Connect with us
Publicitate

Administrație

Realizarea Spitalului Regional – demarată prin forţe proprii locale, afirmă CJ. Sebastian Rusu: „Toate forțele politice trebuie să contribuie la realizarea acestui proiect”

Publicitate

Publicat

pe

Noul Spital Regional de Urgenţă al Braşovului va deveni prioritatea numărul unu a administraţiei judeţului Braşov, după finalizarea Aeroportului, ia declarat joi, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.

Publicitate

El a arătat că demararea acestui proiect trebuie făcută şi dacă la dispoziţie sunt numai resurse proprii locale, iar ulterior pot fi atrase şi alte surse de finanţare.

„Având în vedere că ne pregătim să finalizăm proiectul Aeroportului – cel mai important obiectiv investiţional al judeţului Braşov, realizat în cea mai mare parte din propriile noastre resurse financiare, consider că obligaţia Consiliului Judeţean Braşov şi a Primăriei Municipiului Braşov este de a-şi asuma şi a începe, tot prin forţe proprii, materializarea proiectului Spitalului Regional de Urgenţă Braşov. Având pregătită documentaţia tehnică, respectiv Studiul de Fezabilitate realizat de Municipalitate, nu cred că trebuie să aşteptăm să ne dea cineva 650 de milioane de euro, cât înseamnă acest obiectiv conform indicatorilor tehnico-economici aprobaţi de Consiliul Local. O asemenea sumă nu ne va parveni cu uşurinţă, nici măcar din fonduri europene, fie ele din PNRR sau din Programul Operaţional Sănătate 2021-2027. De aceea, trebuie să începem acest obiectiv într-un mod curajos, chiar fără să avem de la început întreaga resursă financiară la dispoziţie, şi să realizăm acest obiectiv la roşu. Ulterior, pe măsura avansării construcţiei, putem identifica şi atrage surse de finanţare exact la fel cum am procedat în cazul Aeroportului, pentru a continua lucrările de finisaje interioare şi a asigura dotările cu echipamente şi aparatură ale viitorului spital”, a declarat joi, în cadrul unei dezbateri, preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea.

Conform acestuia, realizarea spitalului judeţean trebuie făcută prin „resurse proprii” ale judeţului.

Publicitate

„Din punct de vedere administrativ şi politic, consider că am reuşit să materializez proiecte importante pentru judeţul Braşov şi cred că este obligaţia mea şi a noastră, ca autorităţi publice locale, să avem curajul să ne asumăm demararea acestui obiectiv din resurse proprii. În momentul în care pornim proiectul şi reuşim să demonstrăm factorilor de decizie guvernamentali că suntem în stare să facem paşi concreţi în implementarea acestui proiect, vom găsi, cu siguranţă, şi sursele de finanţare. Eu şi Consiliul Judeţean Braşov ne punem la dispoziţia proiectului şi suntem în măsură să începem implementarea lui, desigur, într-o variantă agreată împreună cu Primăria Municipiului Braşov”, a afirmat preşedintele CJ Braşov, liberalul Adrian Veştea.

Sebastian Rusu, viceprimarul Municipiului Braşov: „Toate forțele politice trebuie să contribuie la realizarea acestui proiect”

„Cred că într-adevăr este momentul ca Municipalitatea să se implice activ în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea sistemului de sănătate. De-a lungul timpului, toată presiunea a fost pe umerii Consiliului Judeţean, spitalele fiind în administrarea sa, dar acest lucru nu exclude implicarea Municipiului Braşov, un municipiu puternic, care poate susţine financiar acest proiect. Este cazul să facem paşi înainte în ceea ce priveşte Spitalul Regional. Vă asigur că veţi găsi în Municipalitate şi în Consiliul Local Braşov un partener şi vom căuta împreună acele metode prin care să putem ajuta domeniul sanitar, până la momentul realizării Spitalului Regional”.

Cătălin Văsii, prefectul judeţului Braşov: „Important este să începem şi să fim foarte pragmatic”
„Avem un protocol de colaborare pentru realizarea Spitalului Regional încheiat între Consiliul Judeţean Braşov, Primăria Municipiului Braşov şi Ministerul Sănătăţii, cu valabilitate până în anul 2026, prin care fiecare autoritate şi-a asumat anumite obligaţii, însă trebuie să avem o viteză de reacţie mai mare şi să accelerăm proiectul. Aşadar, haideţi să fim o echipă şi să avem un obiectiv asumat de toată lumea! Să facem un pact pe sănătate, să arătăm că într-adevăr Braşovul, cu toţi factorii implicaţi, vrea să facă paşi înainte în acest proiect. Nu excludem niciun partener: atât protocolul tripartit, cât şi cel anterior, care include şi Asociaţia «Noul Spital al Braşovului», trebuie să-şi urmeze calea, astfel încât obiectivul să fie atins. Important este să începem şi să fim foarte pragmatici, să dăm semnalul că suntem uniţi şi că ne dorim concretizarea acestui obiectiv”.

Instituţia Prefectului Judeţul Braşov şi Consiliul Judeţean Braşov au organizat joi, în format hibrid, o dezbatere având ca temă proiectul Spitalului Regional Braşov şi modalităţile concrete prin care se poate sprijini realizarea acestui proiect.

Publicitate

Au participat prefectul Cătălin Văsii, viceprimarul Sebastian Rusu, parlamentarii Cristina Vecerdi, Ana-Loredana Predescu, Marius Dunca, Mihail Veştea, Marius Toanchină, Irineu Darău, Gabriel Andronache, Marian Rasaliu, Dumitru Flucuş, Andrei Miftode, Victor Ilie, Francisc Tobă şi Tudor Benga, secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Roxana Mînzatu, managerii spitalelor de interes judeţean, municipal şi orăşenesc din întreg judeţul, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică şi doctorul Dan Grigorescu, preşedintele Asociaţiei „Noul Spital al Braşovului”.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes