizarea unor spații de depozitare sau de expunere la vânzare improprii, neigienizate sau deteriorate
    • comercializarea de vopsea de ouă cu data durabilității minimale depășită;
    • comercializarea de ciocolată, ciocolată de casă și figurine din ciocolată, atât cu data durabilității minimale depășită, cât și cu abateri de informare referitoare la produsul ciocolată de casă;
    • existenţa unor afișe cu informația “cozonac tradițional”, “pască tradițională”, fără ca operatorii economici să dețină atestat pentru produse tradiționale;
    • comercializarea de pască și cozonaci ambalați în folie de plastic, având etichetele cu elementele de identificare ilizibile și fără a se specifica data durabilității minimale de consum;
    • comercializarea sub denumirea de vopsea de ouă a unor coloranţi fără elemente de identificare și caracterizare;
    • nerespectarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, care prevede evidenţierea substanțelor cu efecte alergene incluse în lista ingredientelor, printr-un set de caracteristici grafice care să le diferenţieze clar de restul listei de ingrediente, de exemplu prin font, stilul caracterelor sau culoarea de fond (la produse din carne, de patiserie și ciocolata și produse din cacao). De exemplu la produsul rahat, producţie Bulgaria, componentul alergen, respectiv amidon din grâu, nu era pus în evidenţă prin caracteristici grafice diferite de restul ingredientelor și nu erau specificate categoriile ingredientelor carmoizină şi acid citric, iar pentru ciocolata de menaj, ingredientul alergen soia nu era pus în evidenţă prin caracteristici grafice diferite de restul ingredientelor;
    • neindicarea componentelor cu potențial alergen dioxid de sulf pentru vinul (alb și roșu) comercializat vrac;
    • înscrierea pe etichetă a unor informații ce puteau induce în eroare consumatorul, de exemplu: prezentarea preparatelor din carne ca fiind „produse țărănești”, dar la care s-au folosit de fapt dextroză, conservanți (azotit de sodiu), antioxidanți (acid ascorbic), potențiator de gust (monoglutamat de sodiu);
    • comercializarea unor produse de patiserie cu umplutura de ciocolată, în fapt utilizându-se, ca ingredient, „choco filling decoration” (în lista de ingrediente erau înscrise zahăr, ulei vegetal rafinat de floarea-soarelui, palmier, cacao 10-12% și având în vedere faptul că nu conțineau min. 35% substanță uscată totală de cacao, umplutura nu era ciocolată);
    • comercializarea de cozonac utilizând ca denumire a produsului “cozonac cu nucă 30%”, în realitate utilizându-se umplutură de nucă 12%;
    • Schimbarea stării termice din produse refrigerate în produse congelate;
    • comercializarea unor părți de carcasă miel netoaletată, cu urme de blană, organe de miel congelate ambalate la pungi de 1 kg expuse, în vederea comercializării, în ambalaje deteriorate (sparte) şi fără clipsuri care să închidă ambalajul.
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes